Georgia May Jagger – de la top model la designer

Linia vestimentară exclusivistă ce poartă amprenta fiicei solistului celebrei trupe Rolling Stone a reprezentat un subiect de mare interes pentru media şi clienţi încă de la anunţarea colaborării.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Georgia May Jagger - de la top model la designer

Linia vestimentară exclusivistă ce poartă amprenta fiicei solistului celebrei trupe Rolling Stone a reprezentat un subiect de mare interes pentru media şi clienţi încă de la anunţarea colaborării.
Luna aceasta a avut loc marea premieră a colecţiei în ediţie limitată semnată de faimosul model Georgia May Jagger.

Reserved este primul brand care colaborează cu Georgia May Jagger în calitate de designer. Modelul apare în reclame promoţionale ale brandului încă din 2013. În sezonul primăvară/vară 2015, Georgia a realizat campania Reserved alături de mama sa, Jerry Hall, şi de sora sa, Lizzy Jagger. A fost pentru prima dată când cele trei modele faimoase au pozat împreună pentru o reclamă comercială.

Modelul a descris colecţia ca fiind una practică, compusă din piese frumoase, ready-to-wear, care îi reflectă stilul vestimentar propriu.

Piesele vestimentare sunt create din ţesături şi materiale precum mătase, piele şi caşmir. Pe lângă rochii, bluze, topuri, fuste, jachete şi paltoane, colecţia cuprinde şi câteva accesorii. Noua linie vestimentară se caracterizează printr-un stil aparte, provocator şi include elemente masculine. De asemenea, are influenţe împrumutate de la vedetele musicale emblematice. Hainele sunt moderne şi se înscriu în ultimele tendinţe globale în materie de modă.

Designul colecţiei este puternic influenţat de moda anilor 1970, dar reinventat până la cele mai mici detalii. Pentru designul colecţiei au fost folosite materiale la modă: şireturi negre, ţesături cu dungi fine, stofă delicată din lână, cu carouri. Paleta de culori este mai pală, în diverse nuanţe, bazată pe combinaţia clasică de negru, albastru marin, alb-bej şi roşu cu pete de roz pigmentat.
Colecţia Georgia May Jagger pentru Reserved este deja disponibilă în magazine.
 

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”