5 tipologii feminine de care bărbaţii se feresc! Tu eşti una dintre ele?

Pentru că viaţa este, de fapt, un cumul de alegeri, mai bune sau mai puţin bune, chiar şi când vine vorba despre relaţii, e bine să fim atenţi la ce aleg sau refuză cei din jurul nostru.
  • Publicat:

Fără să ne comportăm robotic sau în tipare prestabilite, ne-ar ajuta să fim vigilente şi să îi înţelegem şi pe ceilalţi, după ce ne înţelegem pe noi însele.
 
Un prim pas ar fi să aflăm care sunt femeile pe care bărbaţii de obicei le evită sau, altfel spus, cele de care fug cât ar vedea cu ochii.
 
Poate nu toţi fac asta, dar majoritatea sigur. Într-un fel pentru că există nişte aspecte emoţionale obiective care îi face pe bărbaţi să reacţioneze toţi în acelaşi ritm.
 
Cele 5 tipuri de femei pe care bărbaţii le evită:
 
1. Prea bună, prea deşteaptă!
 
Orice bărbat îşi doreşte o parteneră deşteaptă, nu încape îndoială. Inteligenţa unei femei este, fără doar şi poate, sexy: bărbaţii se topesc după femei care au opinii, care pot participa la conversaţii ceva mai complicate decât “Ai văzut fată ce haine noi sunt la Zara?”
 
O minte fierbinte şi o personalitate puternică sunt afrodisiace care nu dau greş. O femeie care emană încredere verbală este o comoară pentru cel care ajunge la ea. Însă, pentru că întotdeauna există un dar… niciun bărbat nu poate duce în spate o femeie pregătită mereu să intre mereu în conflict, oricât de bune sunt părerile ei.
 
Toţi fug de femeia care îţi spune, pe ton răspicat, care e adevărul sau care are pretenţia că toţi cei din jurul ei sunt net inferiori.
 
2. Femeia pentru care portofelul e mai important decât bărbatul care îl deţine
 
E interesant şi deloc condamnabil să ai pretenţii de la cei din jurul tău, iar bărbaţii iubesc femeile care nu se mulţumesc cu puţin. De aici şi până la femeia care îşi concetrează toate energiile pentru avantajele financiare e cale lungă…
 
Iar bărbaţii se feresc de acest tip de femeie nu neapărat pentru că se tem de faliment, ci pentru că îşi doresc să fie iubiţi în primul rând pentru ceea ce reprezintă ei şi apoi pentru ceea ce deţin. E de înţeles – toţi ne dorim asta.
 
3. Doamna/ domnişoara “Mereu am dreptate!”
 
Orice bărbat visează la o femeie puternică, cu putere de decizie, care să nu se piardă între a fi sau a nu fi, însă puţin îşi imaginează că uneori aceste femei devin periculoase. Mai precis, de abia după ce întâlnesc o doamnă/ domnişoară “Mereu am dreptate!”, domnii îşi dau seama ce îşi doresc cu adevărat.
 
Oricâte calităţi ar avea, oricât de frumoasă ar fi, o femeie care crede că este mereu în posesia adevărului sau corectitudinii îl sperie pe bărbatul de lângă. Încăpăţânarea este, în fond, o emanaţie a mentalităţii limitate! 
 
4. “The Psycho”
 
Bărbaţii au creat această categorie pentru femeile care le trimit mesaje sau le postează pe wall-ul de pe Facebook de 10-20 de ori pe zi.
 
Ceva este în neregulă cu o femeie care are timp şi energie să facă asta – cu ce ar ajuta-o să ştie fiecare mişcare, să cunoască toate detaliile existenţei partenerului, să îi sufle în ceafă mereu. Dincolo de faptul că este o dovadă de posesivitate bolnăvicioasă sau de lipsa unei vieţi proprii suficient de încărcate, o astfel de femeie îi sperie pe bărbaţi pentru că le dă impresia că oricând ar putea să le facă rău, chiar fizic.
 
Apoi, pasiunile duse la extreme, la extreme complet iraţionale au ceva deviaţii psihice în structura lor. 
 
5. Femeia care joacă teatru!
 
Acest tip de femeie reprezintă ceva mai mult decât o femeie care se preface constant sau care vrea să pară ceea ce nu e. Femeia de care bărbaţii fug cel ami mult este cea care se arată extrem de interesată numai ca să-i prindă în mrejele ei, cu scopul ascuns de a-şi vindeca rănile pe care le-au lăsat alţii.
 
(Sursa: ONE.ro)

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân