Fotosensibilitate indusă de medicamente: simptome, cauze, tratament

Fotosensibilitate indusă de medicamente: simptome, cauze, tratament

Ce este fotosensibilitatea indusă de medicamente

Fotosensibilitatea indusă de medicamente este o inflamaţie cutanată cauzată de reacţiile adverse ale anumitor medicamente în combinaţie cu expunerea neprotejată razele ultraviolete.

Această afecţiune se manifestă prin apariţia unor eczeme pe faţă, gât, braţe, picioare sau alte părţi ale corpului, însoţite uneori de mâncărime, senzaţie de arsură şi pete pigmentare.

Pe măsură ce pielea absoarbe radiaţiile ultraviolete poate avea loc o reacţie fotoalergică sau fototoxică din cauza anumitor medicamente.

Reacţiile fototoxice sunt mai frecvent întâlnite decât cele fotoalergice, iar simptomele debutează la scurt timp, de ordinul minutelor, de la expunerea la soare.

Reacţiile fotoalergice determină un răspuns anormal al sistemului imun care favorizează apariţia întârziată a simptomelor specifice, la 24-72 de ore de la expunerea la soare.

Fotosensibilitate indusă de medicamente: simptome

Simptomele fotosensibilităţii induse de medicamente diferă în funcţie de tipul de reacţie – fotoalergică sau fototoxică.

În cazul reacţiilor fototoxice, simptomele sunt similare unei arsuri solare şi apar la scurt timp după expunerea la soare. Acestea constau în senzaţie de arsură, înţepături sau furnicături la nivelul pielii, roşeaţă (la 24 de ore) pe porţiunile de piele expuse (frunte, nas, mâini, braţe, buze) şi apariţia unor flictene (băşici) dureroase.

De asemenea, este posibil ca pe piele să apară pete maronii (hiperpigmentări). Există şi cazuri în care reacţiile fototoxice induse de medicamente pot duce la apariţia fotoonicolizei, o afecţiune a unghiei care constă în separarea acesteia de patul unghial.

Simptomele reacţiilor fotoalergice debutează tardiv, la 24-72 de ore de la expunerea la soare, şi constau în mâncărime a pielii, roşeaţă, eczeme şi flictene pe zonele expuse, dar care se pot extinde pe corp.

Fotosensibilitate indusă de medicamente: cauze

Medicamentele cu cel mai ridicat grad de fotosensibilitate sunt:

  • Antibioticele precum tetraciclina, fluorochinolonele şi sulfonamidele
  • Antiinflamatoarele nonsteroidiene precum ibuprofenul, naproxenul, ketoprofenul sau celecoxibul
  • Diureticele precum furosemidul, bumetanida şi hidroclorotiazida
  • Renoizii precum isotretinoinul sau acitretina
  • Hipoglicemicele precum glipizida sau gliburida
  • Antipsihoticele precum clorpromazina, flufenazina sau clorprotixenul
  • Imunosupresoarele precum vemurafenibul, dabrafenibul, imatinibul sau vandetanibul

Fotosensibilitatea cutanată poate fi cauzată şi de anumite afecţiuni precum: lupusul sistemic eritematos, albinism, vitiligo sau xeroderma pigmentosum, o boală genetică extrem de rară caracterizată prin sensibilitatea accentuată la razele ultraviolete.

Fotosensibilitate indusă de medicamente: diagnostic

Diagnosticul de fotosensibilitate indusă de medicamente se stabileşte pe baza simptomelor, a istoricului medical şi a tratamentelor urmate de paciente. Este foarte important să îi spuneţi medicului ce medicamente luaţi, când au debutat simptomele şi, mai ales, în ce context.

Deşi nu există un test specific pentru diagnosticarea fotosensibilităţii induse de medicamente, medicul dermatolog poate efectua fototestarea cu UVA/UVB – aceasta constă în tratarea unor porţiuni mici de piele de pe spate cu doze din ce în ce mai mari de ultraviolete.

Pentru excluderea altor afecţiuni ce se manifestă similar (dermatită de contact alergică sau iritativă, lichen plat, urticarie) se pot efectua diverse teste de sânge, de urină sau cutanate – măsurarea nivelului de porfirină din urină (în cazul suspiciunii de porfirie) sau determinarea anticorpilor antinucleari şi anti-Ro (dacă există suspiciune de lupus, sindrom Sjögren sau colagenoză nediferenţiată).

Fotosensibilitate indusă de medicamente: tratament și prevenţie

Odată stabilit diagnosticul de fotosensibilitate indusă de medicamente este foarte uşor de instituit un tratament, care constă de regulă în evitarea expunerii prelungite la razele soarelui, purtarea unor haine care acoperă pielea şi a ochelarilor de soare, precum şi folosirea de creme de protecţie solară.

Pentru ameliorarea simptomelor pot fi recomandate creme sau comprimate cu steroizi care ajută la reducerea roşeţii sau antihistaminice pentru eliminarea mâncărimilor.

În cazurile mai severe poate fi recomandată întreruperea tratamentului cu medicamentul care a cauzat reacţia alergică sau înlocuirea acestuia, dacă este posibil.

Autor: Paula Rotaru

Surse: medicinenet.com, dermnetnz.org, medsafe.govt, pharmacytimes.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal