Cât de important e sexul într-o relaţie?

Aud în stânga şi-n dreapta, diverse persoane care se plâng că viaţa lor sexuală s-a cam ruinat.

Partidele sunt tot mai rare, spre inexistente, pasiunea nu mai fierbe nici ea ca o oală pe foc, magia de la începuturi s-a dus.

Obişnuiesc să pun paie pe foc (pe focul stins al pasiunii) şi să-l întreb pe plângăreţ: dar tu ce-ai făcut pentru viaţa intimă, în ultima vreme?

Recomandări

Sexul frecvent reglează ciclul menstrual

De ce nu mai facem sex, dacă e așa de grozav?

Şi când pun întrebarea, obţin multe sprâncene ridicate şi o uimire cum alta nu-i. Adică, dă să mă întrebe interlocutorul din priviri, chiar trebuie să mişc vreun deget dacă vreau să am o viaţă sexuală împlinită? Nu-mi dă nimeni o baghetă magică, pe la începutul relaţiei, cu care să rezolvăm problema asta fără strop de efort? Ei bine, nu.

A venit momentul să încetaţi să vă mai gândiţi la viaţa intimă ca ceva ce vine, se întreţine, se rezolvă de la sine. Pasiunea care ne dădea afară din casă la începuturi se stinge şi este perfect normal – flirtul, noul, furtuna hormonală vin şi pleacă.

Dar asta nu înseamnă că scrie „resemnare” pe frunţile tuturor şi că doar unii cu adevărat norocoşi ajung să mai păstreze scânteia de pe vremuri. Înlocuiţi, vă rog, „norocoşi” cu „muncitori”, şi eu voi fi mulţumită. Mai rămâne doar să daţi comoditatea jos din pat şi să treceţi cu adevărat la treabă. Ce înţeleg prin sex reuşit muncit? Vă explic îndată.

„Nu mai eşti cel de la început…”

Ce bine ar fi dacă am putea să transformăm în eternitate tumultul vieţii sexuale de la debutul oricărei relaţii! Nu se poate, însă, iar imediat după lunile de miere de la început trebuie să urmeze lunile de trudă în relaţie. Dorinţa nu se naşte, pur şi simplu, când întâlnim pe cineva şi apoi pâlpâie liniştită până la adânci bătrâneţi, ca o candelă pe noptiera bunicii, duminica, după liturghie. La dorinţă se lucrează!

Majoritatea relaţiilor ajung într-un impas sexual tocmai pentru că cei doi actori uită asta – omul dichisit, uns cu toate alifiile, aventuros în pat, curios să descopere noi poziţii se transformă încet, dar sigur, în tovarăşul de viaţă care îşi aminteşte, mai degrabă, cât a fost factura la curent luna trecută decât când a fost ultima dată când a făcut sex cu jumătatea.

Ne îngrăşăm, ne enervăm, ne stresăm, nu comunicăm, ne ascundem în spătucul unor probleme mai mici, ca să nu fim nevoiţi să le gestionăm pe cele mari, ne minţim, ne masturbăm, ne păcălim, pozăm în cuplul perfect şi apoi, tam-nesam, considerăm noi, intră în scenă cuvintele tip trăsnet „despărţire” sau „divorţ„. Şi începem să ne tânguim că nu înţelegem unde am greşit, ce nu a mers conform planului, de ce n-a funcţionat până la capăt ca în cuplurile acelea premiate de primării cu un ceai dansant la 50 de ani de convieţuire. Pentru că, dragilor, nu am muncit!

Până când kilogramele ne vor despărţi

Acum mulţi ani am citit că un actor român, Claudiu Bleonţ ca să fiu precisă, a semnat un soi de contract înainte de căsătorie cu partenera sa din acel moment. Mi-a atras atenţia în mod special una dintre prevederi. Conform ei, niciul dintre ei nu avea voie să se îngraşe cu mai mult de 5 kilograme (parcă aşa) în timpul mariajului. În primele două secunde m-a revoltat, după care m-am trezit gândind „ce idee bună!”. Îngrăşarea unuia dintre parteneri ocupă un loc suuus de tot în clasamentul motivelor pentru care se alege praful de viaţa sexuală.

Un studiu legat de femei şi situaţia lor pe cântar după rostirea jurămintelor spunea că una din 5 s-a îngrăşat de când a devenit o doamnă (nici domnii nu se lasă mai prejos). Şi domnii se culcă din ce în ce mai des pe o ureche şi din ce în ce mai rar cu soţiile, de când încep să se rotunjească. Brusc, ne vine relativ uşor să explicăm rata mare a divorţurilor după ce unul dintre parteneri slăbeşte dramatic.

Nepăsarea instalată în relaţia de cuplu – dar şi în relaţia cu noi înşine, căci nu ştiu cât de tare ne iubim dacă ne lăsăm la voia cântarului – nu poate duce la nimic bun. Surplusul de kilograme ucide pasiunea, ne face să ne complacem şi ne aruncă într-o leneveală din care cu greu ne mai urneşte ceva. Aşadar, când spun să muncim pentru sex, mă refer inclusiv la punctualul mers la sală ori la sănătosul mâncat corect şi echilibrat.

Menage-a-trois cu domnul Job

Nu mai ţii exact minte când ai avut ultima oară orgasm, dar poţi să turui aşa cum turuiai Luceafărul în liceu toată lista de îndatoriri profesionale în aşteptare? Atunci faci şi tu parte din clubul numeros al celor care pun viaţa personală – şi, implicit, sexuală – mai prejos de cea legată de serviciu.

Cu toţii pornim la 7 dimineaţa cu un munte de lucruri de făcut, dar este extrem de important să ştim când să spunem „stop, pe mâine!”. Relaţiile se destramă extrem de uşor când sarcinile profesionale se hrănesc din timpul atât de necesar doar pentru voi doi. La fel de repede se pot rupe şi dacă viaţa profesională lasă de dorit – aşa că echilibrul ăsta se obţine doar prin, aţi ghicit, multă muncă.

E simplu să ajungi acasă epuizat după cine mai ştie câte ore de birou şi să te ascunzi într-o pungă cu chipsuri cu care şi adormi în braţe, în jumătate de oră. Dar cât e de bine pentru voi?

Trebuie să ţineţi bine sub control balanţa dintre prea multă muncă şi prea puţin sex. Şi să comunicaţi suficient cu partenerul(a) pe această temă – e important să reuşiţi împreună să găsiţi formula ideală pentru ore de lucru, ore cu voi, ore de capul vostru.

Cât de important e sexul într-o relaţie?, bănuiesc că aţi tot auzit întrebarea. Foarte, vă spun eu, şi acum vă las pe gânduri.