Obezitate şi slăbire: dietă şi sport în funcţie de gene

Scapă de kilogramele în plus: testele genetice te pot ajuta să slăbeşti şi să adopţi un program de sport care ţi se potriveşte cel mai bine, în funcţie de gene.
  • Publicat:
Obezitate şi slăbire: dietă şi sport în funcţie de gene

Conform cifrelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numărul persoanelor care suferă de obezitate s-a triplat din 1975 şi până astăzi. În 2016, aproape 2 miliarde de oameni se confruntau cu exces ponderal, iar dintre aceştia 650 de milioane erau deja obezi.

Obezitatea reprezintă acumularea excesivă de kilograme în plus şi de grăsime, cel mai bun indicator fiind indicele de masă corporală mai mare de 30.

Studiile arată că, în 70% din cazuri, riscul de a dezvolta obezitate este moştenit şi are cauze genetice. Testele de ultimă generaţie reuşesc să stabilească prezenţa genelor responsabile pentru excesul ponderal.

În funcţie de acestea, specialiştii pot face recomandări personalizate în ceea ce priveşte dieta şi tipul de activitate fizică. Iată genele implicate în apariţia obezităţii, descrise pe larg de medicul Antoanela Curici, director medical Synevo România.

Gena FTO, responsabilă pentru hiperfagie/bulimie

-FTO este gena care codifică o proteină asociată obezităţii, respectiv a masei adipose (depozit mare de grăsime);

-O variantă a genei FTO a fost asociată cu un comportament alimentar impulsiv – bulimia nervoasă şi hiperfagia – ce se manifestă printr-o senzaţie puternică de foame care generează tendinţa de a mânca în continuu;


-Acestor persoane le este recomandat să elimine din alimentaţie produsele bogate în calorii şi gustările dintre mese;


-Aceste persoane pierd uşor din greutate dacă au o activitate fizică regulată. 


Gena FABP2 favorizează depozitarea grăsimilor în jurul organelor

-Gena cu rol cheie în metabolismul grăsimilor, depunere de grăsime în regiunea abdominală şi obezitate;

-Studiile efectuate până în prezent au arătat că există o asociere a acestei gene cu obezitatea, creşterea rezistenţei la insulină şi apariţia diabetului zaharat de tip 2;

-Persoanele supraponderale şi obeze care prezintă o anumită variantă a acestei gene obţin rezultate în procesul de slăbire printr-o dietă cu un conţinut redus de carbohidraţi, moderat de grăsimi şi proteine.

Gena PPARG, impicată în reglarea sensibilităţii la insulină

-Intervine în reglarea sensibilităţii la insulină (implicată în apariţia diabetului) şi formarea depozitelor de grăsime; 

-Persoanele supraponderale şi obeze care prezintă o anumită variantă a genei PPARG obţin rezultate printr-o dietă hipocalorică, cu un conţinut redus de grăsimi şi moderat de carbohidraţi;


-Aceste persoane răspund bine la un program de exerciţii fizice.

-Puternic efect de yo-yo, îngrăşarea proces care determină îngrăşarea rapidă după slăbire, uneori chiar peste greutatea
iniţială.

ADRB2 şi ADRB3, puternic efect de yo-yo

-Stimulează arderea grăsimilor din depozite  sub acţiunea adrenalinei;

-Variante ale genei ADRB2 au fost asociate cu dezvoltarea excesului ponderal (creştere riscul de depozitare a grăsimilor în jurul organelor), hipertensiune arteriala, sindrom metabolic, astm şi diabet de tip 2;

-Persoanele care prezintă această genă pot pierde în greutate eficient prin dietă hipocalorică combinată cu un program de exerciţii fizice.

Gena ADRB3arderea grăsimilor din depozite/ exerciţii fizice

-Stimulează arderea grăsimilor din depozite sub acţiunea adrenalinei.

-O variantă a genei ADRB3 este asociată cu o rată metabolică scăzută în repaus, obezitate abdominală, creştere în greutate şi dificultatea de a pierde kilogramele acumulate;


-Persoanele purtătoare ale acestor variante de gene îşi pot menţine greutatea corporală normală prin efectuarea unor programe de exerciţii fizice regulate. 


Gena APOA2, implicată în HDL colesterol/ creşterea BMI

-Codifică o proteină (cu acelaşi nume) cu rol în transportul prin sânge a HDL colesterolului la ficat;
-Una dintre variantele acestei gene a fost asociată cu creşterea BMI (indexului de masă corporală), a circumferinţei abdominale, a procentului de grăsime corporală, controlează nivelul de HDL colesterol în prezenţa unei diete bogate în grasimi;
-Acestor persoane le este recomandată o dietă scăzută în grăsimi şi cu un conţinut caloric redus.


Gena APOA5, modulator al concentraţiei trigliceridelor

-Codifică o proteină care determină nivelul de trigliceride din sânge, principalul factor în apariţia bolilor coronariene.
-O anumită variantă a acestei gene determina creşterea nivelului sanguin de trigliceride. Aceste persoane devin obeze când consumă alimente grase.

-Aceste persoane scad în greutate când adoptă o dietă fără grăsimi.

Test genetic pentru obezitate şi slăbire ţintită

La ora actuală, testarea genetică explică de ce unele persoane cresc în greutate dacă consumă grăsimi sau carbohidraţi şi de ce unele slăbesc foarte uşor dacă fac efort fizic, iar altele nu obţin nici un rezultat. Un astfel de test este Weight sensor, recent lansat, ce analizează prezenţa unor variante genetice cu impact important în apariţia obezităţii.

Acesta presupune analiza genetică a 8 variaţii genetice implicate în obezitate, dentificarea factorilor alimentari care contribuie predominant la obezitate (grăsimi sau carbohidraţi). În plus, raportul pe care-l primesc persoanele care vor să slăbească include: peste 1000 alimente evaluate pe baza profilului genetic al pacientului; propuneri de meniuri zilnice personalizate în funcţie de profilul genetic; program de exerciţii fizice; sfaturi pentru ,enţinerea unei greutăţi normale pe termen lung fără efect yo-yo.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”