Georgiana Bordei, medic ortodont: aparatul dentar la copii – necesitate sau modă?

Aparatul dentar este de cele mai multe ori o necesitate, dar poate fi vorba şi de un moft al tinerilor?
  • Publicat:
Georgiana Bordei, medic ortodont: aparatul dentar la copii - necesitate sau modă?
FOTO: 123rf.com / Georgiana Bordei, medic ortodont: aparatul dentar la copii - necesitate sau modă?

Încă de la vârsta de 6 ani, un copil ar trebui să facă prima vizită la specialistul ortodont şi, de asemenea, după ce i-au erupt toţi dinţii permanenţi. Mai exact, în jurul vârstei de 12 ani, informează medicul ortodont Georgiana Bordei. Specialistul menţionează că foarte multe probleme dentare au o rezvolvare foarte uşoară în perioada de dezvoltare a copilului, deoarece atunci se poate interveni pe creşterea şi dezvoltarea oaselor.

Sunt câteva semne, pe care părinţii ar trebui să le ia în considerare, care indică faptul că trebuie să ne prezentăm cu copiii la ortodont în perioada lor de creştere. Acestea ar fi: dacă nu apar spaţii între dinţii de lapte, dacă distanţa între partea superioară şi cea inferioară este mare, dacă dinţii de sus acoperă în totalitate dinţii de jos, dacă copilul a supt degeţelul, dacă dinţii superiori nu supra-acoperă deloc dinţii inferiori. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile care ar trebui să-i responsabilizeze pe părinţi pentru a merge cu micuţul lor la ortodont, dar multe alte semne sunt vizibile doar pe o radiografie panoramică”, declară medicul ortodont Georgiana Bordei.

Ce tip de aparat dentar este recomandat copiilor?

Pentru tratamentul copiilor, medicul ortodont recomandă doar aparate fixe lipite pe dinţi, deoarece rezultatele sunt mult mai rapide, deci purtarea lor necesită mai puţin timp.

“Toate problemele dentare şi osoase se rezolva foarte uşor în perioada de creştere, rezultatele tratamentelor sunt mult mai stabile în timp, iar contenţiile nu trebuie menţinute pe viaţă. Totodată, sunt multe cazuri în care copilul este adus după vârsta de 12 ani sau mai târziu, atunci când deja şi-a încetat creşterea şi multe anomalii descoperite târziu nu mai pot fi rezolvate uşor, ci vor necesita extracţii de dinţi permanenţi sau chirurgie ortognata. Multe dintre modelele noi de aparate pentru copii sunt lipite pe dinţişori şi nu sunt vizibile din exterior, iar în funcţie de anomalia care trebuie tratată, timpul de tratament diferă de la 6-7 luni până la 2-3 ani şi este posibil să necesite asocierea cu mai multe tipuri de aparate”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

În general, la finalul tratamentului, se pun contenţiile care trebuie menţinute până spre vârsta de 18-20 ani. Dacă din diverse motive, aceste contenţii nu sunt purtate de pacient exact cum i-au fost indicate de către medic, atunci recidiva poate apare şi dinţii îşi modifica poziţia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân