Wagner Arte lansează “Jardin des Arômes”

“Jardin des Arômes” este un proiect ce a luat naştere odată cu călătoriile de studiu şi documentare pe care surorile Wagner le-au făcut în sudul Franţei. Adesea, Ana Wagner aduce în lucrările sale plante şi flori din regiunea Provence, o zonă bogată în grădini frumoase şi plante mediteraneene. Astfel regăsim pe multe din colecţiile din porţelan ale atelierului Wagner, palmieri, flori de lavandă, irişi, flori de portocal, pini marini, frunze de ienupăr.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Wagner Arte lansează “Jardin des Arômes”

“Jardin des Arômes” este un proiect ce a luat naştere odată cu călătoriile de studiu şi documentare  pe care surorile Wagner le-au făcut în sudul Franţei.

Adesea, Ana Wagner aduce în lucrările sale plante şi flori din regiunea Provence, o zonă bogată în grădini frumoase şi plante mediteraneene. Astfel regăsim pe multe din colecţiile din porţelan ale atelierului Wagner, palmieri, flori de lavandă, irişi, flori de portocal, pini marini, frunze de ienupăr.

“De data aceasta, ne-au inspirat miresmele pe care le întâlnim pe malul mării, pe coastele Franţei de sud şi ale Italiei de nord-vest. Ne-am gândit să aducem şi în oraşul nostru parfumurile create din esenţe naturale, de către maeştrii parfumieri dintr-o mică localitate  din apropierea oraşului Grasse. Am lucrat îndeaproape cu unul din cele mai bune ateliere de parfumerie pentru a crea şase esenţe 100% naturale ce împrospătează aerul dintr-o încăpere. Grasse este unul din simbolurile Franţei şi reprezintă capitala mondiala a parfumurilor.” spune Irina Wagner.

Atelierul Wagner propune câteva arome pentru primăvară-vară, cum ar fi “Bois d’Olivier” un parfum proaspăt lemnos, creat din esenţa de floare şi frunze de măslin, “Gingembre” un parfum extras din ghimbir, ce are o notă foarte proaspătă, “Lavande” un parfum extras din florile de lavandă cu proprietăţi relaxante.

Pentru perioadele reci de toamnă-iarnă propunem “Ambre noir”, un parfum extras din ambră, cu o nota lemnos-dulce, cunoscut încă din Evul Mediu cu utilizări ca afrodiziac sau tonifiant;”Santal” cu esenţe extrase din lemnul de santal, cu un aer lemnos şi fresh totodată şi “Cannelle Orange” un parfum extras din flori de portocal şi scorţişoară, excelent pentru serile răcoroase.

Pentru că aceste parfumuri sunt foarte speciale, Ana Wagner a creat o colecţie de şase recipiente pentru fiecare parfum în parte, folosind porţelan de Limoges. Decorul fiecărei piese este inspirat de plantele mediteraneene şi parfumurile din colecţia “Jardins des Arômes” şi este pictat manual, transformând un obiect funcţional într-un obiect de arta. Recipientele din porţelan sunt înobilate cu aur şi platină pure, aplicate manual şi se găsesc într-o serie limitată de 100 de bucăţi.

Noua colecţie de parfumuri de interior şi recipiente din porţelan pictat manual, aduce în atenţia publicului două mari simboluri ale Franţei, Grasse – capitala mondială a parfumurilor şi Limoges – vestitul oraş al porţelanurilor fine, reinterpretate în stilul şi viziunea atelierului Wagner Arte. Noutatea colecţiei ”Jardin des Arômes” constă în simbioza dintre două materii fine: parfumul de inspiraţie Provensala şi portelanul pictat manual.

 “Lucrul la această colecţie a fost o bucurie pe care sper să o împărtăşesc cu cât mai mulţi iubitori de frumos. Crearea unui parfum este o experienţă incitantă şi aducătoare de tot soiul de senzaţii şi amintiri. Apoi crearea şi decorarea vaselor în care păstrăm aromele reprezintă pentru mine reîntoarcerea imaginară în grădinile întâlnite în sudul Franţei şi în acelaşi timp tendinţa permanentă a atelierului nostru de a crea obiectul şi produsul perfect.”, spune Ana Wagner.

Colecţia “Jardins des Arômes” va fi lansată la mijlocul lunii mai în cadrul unui eveniment privat găzduit de Wagner Arte şi susţinut de Europa FM, Digi TV, Forbes, România Liberă, Igloo şi The One.

Partenerii evenimentului sunt Mastercard şi Estee Lauder.

Obiectele noilor colecţii se vor găsi, începând cu 25 Mai 2014, la Wagner Maison de la Porcelaine din Cotroceni, str. Dr. Staicovici 19. Comenzile speciale şi personalizările după dorinţa clientului se fac  la numerele de telefon 0723191656 sau 0214110124.

Atelierul Wagner Arte este cunoscut publicului românesc pentru porţelanul pictat manual în tehnica tradiţională a marilor manufacturi şi pentru bijuteriile semnate de artista Ana Wagner. Obiectele de artă ce ies pe poarta atelierului sunt vândute în România, Anglia, Austria şi Germania.

Informaţii suplimentare:

Irina Wagner, [email protected], 0722521174.

Urmărește CSID.ro pe Google News
5 cauze ale căderii dinţilor
5 cauze ale căderii dinţilor
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”