Sarcina: cum poate afecta sănătatea dentară

Chiar şi în timpul sarcinii trebuie să acordăm atenţie sporită sănătăţii orale. Specialistul ne învaţă ce trebuie să facem atunci.
  • Publicat:
Sarcina: cum poate afecta sănătatea dentară
FOTO: 123rf.com

Chiar dacă pare greu de crezut, sănătatea orală a viitoarei mămici poate fi afectată de fluctuaţiile hormonale care apar în timpul sarcinii. Doamna Doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, a explicat de ce există anumite riscuri şi ce măsuri pot fi luate pentru prevenirea problemelor dentare pe parcursul a celor 9 luni.

Greţurile matinale. Greţurile din timpul sarcinii uneori pot fi chiar foarte serioase. Acestea se pot declanşa chiar şi la contactul cu spuma pastei de dinţi, împiendicând-o astfel pe viitoarea mămică să îşi cureţe dinţii corect şi constant.

“Dacă aceste greţuri sunt însoţite şi de vărsături, acizii din stomac atacă smalţul dentar făcându-l foarte vulnerabil la carie. Pentru a-i proteja, este de evitat periajul dentar imediat după vărsătură, deoarece în acest mod riscăm să îndepărtăm prisme de smalţ afectate de acizi. Mai benefic este să clatim imediat cu apă pentru a dilua acizii sau cu apă cu bocarbonat pentru a-i neutraliza”, recomandă specialistul ortodont.

Somnolenţa din primele luni. Chiar şi în timpul zilei, multe gravide obosesc foarte repede şi au o stare de somnolenţă, organismul încercând prin aceste stări să îşi conserve energia pentru a o concentra pe susţinerea sarcinii. Uneori însă, oboseala este atât de accentuată, încât viitoarea mămică îşi îngrijeşte dinţii superficial sau uită să folosească aţă dentară, iar bacteriile nu întârzie să atace smalţul dentar. O bună igienă orală nu trebuie să lipsească în perioada sarcinii.

Ronţăiala continuă. Poftele din timpul sarcinii fac ca viitoarele mămici să aibă noi obiceiuri alimentare. În urma acestor modificări comportamentale, femeile gravide pot fi expuse riscului de apariţie a cariilor.

“Multe dintre femeile însărcinate au tendinţa de a ronţăi câte ceva continuu. Aceste gustări numeroase dintre mese vor asigura o sursă constantă de hrană pentru bacteriile care descompun alimentele în acizi, care vor ataca smalţul şi pot duce la apariţia cariei dentare”, atenţionează doamna doctor Mihaela Dan.

Schimbările hormonale. Din cauza fluctuaţiilor hormonale, multe femei însărcinate se confruntă cu gingivită de sarcină. Astfel, specialistul explică în acest caz că apare mărirea de volum a gingiilor şi sângerarea lor spontană sau la periaj.

”Tendinţa generală este de a evita să atingem zona cu periuţa, însă acest fapt va duce la acumularea plăcii bacteriene şi la agravarea inflamaţiei şi sângerării. Aşadar, zona trebuie curăţată foarte bine cu periuţa şi aţa dentară, în ciuda sângerării”, spune specialistul ortodont.

Poftele. Poftele pentru anumite alimente acide, cum ar fi murăturile, duc la demineralizarea smalţului dentar, sensibilitate dentară şi risc la carie.

“Alimentaţia sănătoasă este esenţială pentru sănătatea orală şi sănătatea generală a mamei, precum şi pentru cea a copilului. Este recomandată o dietă sănătoasă şi echilibrată, care conţine produse lactate, brânză şi iaurt, fructe şi legume, cereale carne slabă, mazăre uscată, fasole, tofu şi linte, peşte etc.”, recomandă doamna doctor.

Vizitele de rutină la medicul stomatolog sunt recomandate în timpul sarcinii, pentru a identifica din timp eventualele probleme.

“Este important ca medicul să fie informat cu privire la sarcină. În cazul în care sunt necesare anumite intervenţii, este indicat ca ele să fie efectuate în lunile patru-şase de sarcină, deoarece primele trei luni sunt considerate a fi cele mai importante pentru dezvoltarea copilului. De obicei, radiografiile, anestezicele, medicamentele pentru durere şi antibioticele (nu sunt prescrise în primul trimestru, decât dacă este absolut necesar”, spune specialistul ortodont.

Medicul dentist poate recomanda chiar amânarea unor tratamente dentare în care există istoric de avort spontan sau dacă pacienta prezintă acest risc. Aşadar, sarcina poate favoriza apariţia anumitor probleme dentare, însă cu o igienă adecvată la domiciliu şi respectarea vizitelor la medicului dentist, sănătatea orală poate fi menţinută în cele mai bune condiţii chiar şi în timpul perioadei de graviditate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”