3 paşi spre un sex mai bun!

Mesajele trebuie transmise cât mai clar şi mai precis cu putinţă, astfel încât partenerul să le poată înţelege cu uşurinţă.
  • Publicat:
3 paşi spre un sex mai bun!

Pentru ca o relaţie să fie sănătoasă şi echilibrată, ea trebuie hrănită prin schimburi de idei, fiecare dintre cei doi parteneri simţindu-se liber să spună tot ce are pe suflet, fără să se teamă de reacţia celuilalt.

O astfel de atitudine este cea a unui adult responsabil, care face tot ce îi stă în putinţă pentru a avea o relaţie plină de satisfacţii reciproce.

Este extrem de important ca partenerii să înveţe să se cunoască, să se descopere reciproc, mai ales atunci când vine vorba de… sex! De aceea, ei trebuie să se dezvăluie prin cuvinte. Te plângi că pasiunea dispare, că sexul nu e suficient de bun, că nu îţi place aia, cealaltă… Partenerul tău nu te cunoaşte suficient pentru că nu ţi-ai dat „secretele” în vileag. Cum altfel, decât prin cuvinte, crezi că ar putea afla ce şi cum îţi place?

Cel mai bine este să-ţi asumi totul prin folosirea cuvântului „eu”, „eu simt, eu prefer, eu agreez chestia asta ceva mai puţin”.

Mesajele trebuie transmise cât mai clar şi mai precis cu putinţă, astfel încât partenerul să le poată înţelege cu uşurinţă.

Mărturiseşte-ţi temerile

Într-o relaţie, este important ca fiecare să poată spune de ce se teme sau ce îi produce blocaje psihologice. Fiecare are nevoie de cuvinte liniştitoare, vrea să se simtă în siguranţă. Din momentul în care vei acţiona astfel, fără ocolişuri, partenerul nu se va mai simţi obligat să joace rolul celui aflat într-o competiţie în care îi sunt evaluate performanţele. Dă-ţi şansa destinderii şi relaxării, acordându-i încredere celuilalt.

Curajul de a-şi mărturisi dorinţele are drept consecinţă o atmosferă de încredere şi de siguranţă pentru ambii parteneri. „Pentru a dori să fac dragoste, trebuie să mă atingi aici, să mă mângâi aici, în acest fel”. ”Vreau să mă iei în braţe pentru a mă simţi în siguranţă înainte de a face dragoste”, ”Îmi plac micile tale atenţii şi gesturile tale de mare sensibilitate”, etc.

Când faci dragoste, ajungi uneori în poziţii inconfortabile, care îţi produc dureri sau în care nu eşti în largul tău. De ce să nu spui deschis, să nu schimbi poziţia şi să iei totul de la început, pentru a te simţi perfect? Respectă-te şi spune adevărul când apar astfel de situaţii. Astfel, cu cât starea de tensiune va scădea, cu atât va creşte plăcerea.

Dă-i suficientă atenţie partenerului tău

Rezervă-ţi timp pentru a discuta despre lucrurile pozitive, dar şi despre cele negative. Încearcă întotdeauna să dezamorsezi „bomba”, propunându-i celuilalt să vorbească despre problema care îl frământă, de îndată ce a apărut. Este cel mai bun mod de a evita ca micile greşeli, amănuntele, să îţi învenineze viaţa. Dacă aceste amănunte aparent neînsemnate sunt contabilitate de unul din parteneri, ele se transformă repede în resentimente şi în dorinţe ascunse de răzbunare, care pun în pericol relaţia.

Reevaluează-ţi situaţia

Eşti satisfăcut/ă de viaţa ta sexuală? Ce îţi place? Ce nu-ţi place? Ce ţi-ar plăcea? Ce ţi-ai dorit mereu să încerci? Te împaci cu propria ta sexualitate? Te simţi în largul tău? Fii sinceră cu tine! Iubeşte-te suficient de mult pentru a îndrăzni să îi spui partenerului tău ce vrei, în dormitor şi în afara lui.

Dacă tu te respecţi şi te iubeşti, o va face şi el. Şi cheia spre o viaţă sexuală mai bună nu ţine doar de atracţie, ci şi de pasiune şi comunicare. Iar asta vine din interior!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân