Frumuseţe pe muchie de cuţit – piele întinerită în doar două zile!

Chirurgia estetica ne permite acum acest lux prin intermediul liftingului facial cu fire de suspensie, interventie denumita, sugestiv, lifting facial de week-end.
  • Publicat:
Frumuseţe pe muchie de cuţit - piele întinerită în doar două zile!
Vrei sa fii frumoasa, fara prea mult efort? Liftingul facial de weekend e solutia!

Finalul saptamanii ne gaseste intotdeauna obosite, palide, incercanate, oboseala accentuand si mai mult semnele trecerii timpului.

Cum ar fi insa, daca peste week-end am putea sterge complet aspectul obosit si imbatranit al chipului, pentru a incepe saptamana mai tinere cu cativa ani?

Chirurgia estetica ne permite acum acest lux prin intermediul liftingului facial cu fire de suspensie, interventie denumita, sugestiv, lifting facial de week-end.

Trecerea anilor isi pune amprenta asupra fiecarei parti a corpului nostru, chipul fiind insa primul care are de suferit de pe urma inaintarii in varsta. Cu timpul, structura faciala isi pierde din tesutul adipos acumulat si incepe sa capete un aspect slabit.

La aceasta se adauga si actiunea nociva a altor factori precum: razele soarelui, fumatul si afectiunile dermatologice. Efectul imediat este cunoscut de majoritatea dintre noi: obraji fara fermitate, sprancene care coboara inestetic asupra ochilor, cearcanele proeminente, aspectul imbatranit al maxilarului si aparitia pliurilor la nivelul gatului. Rezultatul este o fata cu aspect alungit si imbatranit.

Lifting-ul facial, solutia pentru „tinerete fara batranete”

Solutia pentru un chip cu zece ani mai tanar este lifting-ul facial. Insa, aceasta interventie invaziva nu este lipsita de riscuri precum: afectarea nervilor, cicatricile vizibile, tumefierea si invinetirea zonei, durerea resimtita post interventie. Liftingul facial nechirurgical este solutia ideala pentru persoanele care doresc sa obtina un aspect mai tanar al chipului, fara a se supune insa chinurilor interventiei clasice.

Intinerirea nechirurgicala, la moda in randul femeilor

„Liftingul facial tridimensional (nechirurgical), cu fire de suspensie, cunoscut si sub denumirea de lifting de week-end, este o procedura ce se substituie liftingului clasic chirurgical. Lifting-ul de week-end este o metoda neinvaziva, ce se realizeaza cu anestezie locala, in maximum o ora, recuperarea fiind foarte rapida (una-doua zile)”, a explicat dr. Eugen Turcu, chirurg plastician.

In aceasta situatie , liftingul facial cu ajutorul firelor de suspensie este o alternativa mult mai buna fata de liftingul clasic. Majoritatea persoanelor care apeleaza la liftingul facial cu fire de suspensie sunt femei cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani.

Aceasta interventie poate fi combinata si cu alte proceduri de retusare a aspectului fetei, precum: liftingul la nivelul gatului, al barbiei sau al sprancenelor.

Cum se face liftingul cu fire de suspensie?

Firele de suspensie sunt introduse sub tesutul facial cu ajutorul unui ac foarte mic. Firele prezinta pe suprafata lor carlige foarte mici care au scopul de a sustine structura fetei si de a ridica pielea lasata. Firele sunt ascunse sub piele, inciziile fiind invizibile.

Timpul de recuperare post interventie este de 24 de ore, insa timp de o saptamana de la interventie alimentatia trebuie sa fie compusa din alimente moi, usor de consumat. In ziua imediat urmatoare interventiei se pot relua activitatile care nu implica efort, urmand ca in decurs de doua-trei zile de la interventie, recuperarea sa fie completa.

Exista riscuri post interventie?

„Liftingul facial cu fire de suspensie este o interventie relativ noua, iar tehnica de realizare a acesteia este inca in curs de perfectionare. Principalul risc in cazul acestei interventii este dat de lipsa unei imbunatatiri vizibile a aspectului facial. In unele cazuri pacientul poate resimti sensibilitate sau amorteala in zona tratata, senzatii ce dispar insa in decurs de o saptamana de la interventie”, a explicat dr. Eugen Turcu.

In timpul procedurii de lifting facial cu fire de suspensie, chirurgul estetician poate realiza si alte interventii necesare pentru „stergerea” semnelor trecerii anilor: corectarea ridurilor prin injectarea de substante de umplere a acestora, peeling chimic, lipoaspiratie, injectare de grasime, blefaroplastie sau corectarea obrajilor cazuri.

Costul interventiei este cuprins intre 600 si 1200 euro, in functie de numarul zonelor faciale ce trebuie tratate si implicit de numarul firelor utilizate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”