Tricomicoza axilară şi pubiană: cauze, simptome, tratament

Tricomicoza axilară şi pubiană: cauze, simptome, tratament

Ce este tricomicoza

Tricomicoza este o infecţie bacteriană cauzată de diverse tipuri de Corynebacterium – în ciuda numelui care ar putea indica o infecţie fungică –  ce afectează cu precădere foliculii de păr din zona axilară, pubiană, de pe scrot sau din regiunea intergluteală (partea de sus a muşchilor fesieri).

Afecţiunea se manifestă în principal prin apariţia unor noduli sau bule gălbui, roşii sau chiar mov la rădăcina firului de păr, care pot cauza disconfort sau iritaţie în zona respectivă, de cele mai multe ori la axile.

Printre factorii predispozanţi se numără transpiraţia abundentă, igiena corporală deficitară şi pilozitatea excesivă.

Tricomicoza: simptome

Tricomicoza poate prezenta simptome precum:

  • Transpiraţie abundentă şi urât mirositoare
  • Noduli de 1-2 mm în jurul firului de păr, care devin închise la culoare şi rugoase
  • Durere, mâncărime sau roşeaţă
  • Transpiraţia de culoare galbenă, roşie sau chiar mov închis spre negru
  • Căderea firelor din păr din zona afectată
  • Fire de păr groase

Tricomicoza: cauze

Tricomicoza axilară şi pubiană este cauzată de infecţia cu diverse tipuri de bacterii din genul Corynebacterium (Corynebacterium tenuis, C. propinguum, C. flavescens). Aceste bacterii proliferează în mediile umede, cum ar fi zona subraţului sau cea pubiană, unde există mult păr, şi sunt de fapt cauza mirosului neplăcut al transpiraţiei.

Afecţiunea este specifică bărbaţilor, care au mai mult păr corporal, dar poate apărea şi la femei, fiind mai des întâlnită la populaţiile care trăiesc în zone tropicale şi temperate.

Printre factorii de risc ce pot contribui la apariţia tricomicozei axilare şi pubiene se numără:

  • Umiditatea crescută
  • Căldura excesivă
  • Igiena corporală precară
  • Hiperhidroza
  • Obezitatea
  • Pilozitatea excesivă

Tricomicoza: diagnostic

Tricomicoza se diagnostichează, de obicei, pe baza simptomatologiei, dar pot fi necesare şi alte investigaţii suplimentare – precum testul cu lampa Wood sau microscopia ţesuturilor –, deoarece afecţiunea se poate manifesta similar cu pediculoza sau cu diverse infecţii fungice.

Tricomicoza: tratament şi prevenţie

Cea mai eficientă metodă de tratament a tricomicozei constă în eliminarea părului corporal din zona afectată, respectiv axile, zona pubiană, interfesieră sau scrot.

De asemenea, pot fi folosite unguente antibacteriene cu clindamicină, eritromicină sau acid fusidic ori pudră cu clotrimazol pentru prevenirea şi eliminarea bacteriilor.

Aceste produse se aplică pe zona afectată de două ori pe zi, timp de două săptămâni. Dacă tratamentele topice nu dau rezultate, medicul poate recomanda antibiotice sub formă de comprimate.

În cazul în care simptomele nu se ameliorează sau, din contră, apar şi alte manifestări, este important să vă adresaţi medicului pentru o reevaluare.

Pentru a preveni această infecţie bacteriană se recomandă:

  • Igiena corporală zilnică (apă şi săpun antibacterian)
  • Folosirea unui antiperspirant antibacterian pe bază de clorură de aluminiu, care reduce transpiraţia şi ţine la distanţă bacteriile
  • Purtarea hainelor din materiale naturale, lejere, care nu favorizează transpiraţia
  • Folosirea unei pudre de talc în zonele predispuse la apariţia transpiraţiei
  • Eliminarea părului corporal prin radere, smulgere cu ceară sau prin tehnici laser
  • Scăderea în greutate
  • Evitarea spaţiilor aglomerate, încălzite excesiv

Autor: Paula Rotaru

Surse: healthline.com, dermnetnz.org

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being