Rahitismul: cauze, tratament

Cauzele principale ale rahitismului carenţial

Rahitismul: necesarul de vitamina D

Rahitismul: diagnostic

Anamneza

Date clinice

• craniotabesul – este expresia calcificării insuficiente a oaselor occipito-parietale, cele mai solicitate mecanic în primele 3 luni de viaţă. Clinic, se traduce prin rezistenţă diminuată la digitopresiune, cu senzaţie de folie de celuloid (“minge de ping-pong”);
• alte deformări: bose parietale şi frontale, aplatizarea oaselor parietale şi/sau occipitale (plagiocefalie), FA larg deschisă după vârsta de 8 luni, sau persistentă după 18 luni, macrocranie. FA mare şi apariţia boselor în primele 3 luni de viaţă pot fi semnele unui rahitism cu debut neonatal.

• mătănii condrocostale: nodozităţi palpabile sau vizibile, localizate la nivelul joncţiunii condro-costale, realizând o linie oblică ce coboară dinspre stern către regiunea anterio-laterală a bazei toracelui;
• torace deformat: lărgit la baze, cu proiecţia laterală şi anterioară a falselor coaste, şanţ submamar Harrison (în zona de inserţie a diafragmului), stern înfundat (“de pantofar”) sau proeminent (“carenat”), aplatizare laterală a toracelui în partea superioară;
• deformări ale claviculelor, fracturi spontane ale coastelor.

• deformări metafizare (“brăţări”): lărgirea vizibilă sau palpabilă a metafizelor inferioare ale oaselor lungi ale antebraţelor şi gambelor (unde pot realiza aspect de maleolă dublă);
• deformări ale diafizelor, mai ales la membrele inferioare: încurbarea anterioară a tibiei în primul trimestru de viaţă, ca şi accentuarea deformărilor tibiei şi femurului odată cu începerea mersului, sunt semne de evolutiviate. Astfel, pot apare: genu valgum (“picioare în X”), genu varum (“picioare în paranteză”), fracturi spontane indolore (mai ales la tibie şi radius, frecvent însoţite de deformare angulară).

• cifoză dorsală sau lombară;
• scăderea diametrului anterio-posterior şi a celui lateral al bazinului;
• “coxa vara”.

Schimbarea ordinii de apariţie a dinţilor şi distrofii dentare.

Rahitismul: tratament

Profilaxia rahitismului

• Alimentaţia exclusiv la sân în primele 5-6 luni de viaţă este optimă (înţărcarea se recomandă după 12 luni). Avantajele laptelui de mamă sunt: conţine metaboliţi activi ai vitaminei D; asigură un raport calciu-fosfor optim pentru absorbţia celor două minerale; asigură pH acid conţinutului gastric şi intestinal şi are lactoză în cantitate mare, ambele caracteristici favorizând absorbţia calciului şi a vitaminei D.
• Mama trebuie să aibă o alimentaţie echilibrată, suplimentată cu vitamina D, în aceleaşi doze ca pentru gravide.
• Când alimentaţia la sân este imposibilă, după toate eforturile făcute, copilul va primi formule de lapte pentru sugari; laptele de vacă, sau laptele praf tradiţional vor fi evitate categoric până la cel puţin 7 luni, preferabil până la un an.
• Diversificarea este oportună cel mai devreme în a cincea lună de viaţă, fără a se abuza de făinoase şi introducând ori de câte ori este posibil alimente îmbogăţite cu colecalciferol, sau cel puţin pe cele reputate a conţine în mod natural o cantitate mai mare de colecalciferol (ex. peştele alb proaspăt – bogat în acizi graşi polinesaturaţi şi vitamină D – se recomandă în alimentaţia copiilor mai mari de un an).
• Nou-născutul poate fi scos la aer chiar de la vârsta de 1-2 zile, în funcţie de greutatea copilului şi de temperatura ambiantă (un sugar sănătos poate suporta temperaturi de – 100C în zilele fără vânt şi fără umezeală). Expunerea la aer trebuie făcută progresiv: 15-30 de minute până la 3-4 ore în anotimpul rece şi 6, chiar 12 ore în timpul verii. La copii mai mari va fi încurajată mişcarea în aer liber, cu capul acoperit, dacă soarele este puternic.
• Trebuie acordată atenţie şi condiţiilor de microclimat pentru că s-a dovedit că acei copii care locuiesc în spaţii  întunecoase şi neaerisite, precum şi cei din mediu cu fumători, fac mai frecvent rahitism.