Furuncul: simptome, tratament

Furuncul: simptome, tratament

Descriere – furuncul

Un furuncul este o infectie produsa de Stafilococul aureus, la care se pot asocia si alte bacterii.

Transmiterea este prin contact direct. Infectia este favorizata de o aparare deficitara a sistemului imun la stafilococ. Aceste persoane pot fi purtatoare cronice de stafilococ, pe acest fond aparand unul sau mai multi furunculi.

Simptomele furunculului

Clinic furunculul evolueaza in mai multe faze. Debuteaza cu un nodul inflamator, cu edem inflamator local important si durere locala, asociat sau nu cu febra si alterarea starii generale.

Aceasta faza inflamatorie este urmata de colectarea puroiului si ulterior evacuarea acestuia. Se vindeca cu cicatrici.

O mentiune particulara trebuie facuta pentru furunculii localizati in regiunea centrofaciala care au fost denumiti “Furunculi maligni ai fetei” datorita riscului de a se complica cu Tromboflebite de sinus cavernos.

Investigatii radioimagistice si de laborator

Inainte de inceperea unei cure cu antibiotice se recomanda recoltarea de examen bacteriologic cu antibiograma deoarece exista numeroase tulpini de Stafilococ rezistente la multe din antibioticele uzuale. Aditional, se pot efectua dozari ale principalilor parametri inflamatorii. La persoanele cu furunculoza recidivanta se recomanda investigarea statusului immunologic.

Diagnosticul de furuncul

Diagnosticul se face pe baza aspectului clinic care se completeaza cu examenul bacteriologic pozitiv pentru Stafilococul aureu si cu un sindrom inflamator nespecific.

Tratamentul pentru furuncul

Tratamentul se face cu antibiotice administrate oral sau parenteral, care actioneaza pe flora stafilococica. Se asociaza un tratament simptomatic pentru reducerea febrei. Local in faza inflamatorie se aplica gheata.

In faza de colectare si evacuare a burbionului, se va face dezinfectie si toaleta locala pentru evacuarea completa a puroiului.

Exceptia este in furunculul malign al fetei unde sunt INTERZISE manevrele de curatare pentru a nu se disemina materialul infectios. Furunculul malign al fetei este considerat o URGENTA MEDICALA.

Evolutie, Complicatii

Episodul unic se rezolva cu tratament general antibiotic si local adecvat. Exista totusi un risc ridicat de recidive la persoane cu imunitate deficitara, care raman purtatoare cronice de stafilococ. La aceste persoane este recomandat un vaccin antistafilococic.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica