Sindromul geamănului dispărut – cauze, diagnostic şi complicaţii

Sindromul geamănului dispărut – cauze, diagnostic şi complicaţii

Desi la inceput pare a fi o sarcina gemelara, pe parcursul inaintarii in sarcina, unul din gemeni inceteaza sa se mai dezvolte si dispare. Este ceea ce din punct de vedere medical poarta numele de sindromul geamanului disparut.

Cauze

Cauzele aparitiei sindromului geamanului disparut nu sunt inca pe deplin cunoscute. Statisticile spun ca fenomenul se intampla mai des atunci cand este vorba despre anomalii cromozomiale – diploidii, triploidii. Şi, nu in ultimul rand, implantarea vicioasa a cordonului ombilical precum si varsta mai mare de 30 de ani (cand apar cele mai multe sarcini multiple) reprezinta alte doua posibile cauze ale acestui sindrom.

Simptomele si diagnosticul sindromului 

Diagnosticul se pune cu ajutorul unei ecografii de rutina, in timpul monitorizarii sarcinii. Daca la prima vizita la medic, in jurul varstei de 6-7 saptamani, medicul constata existenta unei sarcini gemelare, la urmatorul consult, acesta poate constata bataile inimii unui singur fat, caz in care se recomanda si ecografia pentru a certifica sindromul geamanului disparut.

In cele mai multe dintre cazuri, femeia insarcinata nu stie cand are loc disparitia unuia dintre fetusi, decat daca merge la medic. Dar, exista si situatii cand gravida poate avea simptomele unui avort spontan:
• crampe abdominale
• dureri in zona pelvina
• sangerari vaginale

Diagnosticul sindromul geamanului disparut se pune in general prin analize de laborator, dar si de imagistica. Astfel, pe baza unui test de sange, se pot constata valori atipice pentru alfa-fetoproteina, gonodotrofina umana corionica, proteina plasmatica A asociata sarcinii si a beta-HcG liber. Ecografia, amniocenteza si biopsia vililor corionici fac parte dintre studiile imagistice folosite la diagnosticarea acestui sindrom.

Complicatiile sindromului geamanului disparut

Complicatiile acestui sindrom depind de varsta sarcinii. Astfel, daca disparitia geamanului are loc la inceputul primului trimestru, rata de complicatii este mica. Geamanul supravieturior nu este afectat, iar mama poate prezenta sangerare moderata si dureri pelvine.

Daca disparitia geamanului are loc oricand in alt moment al sarcinii, riscul de complicatii, atat la mama, cat si la fatul remanent, creste si poate fi reprezentat de:

  • nastere prematura
  • hemoragie puerperala severa
  • coagulopatii (sangerare excesiva si echimoze)
  • infectii si sindrom septic
  • aplazie cutis (paralizie cerebrala)
  • necroza tegumentara
  • probleme neurologice
  • greutate mica la nastere

Daca sindromul geamanului disparut nu este asociat unor complicatii care sa afecteze starea de sanatate a mamei si a celuilalt fat, nu se impun masuri speciale sau tratamente adiacente.

Daca insa se constata existenta fatului papiraceu (fat mort, aplatizat prin presiunea exercitata de geamanul supravietuitor), se impune monitorizarea sarcinii pentru a urmari starea de sanatate a fatului viu. In acest caz, se impune si o serie de teste sangvine regulate pentru monitorizarea parametrilor biochimici materni pentru a depista o posibila infectie sau sangerare excesiva. Daca se constata ca niciunul dintre feti nu mai este viabil, se impune chiuretajul.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.