Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Îngrijirea dinţilor copiilor în funcţie de vârstă

Majoritatea părinţilor îşi doresc să îi ferească pe cei mici de suferinţa provocată de problemele dentare şi de disconfortul tratamentelor stomatologice, de multe ori pentru că ei înşişi au trecut prin astfel de experienţe mai puţin plăcute în copilărie.

Deoarece bazele unei danturi frumoase şi sănătoase se pun încă din primii ani de viaţă, doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont la Clinica Orto Implant, sfătuieşte părinţii să acorde o atenţie deosebită sănătăţii dentare a copiilor, care necesită anumite măsuri specifice de îngrijire în fiecare etapă de vârstă.

Igiena orală şi dinţii sănătoşi sunt importante la orice vârstă, dar mai ales în copilărie. Dacă dentiţia primară este sănătoasă şi corect aliniată, vor fi create premisele dezvoltării dinţilor permanenţi în locul potrivit, iar cel mic va putea să mestece în mod corespunzător şi să vorbească cât mai clar. 

În perioada 6 luni-2,5 ani 

Deşi încep să se formeze încă din viaţa intrauterină, primul dinte de lapte erupe, de obicei, în jurul vârstei de 6 luni, iar ultimul, la aproximativ 2 ani şi jumătate. 

“Încă dinainte de erupţia lor, părintele ar trebui să cureţe gingia copilului cu o bucată de bumbac foarte moale, iar apoi dinţii vor fi curăţaţi de 2 ori pe zi, la început cu un degetar de silicon, iar mai târziu cu periuţa dentară moale. Tot în acestă perioadă trebuie să evităm să lăsăm copilul să adoarmă cu biberonul cu lapte sau lichide îndulcite (ceai, suc), deoarece acestea rămase în gură vreme îndelungată vor produce acizi care vor cauza cariile (aşa-numita carie de biberon). Întotdeauna după consumarea lor, copilul trebuie să bea apă sau să fie spălat pe dinti”, recomandă doctor Mihaela Dan.

În jurul vârstei de 1 an, copilul învaţă să meargă, se joacă şi riscă să cadă, accidentându-şi dinţii. Tot acum este şi timpul pentru prima vizită de rutină la cabinetul stomatologic.

În perioada 2,5-6 ani  

Odată cu intrarea în colectivitate, copilul se îmbolnăveşte destul de des, fapt care ar putea favoriza apariţia unor probleme de ordin dentar. 

“Răcelile frecvente, ca şi polipii care îl împiedică pe copil să respire pe nas, trebuie tratate deoarece respiraţia pe gură produce deformări ale dinţilor şi maxilarelor. Aceleaşi efecte, care vor necesita mai târziu aparat dentar pentru corectare, sunt produse de sugerea degetului sau a suzetei. Tot de la această vârstă copilul începe să se perie singur pe dinţi, însă va trebui să fie ajutat de către părinte, deoarece nu are dexteritatea necesară până când nu deprinde corect scrierea cursivă. Dacă cel mic a învăţat să scuipe, se poate folosi pasta de dinţi cu fluor de dimensiunea unui bob de mazăre. Periajul trebuie să aibă loc de două ori pe zi, iar de acum părintele poate folosi aţă dentară pentru curăţarea spaţiilor interdentare ale copilului, în care periuţa nu ajunge”, explică specialistul ortodont.

Îngrijirea corespunzătoare în această etapă este esenţială, deoarece dinţii de lapte sunt importanţi pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. Nu numai că ajută copiii să mestece şi să vorbească în mod corespunzător, dar, de asemenea, pregătesc spaţiul necesar pentru dezvoltarea dinţilor permanenţi.

Smalţul dinţilor de lapte este mai puţin rezistent decât al adultului, aşadar vizitele regulate la cabinetul stomatologic trebuie continuate, pentru a descoperi şi trata din timp orice problemă dentară.

În această perioadă, copilul începe să practice diverse sporturi, care ar putea produce traumatisme dinţilor, aşadar aceştia trebuie protejaţi cu dispozitive speciale de silicon.

În perioada 6-12 ani 

Aceasta este perioada înlocuirii dinţilor de lapte. Imediat după erupţia dinţilor permanenţi, în special a molarilor de 6 ani, este recomandată sigilarea lor – o metodă foarte eficientă pentru prevenirea cariei. 

“Cu cât sunt tratate mai devreme cu ajutorul aparatului dentar, cu atât se vor rezolva mai repede, cu costuri mai mici şi disconfort mai redus, astfel că, în mod ideal, la vârsta de 6-7 ani trebuie să aibă loc primul consult ortodontic. În această etapă specialistul poate evalua dacă există suficient spaţiul pentru alinierea dinţilor, dacă ocluzia (muşcătura) este normală, iar cele două maxilare sunt poziţionate corect unul faţă de celălalt. Igienizarea dentară trebuie să continue riguros, la fel şi controlul de rutină pentru depistarea cariilor şi a problemelor gingivale”, explică doctorul.

În perioada 12-18 ani 

Copiii devin de la vârste din ce în ce mai mici conştienţi de aspectul lor, astfel că mulţi dintre ei îşi doresc aparat dentar pentru îndreptarea dinţilor. 

“Se întâmplă destul de frecvent ca până la vârsta de 15 ani mulţi dintre ei să nu acorde atenţia necesară periajului şi astfel apar cariile dentare. În jurul vârstei de 16 ani ar trebui făcută o radiografie panoramică pentru a vedea dacă molării de minte care se pregătesc să iasă au loc sau împing dinţii, riscând să producă înghesuiri dentare şi chiar carii pe dinţii vecini. În acesta situaţie se extrag de urgenţă, nu se aşteaptă până la 18 ani, deoarece neplăcerile provocate de erupţia lor sunt mai greu de tratat”, recomandă doctor Mihaela Dan.

Dinţii nesănătoşi, aglomeraţi şi strâmbi pot crea numeroase probleme, de la durere şi dificultăţi în a mânca până la dificultăţi în dezvoltarea generală a copilului. Aşadar, îngrijirea dentară trebuie să înceapă încă din copilărie şi să seteze o serie de deprinderi sănătoase şi necesare întreaga viaţă.

Citește și:
Boala dentară care se poate transmite de la părinte la copil prin simplul pupat
Obiceiuri alimentare care favorizează durerile de dinţi
10 mituri despre plombe dentare şi carii


Exclusiv Online

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.