Platfusul (picior plat): simptome, cauze, tratament

Platfusul (picior plat): simptome, cauze, tratament
Sursa foto: 123rf.com

Platfusul sau piciorul plat reprezintă o condiţie medicală în care arcada sau scobitura tălpii lipseşte, ceea ce ar putea cauza disconfort sau durere la nivelul membrelor inferioare. Tratamentul nu este necesar decât în cazul în care apar simptome, iar acesta constă în purtarea unor orteze speciale (talonete), exerciţii, anumite medicamente şi rareori intervenţie chirugicală. Platfusul poate fi congenital sau dobândit, ca urmare a unei alte afecţiuni sau a purtării anumitor încălţări inadecvate. Se estimează că 20-30% din populaţie prezintă platfus în diferite stadii.

Platfusul: simptome

Principalul simptom al platfusului este durerea din mijlocul tălpii, care se accentuează la efort şi poate fi însoţită de umflarea părţii interioare a gleznei.

Alte simptome ce pot apărea sunt:

  • durerea de şold, de genunchi, de călcâie şi cea lombară, cauzate de presiunea exercitată pe articulaţii şi de postura incorectă
  • durerea degetelor de la picioare
  • mers sau alergat incorect
  • senzaţia de picioare înţepenite

Persoanele care au platfus prezintă un risc mai mare de a face monturi.

De asemenea, platfusul poate agrava afecţiuni precum: tendinita achileană, artrita de gleznă sau la nivelul picioarelor, degetul „în ciocan”, tendinita tibială posterioară, sindromul de stres tibial, fasceita plantară (o inflamaţie a ligamentelor din tălpi)

Cauze

Principala cauză a platfusului este, surprinzător, încălţămintea pe care o purtăm. În urmă cu mii de ani, oamenii nu purtau încălţăminte, aşa că scobitura piciorului – cunoscută sub denumirea de boltă plantară – nu era forţată să stea într-o anumită poziţie, forma ei fiind dată de oase, muşchi şi ligamente.

Trebuie menţionat însă că, în cazul copiilor mici, tălpile sunt plate până la vârsta de aproximativ 4 ani, aspect perfect normal, aşa că părinţii nu trebuie să se îngrijoreze. Pe măsură ce copilul deprinde bine mersul, muşchii şi ligamentele sale se întăresc, iar depozitele din zona plantară dispar, astfel încât ia naştere acea scobitură din talpă.

Alte posibile cauze ale piciorului plat pot fi:

  • moştenirea genetică (părinţii care suferă de platfus pot transmite copilului această trăsătură)
  • rănile survenite la nivelul gleznei sau piciorului
  • artrita sau artrita reumatoidă
  • ruptura tendonului tibial posterior
  • paralizia cerebrală
  • distrofia musculară
  • spina bifida
  • coaliţia tarsală (două sau mai multe oase de la nivelul piciorului sunt sudate)
  • obezitate
  • diabetul
  • sarcina
  • vârsta înaintată
  • încălţămintea nepotrivită (prea strâmtă, prea mică, cu tocuri înalte)
  • laxitatea ligamentoasă
  • hipermobilitate
  • hipertensiunea arterială
  • sindromul Ehlers-Danlos
  • dispraxia
  • calcaneovalgus
  • metatarsus adductus
  • sindromul Marfan
  • scolioza

Diagnostic

Diagnosticul de platfus se stabileşte pe baza simptomelor pacientului, a examenului clinic şi, eventual, a investigaţiilor imagistice, precum radiografii, CT sau IRM. În primă fază, medicul podiatru va examina piciorul şi modul în care păşeşte pacientul. De asemenea, medicul va ruga pacientul să stea ridicat pe degetele de la picioare, va examina piciorul din faţă în spate şi va nota eventualele simptome resimţite de pacient (durere, disconfort etc.). Nu în ultimul rând, medicul va lua act de istoricul medical şi familial al pacientului, precum şi de tipul de încălţăminte purtată zilnic (adidaşi, pantofi cu toc, bocanci etc.).

Platfusul: tratament

Tratamentul platfusului este necesar doar atunci când sunt prezente simptome care afectează calitatea vieţii pacientului. În cazul copiilor sub 4 ani nu se recomandă purtarea de talonete sau alte terapii, deoarece bolta plantară se dezvoltă de obicei până la vârsta de 6 ani sau chiar mai târziu. Intervenţia chirurgicală se impune doar atunci când există diformităţi congenitale ale piciorului, care pot afecta structura osoasă.

Cât priveşte adulţii cu platfus, se estimează că doar 25% dintre aceştia se confruntă cu simptome precum durere. În astfel de cazuri, se pot recomanda analgezice, anumite exerciţii fizice, masajul terapeutic şi purtarea de talonete, care ameliorează durerea şi imită structura normală a tălpii.

De asemenea, se recomandă purtarea de încălţăminte ortopedică, precum şi eliminarea excesului ponderal, care poate agrava simptomele platfusului. În plus, este contraindicat efortul fizic intens, fiind preferate activităţi precum mersul pe jos, ciclismul, înotul.

La ce să se aștepte pe viitor persoanele care au platfus?

Majoritatea pacienților cu platfus ameliorează simptomele fără tratamente chirurgicale. Unii dintre ei nici nu au nevoie de tratament, dar platfusul poate crește riscul de apariție a unor probleme precum:

  • artrită
  • monturi
  • dureri lombare
  • dureri de șold
  • dureri de genunchi

Când să mergi la medic

Mergi la medic dacă te confrunți cu:

  • probleme de echilibru
  • dificultatea de a merge, inclusiv dureri în timpul mersului
  • dureri de picioare
  • apariția platfusului din senin

Articol revizuit 2022

Surse: medicalnewstoday.com, mayoclinic.org, ouh.nhs.uk, verywellhealth.com, clevelandclinic.org

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal