Riscurile la care te expui dacă nu faci sex. Explicaţiile specialistului

Fie că eşti sau nu într-o relaţie, fie că practici sexul ca pe un sport sau te implici emoţional, recomandarea este să nu renunţi la acest aspect din viaţa ta. Motivul: sănătatea ta poate avea de suferit sau poţi da foarte uşor piept cu depresia.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Riscurile la care te expui dacă nu faci sex. Explicaţiile specialistului

Fie că eşti sau nu într-o relaţie, fie că practici sexul ca pe un sport sau te implici emoţional, recomandarea este să nu renunţi la acest aspect din viaţa ta. Motivul: sănătatea ta poate avea de suferit sau poţi da foarte uşor  piept cu depresia.

Decizia de a face sex ţine strict de tine, dar, indiferent de alegerea făcută, este bine să ştii care sunt plusurile şi minusurile care pot apărea în viaţa ta în funcţie de asta, pentru că sexul implică mult mai mult decât actul în sine. Iată de ce poate fi dăunătoare abstinenţa sexuală!

“Evident că se poate supravieţui fără relaţii sexuale, aşa cum se poate întâmpla ca din cauza plafonarii într-o relaţie sau pe fond de stres să nu mai simţi nevoia de a face sex sau să îţi doreşti asta mult mai rar. Este un proces normal şi, din diferite motive, fiecare dintre noi a trecut la un moment dat prin perioade mai lungi sau mai scurte de abstinenţă sexuală. Important este să ai în vedere că acest aspect nu-ţi defineşte întreaga existenţă”, precizează, pentru Ce se întâmplă, doctore?, psihologul Alexandra Voica.

Atunci când există activitate sexuală, în corp intervin anumite acţiuni, cum ar fi: secreţia dopaminei, oxitocinei, serotoninei, transmiterea semnalelor nervoase către organele genitale şi, nu în ultimul rând, pregătirea mediului pentru copulaţie şi, eventual, concepţie.

“Dopamina este un neurotransmiţător care se produce în creier şi care are un rol semnificativ pentru emoţiile şi sentimentele pozitive. Altfel, se poate întâmpla ca în cazul în care nu faci sex să te simţi deseori tristă, să nu ai sentimente sau gânduri pozitive. De asemenea, despre dopamină se poate afirma că este principalul mesager chimic în centrii de recompensă ai creierului şi duce la trăirea plăcerii.

Oxitocina duce la relaxarea sistemului cardiovascular .De asemenea, ne poate face mai generoşi. Astfel putem afirma că lipsa sexului poate duce chiar la apariţia problemelor cardiovasculare. S-a demonstrat că oxitocina are rol în comportamentul sexual la oameni şi este numit hormonul iubirii. E bine să ştim că oxitocina este hormonul care stă la baza relaţiilor sociale, ceea ce presupune că persoanele care experimetează lipsa sexului simt nevoia să se izoleze social, adică să se retragă şi să nu fie la fel de sociabile ca în perioadele în care sunt active din punct de vedere sexual. 

De asemenea, oxitocina poate ajuta la o vindecare mai rapidă a rănilor şi poate duce la scăderea cantităţii de hrană, întrucât reglează funcţia de nutriţie şi creşte consumul energetic al corpului nostru”, mai spune specialistul.

Abstinenţa influenţează şi apariţia tulburărilor de somn, deoarece atunci când faci sex secreţi oxitocină  şi te poţi bucura de un somn odihnitor.

Un alt factor -o pe care e indicat să îl iei în calcul atunci când renunţi la momentele de tandreţe în compania partenerului ţine de un factor psihologic relevant: stima de sine, care poate avea de suferit în astfel de situaţii. “Atunci când faci sex te simţi văzut, dorit şi apreciat, te simţi validat. Dacă se întâmplă să te afli într-o relaţie în care partenerul are obiceiul de a te respinge din punct de vedere sexual, imaginea ta de sine are de suferit, iar asta poate duce la apariţia complexelor de inferioritate, la apatie şi chiar la apariţia anxietăţii”, adaugă psihologul Alexandra Voica.

Activitatea sexuală reglează şi nivelul de sebum din organism, iar persoanele private de sex pot avea acnee sau alte probleme cu tenul.

Ba mai mult, trebuie să ştii că lipsa sexului are si alte urmări negative, cum ar fi apariţia dezechilibrelor hormonale, durerile de sâni, dereglarea ciclului menstrual sau diverse probleme localizate la nivelul ovarelor. Bărbaţii ar trebui să acorde o atenţie crescută controalelor medicale, deoarece glanda prostată poate avea de suferit de pe urma abstinenţei.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”