Horoscopul lunii iulie

Luna iulie aduce schimbări importante pentru fiecare zodie, fie că vorbim de dragoste şi bani sau de succesul profesional. Citeşte horoscopul şi află mai multe!
  • Publicat:

Berbec

Berbecul va avea o lună plină de provocări pe toate planurile. Va petrece multe momente frumoase în compania partenerului, va călători mult. Atitudinea lor dominantă face loc unui comportament prietenos. Cei singuri au toate şansele să îşi întâlnească jumătatea. În casă ar putea demara anumite schimbări, renovează, schimbă mobila. Nativul are de câştigat şi la capitolul financiar, pentru că are succes în tot ce întreprinde. Cu sănătatea nu stau foarte bine până pe 23 iulie. De aceea, ar fi de preferat să se odihnească cât mai mult şi să nu mai dea amploare problemelor emoţionale.

Taur

Taurul are nevoie de multă energie pentru a trece de această lună. De aceea, ar fi bine să gândească de două ori înainte de a face declaraţii îndrăzneţe şi planuri de călătorie. Ritmul agitat şi încărcarea cu tot felul de probleme îi cresc tensiunea. Taurul ar trebui să fie mai sensibil, mai plin de compasiune în această perioadă, pentru că, într-o luptă a argumentelor, nu are şanse să iasă câştigător. În general, e bine să evite reacţiile ostile. La capitolul finanţe, nativul Taur nu stă deloc rău. Cu o inteligenţă financiară solidă, acesta îşi va îmbunătăţi câştigurile în continuare. Ofertele curg, timp să fie.

Dacă la job pare să fie tot mai apreciat şi un partener preţios în orice echipă s-ar afla, în dragoste, lucrurile par să stea total diferit. Neînţelegerile sunt la ordinea zilei, iar partenerul de viaţă simte nevoia unei schimbări. Ghinioanele se ţin lanţ în amor, dar Taurul are talentul de a-şi lega viaţa de persoane nepotrivite, cu care nu are nimic în comun. Într-un fel, acest aspect îl costă.

La capitolul sănătate, rinichii au nevoie de o atenţie deosebită, aşa că se recomandă un set de analize.

 

Gemeni

Gemenii fac schimbări dramatice în viaţa lor şi sunt şanse să se bucure de mult mai multe realizări. Îşi pot schimba jobul, partenerul de viaţă, îşi pun intuiţia la contribuţie, iar lumea pare a lor.

Dacă eşti o Geamănă singură şi cauţi partener, dorinţa ţi se poate împlini în această perioadă. De asemenea, dacă îţi place cineva şi intenţionezi să ai o discuţie cu persoana respectivă, ar fi bine să mai aştepţi ceva timp. Ba mai mult, dacă eşti într-un cuplu, monotonia îşi arată colţii. Situaţia  se schimbă spre sfârşitul lunii. Sănătatea nu pune probleme deosebite, dar odihna este esenţială.

Gemenii înţeleg că a venit momentul să pună capăt unei relaţii nefuncţionale şi trec la fapte, mai ales după ce discuţiile în contradictoriu continuă să le amărească trăirile. Ei simt că drumul lor e altul şi că au încă multe de demonstrat. După ce au tranşat lucrurile, aleg să îşi încarce bateriile într-o călătorie.

Investiţiile le pot oferi un profit bun. Nativul Geamăn poate demara o afacere care să aibă legătură cu îmbrăcămintea, produsele de frumuseţe,  turismul. produsele lactate. Acest lucru le va aduce câştiguri uriaşe. Cu toate acestea, trebuie să îşi controleze cheltuielile, deoarece acestea pot creşte mai mult în comparaţie cu anul precedent.

 

Rac

Racii au o perioadă favorabilă pentru a face schimbări în viaţa lor, deoarece astrele sunt de partea lor. Chiar dacă oboseala acumulată până acum îşi poate spune cuvântul, cu puţină atenţie şi dozare a efortului pot face schimbări benefice în viaţa lor, de la felul în care se raportează la oamenii din viaţa lor până la alimentaţie şi stil de viaţă.  Dacă în prima parte a lunii sunt mai preocupaţi de partea spirituală a vieţii lor, în a doua jumătate a lui iulie îşi mută interesul pe schimbările benefice din sfera financiară. Se anunţă măriri de salariu, cadouri consistente şi sume de bani care le intră în cont din colaborări numeroase.  Racii rămân la fel de schimbători şi în această lună. Nativii pot fi, uneori, materialişti şi anxioşi, iar aceste caracteristici îi pot ajuta sau răni în această perioadă, mai ales în plan sentimental.  Vor exista relaţii de afaceri sau amoroase care se vor încheia după mijlocul lunii, dar vor face loc unora mai potrivite pentru nativii din rac.

Leu

Leul trebuie să dea dovadă de prudenţă pe toate planurile. În prima parte a lunii preocupările legate de job şi de sănătate vor fi pe primul loc, pentru că vor apărea tot felul de situaţii care vor trebui rezolvate urgent. La serviciu vor trebui să dea dovadă de prudenţă şi să nu se lase implicaţi în conflicte. O vacanţă în această perioadă nu le-ar strica şi i-ar ajuta să îşi pună ordine în gânduri şi în viaţă şi să îşi rezolve o parte dintre problemele pe care le-au tot cărat după ei până acum. Chiar dacă emană un oarecare magnetism şi sunt tot timpul în centrul atenţiei, nativii leu ar trebui să se gândească mai bine înainte de a începe o nouă relaţie, Astrele nu le sunt favorabile, aşa că singurătatea asumată va fi o variată mult mai bună decât o relaţie condamnată să eşueze. Starea generală a nativilor se va îmbunătăţi simţitor în a doua parte  a lunii, când pot lua în calcul şi adoptarea unei diete de sezon, care nu doar că le va schimba tonusul, ci le va spori simţitor şi cheful de viaţă.

Fecioară

Fecioarele dau dovadă de generozitate, doar relaţia cu partenerul este stresantă în această lună. Deşi nu există conflicte, romantismul şi pasiunea par să lipsească. În timp ce încearcă să îşi echilibreze viaţa profesională. Fecioara neglijează partea sentimentală, aşa că uită de nevoile partenerului. În prima parte a lunii prietenii par cei mai importanţi în viaţa nativilor, care îi implică pe aceştia în toate proiectele şi planurile lor. Mai mult decât atât, este o perioadă în care nativii pot lega cu uşurinţă prietenii care vor dura, dar vor şi rupe definitiv relaţii care păreau chiar trainice. În a doua parte a lunii oboseala îşi va spune cuvântul, aşa că nu le strică o schimbare a stilului de viaţă, de la o schimbare de dietă şi un program regulat de sport, la o concentrare asupra propriei persoane şi lucruri pe care le pot face pentru latura lor spirituală. Câteva zile libere petrecute în natură vor face diferenţa pentru Fecioare.

 

Balanţă

Balanţele au o lună în care aspectul profesional are un impact major asupra vieţii lor. Muncesc extrem de mult în iulie, dar  ar putea obţine şi o mărire de salariu. Cariera se află în prim plan în această lună, iar familia o sprijină. Au nevoie de multă diplomaţie pentru a face faţă sarcinilor noi, iar prudenţa ar trebui să fie cuvântul de ordine al lunii. Mai ales investiţiile noi necesită o examinare aprofundată. De aceea, e indicat să folosească această ocazie pentru a formula viitoarele obiective financiare şi a elabora metodologia pentru a le realiza. În a doua parte a lunii se vor concentra pe familie şi prieteni, faţă de care îşi vor schimba atitudinea. Este necesar să acorde o atenţie sporită şi sănătăţii, pentru că din cauza tensiunilor acumulate pot să apară probleme cardiace sau stări de anxietate. O serie de analize de rutină îi pot scuti pe nativii zodiei de probleme mult mai complicate şi mai greu de rezolvat.

Scorpion

Scorpionii trebuie să depăşească multe obstacole în această lună. Nativul Scorpion este nevoit să dea dovadă de multă toleranţă pentru a trece peste această perioadă plină de incertitudini. Nu se mai simte bine la locul de muncă, în relaţia cu partenerul, dar se teme de schimbări. Astrele sunt însă de partea Scorpionului, iar drumul pe care îl va alege este cel căutat. În prima parte a lunii vor avea posibilitatea de a călători în străinătate, în ceea ce se va dovedi o nouă etapă importantă în viaţa lor, fie că este vorba despre viaţa profesională sau cea sentimentală. O problemă de sănătate îşi va găsi rezolvarea în mod spectaculos, motiv pentru nativi să fie mult mai optimişti în legătură cu viitorul lor. Scorpionii trebuie să aibă în vedere faptul că schimbările de orice fel sunt bune, chiar dacă se tem de ele şi să aibă mai multă încredere în forţele proprii. Rezultatele nu vor întârzia să apară, chiar dacă nu vor fi mereu cele aşteptate.

 

Săgetător

Săgetătorul îşi întâlneşte dragostea la care a visat. Farmecul îl ajută, de ocazii nu duce lipsă, iar Mercur facilitează întâlnirile romantice. Această nouă legătură se poate materializa  cu o căsătorie. În prima jumătate a lunii trebuie să acorde o atenţie sporită proiectelor în care este implicat la locul de munca, pentru că spiritul de vacanţă îi poate distrage atenţia de la lucrurile importante. Pentru nativi nu este încă momentul pentru a lua o pauză, aşa că este indicat să se concentreze la sarcinile zilnice. Sănătatea este punctul lor forte în iulie, aşa că trebuie ă profite de nivelul bun de energie şi de entuziasm pentru a rezolva cât mai multe dintre sarcinile de la birou. Trebuie să evite schimbările radicale din viaţa lor şi să se limiteze la lucrurile pe care le cunosc foarte bine. Din punct de vedere financiar ar trebui să fie mai prudenţi, pentru că veniturile li se vor micşora semnificativ şi vor trebui să se descurce cu sume mai mici decât erau obişnuiţi. Din fericire, spre sfârşitul lunii lucrurile se vor schimba în bine.  

Capricorn

Cei născuţi în zodia Capricornului vor lua decizii importante în carieră şi în plan sentimental. Dau dovadă de ambiţie, se mişcă cu repeziciune, iar motoarele sunt turate la maxim.

Chiar şi nativii care au avut probleme se pot readapta. Îşi pot întâlni sortiţii, se pot căsători, pot să aducă copii pe lume. Ba mai mult, pot demara un proiect care să îi acapareze în totalitate. Pot să atragă beneficii financiare. Este un an bun pentru investiţii.

La capitolul sănătate, lucrurile nu stau foarte bine. Capricornii acuză deseori o  stare de slăbiciune nejustificată, aşa că nişte analize sunt mai mult decât indicate.

Vărsător

Vărsătorii pot avea o ascensiune fulminantă, ori se pot trezi, dacă sunt în relaţii incompatibile, cu rupturi sentimentale. Cei tineri nu trebuie însă să dispere, pentru că au toate şansele să trăiască nişte experienţe sentimentale extraordinare. Dragostea e la un colţ distanţă.

Văsătorii caută echilibru în tot şi în toate, au nevoie să se simtă iubiţi, apreciaţi, iar atunci fac totul pentru persoana de lângă ei. Altfel, lucrurile stau total diferit, deoarece nativii din Vărsător se simt neînţeleşi şi au tendinţa să îşi caute refugiul în alte braţe. Uneori, viaţa e pentru ei o altă sursă de distracţie, adoră să trăiască momentul, nu pun preţ pe angajamente.

Mediul de lucru şi relaţiile de la job vor conta din ce în ce mai mult pentru Vărsători. Nu este o noutate, dar vor apărea şi schimbări pe care nu le-au prevăzut. Ideal e să îşi aleagă cu grijă anturajul şi pe cei cu care schimbă impresii. De multe ori, cei care le zâmbesc în faţă nu le sunt întotdeauna prieteni, aşa că se pot confrunta cu mari dezamăgiri.

Financiar nu stau tocmai rău. Profesional, este un moment benefic pentru nativii din Vărsător care lucrează în marketing şi în relaţiile cu clienţii. Ba mai mult, norocul le poate surâde şi pot ajunge să intre în posesia unei moşteniri. Banii vin, dar puţină economie nu strică niciodată.

Peşti

Peştii păşesc intr-o altă etapă a vieţii lor, una care le pune imaginaţia la cale. Sunt hotărâţi să reuşescă să răzbată. Unii îşi întemeiază o familie, alţii pun la cale proiectul vieţii lor.  Cei mai norocoşi ar putea fi recompensaţi şi cu o călătorie. Soarta le zâmbeşte pe  toate planurile, dar e bine să înveţe să îşi canalizeze energia pe lucrurile care contează. Ba mai mult, cei care îşi doresc, dar au neglijat acest aspect, ar putea încerca şi rolul de părinţi în următoarea perioadă. Nativii pot începe săptămâna cu o răceală sau pot avea probleme financiare. Nu trebuie să dispere, doar să ajungă cât mai repede la medic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân