M-Technique, cea mai nouă tehnică de augmentare şi remodelare a buzelor. Carmen Negoiţă, a testat-o

Carmen Negoiţă a testat cea mai nouă metodă de augmentare şi remodelare a buzelor.
16.06.2020 |
M-Technique, cea mai nouă tehnică de augmentare şi remodelare a buzelor. Carmen Negoiţă, a testat-o
M-Technique, cea mai nouă tehnică de augmentare şi remodelare a buzelor. Carmen Negoiţă, a testat-o

Carmen Negoiţă şi-a remodelat buzele, oferindu-le volum şi un contur senzual, perfect proporţionat cu trăsăturile feţei. Vedeta a fost printre primele persoane care au apelat la M-Technique, cea mai nouă tehnică de augmentare şi remodelare a buzelor creată de medicul chirurg estetician Iancu Morad.

După cele două luni de izolare, Carmen Negoiţă a simţit nevoia unui refresh de ordin estetic şi a apelat la medicul ei estetician.

„Am simţit nevoia unei schimbări la început de vară, o mică îmbunătăţire care să îmi pună în valoare trăsăturile feţei. Mi-am dorit întotdeauna buze mai voluminoase, dar mi-a fost mereu teamă să fac acest pas. E important să ai un medic foarte priceput, în care să ai încredere, şi mi-am dorit proceduri care nu modifică trăsăturile, ci le înfrumuseţează. L-am întrebat pe domnul doctor Iancu Morad şi am apelat la M-Technique, o procedură foarte nouă, revoluţionară, de augmentare şi remodelare a buzelor cu acid hialuronic. Este o procedură dezvoltată chiar de el, aşa că am avut încredere că rezultatul va fi cel pe care mi-l doresc. Şi aşa a fost! Buzele mele au un aspect natural. Au doar puţin mai mult volum şi sunt foarte frumos conturate. Este un tratament complex. Durata procedurii este mai mare în comparaţie cu augmentarea clasică a buzelor cu acid hialuronic, pentru că se construieşte aspectul natural al buzelor, inclusiv forma de M de la buza superioară”, declară Carmen Negoiţă.

Galerie foto

vezi galeria
4 foto

M-Technique: ce este?

M-Technique este cea mai nouă tehnică de augmentare şi remodelare a buzelor cu acid hialuronic. A fost dezvoltată de medicul chirurg estetician Iancu Morad după mai bine de 15 ani de experienţă şi pasiune în domeniul esteticii. Durata procedurii este de 20-25 de minute, iar perioada de recuperare e de 2-3 zile. Efectul se menţine timp de 6 luni.

„Ştiu că buzele pline şi frumos conturate reprezintă unul dintre atuurile de bază ale unei femei. Aşa că mi-am dorit să pun la punct o procedură care să aibă ca rezultat buze cu mai mult volum şi un contur atrăgător, dar în perfectă armonie cu trăsăturile feţei. Am studiat şi am lucrat foarte mult până am pus bazele M-Technique. Această tehnică proprie înglobează mai multe tehnici, îmbunătăţite şi modificate, practicate într-o anumită ordine ce pune accent pe detaliile anatomice ale buzelor. Rezultatul este spectaculos, feminin, dar are un aspect natural şi în armonie cu restul feţei.

Ce trebuie ştiut este că e un tratament complex. Durata procedurii este mai mare în comparaţie cu augmentarea clasică a buzelor cu acid hialuronic. Durata este de aproximativ 20-25 de minute. Fineţea detaliilor şi complexitatea acestei tehnici este traumatizantă pentru ţesutul local. Astfel încât, la 50% din cazuri, apar edeme şi vânătăi la nivel local. Recuperarea durează 2-3 zile, timp în care pacienta îşi poate însă desfăşura activităţile obişnuite de zi cu zi”, declară Dr. Iancu Morad.