6 lucruri care arată că suferi de depresie

Nu doar tristeţea care nu mai trece este semnul că suferi de depresie, mai există câteva lucruri care ar trebui să îţi dea de gândit şi să te trimită la psiholog.
  • Publicat:
6 lucruri care arată că suferi de depresie

Depresia nu este un moft, cum ai fi tentat să o consideri, ci o boală serioasă, care poate avea consecinţe din cele mai grave asupra sănătăţii, stării şi chiar asupra vieţii noastre.

Dacă eşti genul rezistent, care munceşte mult, dar nu se plânge, „duce boala pe picioare” şi nimic nu pare să te pună la pământ, este foarte posibil să suferi la un moment dat de depresie şi nici măcar să nu realizezi asta. Sigur că dacă ai simptomele cunoscute ale acestei boli îţi vei da seama despre ce este vorba, dar aceste lucruri mai puţin obişnuite care ţi se întâmplă în ultima vreme şi se repetă, ar trebui să te trimită la psiholog. Iată care sunt 6 dintre semnele care îţi spun că suferi de depresie:

Te enervezi din orice

Da, recunoşti nu eşti cea mai calmă persoană din lume, dar în ultima vreme răbufneşti la cele mai nesemnificative lucruri făcute de cineva din familie, colegii de birou sau chiar de… câinele tău? Conform unui studiu din 2013, iritabilitatea excesivă sau furia reprezintă simptome pe care le au mai mult de jumătate dintre persoanele care suferă de depresie severă pe termen lung. Agitaţia excesivă şi care, mai ales, nu te caracterizează este semn de depresie, simptom valabil şi în cazul copiilor, dar şi în cel al adulţilor.

Ai început să te trezeşti foarte devreme

Depresia le face pe majoritatea femeilor să doarmă foarte mult, asta spun toate studiile. Doar că, tot semn de depresie este şi scăderea numărului de ore de somn. Dacă aveai nevoie de trei alarme si 4 telefoane de la prieteni şi familie pentru a reuşi să te trezeşti în cursul săptămânii la 8 dimineaţa şi dintr-o dată ai început să fii cu ochii pe pereţi de la 4 dimineaţa, iar număratul oilor, documentarele plictisitoare sau cartea aceea pe care te chinui de doi ani să o termini (dar este somniferul perfect) nu te ajută să adormi la loc, cel mai probabil este un semn de depresie.

Hobby-urile tale nu îţi mai fac plăcere

Nu spune nimeni că eşti deprimată dacă ţi-ai pierdut interesul după două săptămâni de mers la cursuri de salsa, dar dacă adorai să găteşti şi acum abia dacă mai faci o omletă şi asta doar pentru că ştii că cel mic trebuie să mai mănânce şi altceva în afară de cereale cu lapte, e momentul să îţi pui un semn de întrebare. Explicaţia e simplă: când eşti deprimat nu ai nici motivaţia nici interesul să faci lucrurile care îţi plăceau. Şi chiar dacă tragi de tine să le faci, nu există niciun fel de bucurie în ele. 

Eşti dependentă de social media

Da, nici până acum nu erai străină de Facebook şi Instagram, dar acum nu mai faci altceva decât să dai referesh şi scroll obsesiv feed-urilor de pe reţelele de socializare. Conform psihologilor, acest tip de manifestare este comun depresivilor şi are ca scop ignorarea cauzelor care au provocat depresia. Este un element de distragere care îţi oferă şi puţină adrenalină atunci când primeşti câte un comentariu sau like-uri la ceea ce postezi pe wall. Acest tip de activitate va duce la oboseală cronică, pentru că nu ai cum să stai permanent conectat la acel nivel fără un consum nervos important.

Ai dureri de spate îngrozitoare

Depresia poate cauza dureri serioase de spate în zona lombară şi, cu cât depresia e mai serioasă, cu atât durerile sunt mai mari. Specialiştii cred că depresia cauzează o sensibilitate suplimentară a nervilor, acesta fiind motivul durerilor. În acelaşi timp, durerile de spate îţi afectează calitatea vieţii sau îţi limitează posibilitatea de acţiune, ceea ce îţi poate cu uşurinţă accentua depresia, aşa că vei ajunge într-un cerc vicios din care nu vei putea ieşi fără ajutor. 

Ai devenit brusc foarte indecisă

Şi înainte stăteai şi câte o oră să alegi cu ce te îmbraci dimineaţa şi asta nu însemna că suferi de depresie, dar, dacă brusc nu te mai poţi decide cu uşurinţă în legătură cu nimic, acesta este un simptom de depresie. Senzaţia de lipsă de încredere şi speranţă, sau dacă te aştepţi mereu să se întâmple ce e mai rău joacă un rol important în depresie, conform specialiştilor. Şi ceea ce este şi mai rău, atunci când reuşesc să ia o decizie, persoanele cu depresie iau de obicei una dăunătoare (gândeşte-te doar la alcool, lipsit de la muncă şi sex fără protecţie).

Foto: 123rf.com

 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”