Somon în crustă de seminţe, cu legume la cuptor şi sos de muştar

Aceasta reţetă a fost gătită în cadrul evenimentului de cooking caritabil organizat la Palatul Elisabeta de Electrolux şi A.S.R. Principesa Margareta, cu sprijinul a patru bloggeri
  • Publicat:
Somon în crustă de seminţe, cu legume la cuptor şi sos de muştar

Ingrediente pentru 10 de porţii de somon:

10 bucăţi de file de somon proaspăt (150 g fiecare)
1 ou
200 grame migdale crude
200 grame seminţe de floarea-soarelui decojite, nesărate
Sare grunjoasă
Piper

Ingrediente pentru legume la cuptor:

4 morcovi
3 sfecle roşii
2 păstârnaci
1 – 1,5 buc de ţelină (rădăcină)
1 căpăţână broccoli 
1 căpăţână usturoi
4-5 grame de cimbru uscat
Boia dulce, afumată
Sare grunjoasă
Piper
Ulei de măsline

Ingrediente pentru sos:

1/3 borcan muştar de Dijon (dulce)
1/2 lămâie
40 g miere
Ulei de măsline (câteva linguri) ?
100 ml apă plată
câteva fire de cimbrişor proaspăt

Mod de preparare:

1. Spălaţi bucăţile de peşte şi scoateţi oasele. Într-un castron, bateţi oul cu puţină sare şi, cu ajutorul unei pensule, aplicaţi un strat subţire pe fiecare bucată. Într-o tigaie, prăjiţi puţin migdalele şi mărunţiţi-le cu ajutorul unui blender. După aceea, prăjiţi în tigaie şi seminţele şi amestecaţi-le într-o farfurie împreună cu migdalele. File-urile de somon se trec prin acest amestec pe ambele părţi.

2. Apoi tapetaţi tăvile de cuptor cu hârtie de copt şi aşezaţi bucăţile de somon. Setaţi cuptorul la temperatura de 200˚C şi coaceţi timp de 15-17 minute.

3. În timp ce peştele este în cuptor, pregătiţi legumele. Acestea se spală şi se taie în cubuleţe. Se aşază într-o tavă de cuptor, se stropesc cu ulei de măsline, se presară piper, sare, boia dulce afumată, usturoi şi puţin cimbru peste ele. Se amestecă bine, până când toate legumele au un strat fin de ulei şi condimente.

4. După aceea, setaţi cuptorul CombiSteam, funcţia abur 100%, la temperatura de 96˚C. Lăsaţi legumele la copt pentru aproximativ 15-20 de minute (verificându-le şi amestecându-le din când în când). Când sunt aproape făcute, măriţi pentru câteva minute temperatura (150˚C, fără abur) pentru o uşoară caramelizare.

5. Pentru sos, puneţi într-un castron muştar, miere, adăugaţi treptat şi puţin ulei de măsline şi amestecaţi-le cu un tel. Apoi adăugaţi şi sucul de la cele trei lămâi şi cimbrişorul (fără codiţe). Adaugati treptat si apa pentru a-l subtia putin pana capata consistenta unui sos.

6. Scoateţi peştele şi legumele din cuptor şi adăugaţi peste legume sosul.

 

Aceasta reţetă a fost gătită în cadrul evenimentului de cooking caritabil organizat la Palatul Elisabeta de Electrolux şi A.S.R. Principesa Margareta, cu sprijinul a patru bloggeri. Asistaţi de A.S.R. Principesa Margareta, aceştia au pregătit mâncăruri pentru bătrânii singuri, beneficiari ai programului „Niciodată Singur”, derulat de Fundaţia Principesa Margareta a României (www.fpmr.ro).
Cei patru bloggeri participanţi au fost Ariel Constantinof (www.arielu.ro), Cătălina Zaharescu-Tiensuu (www.kissthecook.ro), Andreea Pietroşel (www.pietricel.ro) şi Cristina Tohănean (www.cookubau.ro). Pentru a participa la acest cooking, ei au luat parte la o competiţie culinară, în care şi-au demonstrat măiestria în bucătărie, pregătind o masă de sărbătoare pentru bătrânii singuri.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Risotto cu homar înăbuşit în vin
Risotto cu homar înăbuşit în vin
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: