11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai

De-a lungul existenţei sale un om petrece în medie 6.500 de ore la toaletă, adica aproximativ un an şi jumătate din viaţa sa.
  • Publicat:
11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai

Ştiaţi că un om petrece, în medie, de-a lungul existenţei sale, 6.500 de ore la toaletă? Acest lucru înseamnă aproximativ un an şi jumătate din viaţa sa. Mai mult decât atât, persoanele care au un telefon mobil cu multe aplicaţii instalate, şi îl iau cu ele la toaletă, vor petrece şi mai mult timp “pe tron”.

Dacă există un lucru pe lumea asta care este comun tuturor oamenilor atunci acela este “chemarea naturii”. Dar, în funcţie de locul în care trăim, nu este întotdeauna posibilă eliminarea deşeurilor corporale în condiţii de siguranţă şi responsabilitate.

Ziua mondială a toaletelor (sărbătorită anual pe data de 19 noiembrie) vizează inspirarea acţiunilor de combatere a crizei sanitare globale. Astăzi, 4,5 miliarde de oameni trăiesc fără o toaletă de uz casnic, care să dispună de aceste deşeuri în siguranţă.

Ştiaţi că…?

1. Înainte de apariţia primelor latrine publice, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, oamenii obişnuiau să îşi facă nevoile pe câmp, sub ascunzişul arborilor tuia din frumoasele grădini franceze, pe stradă, sub cireşi sau oriunde erau feriţi de privirile trecătorilor.

2. În secolul al XIII-lea, practica era „totul în stradă”. Oamenii aruncau apele folosite pe fereastră, şi, uneori, se auzeau strigăte de avertisment precum „Păzea, că pică!” sau „Păzea la apă!”. Erau la modă anecdotele cu persoane de vază ce se treziseră cu conţinutul unei oale de noapte în cap. Chiar şi regelui Ludovic cel Sfânt i s-ar fi întâmplat aşa ceva.

3. Regele George al II-lea al Marii Britanii a murit pe toaletă. Se întâmpla în anul 1760. Conform relatărilor vremii, regele s-a trezit, şi-a băut ciocolata, a intrat în toaletă, după care valetul său a auzit un zgomot ca de accident.

4. După vasele de sticlă şi oalele de lut, au apărut aşa-numitele scaune perforate. Isabela de Bavaria, soţia regelui Carol al VI-lea al Franţei, avea un astfel de scaun decorat cu catifea albastră, iar Filip cel Lung comandase un scaun acoperit cu o stofă de lână neagră numită „oacheşică”.

5. Ludovic al XI-lea dispunea de un „jilţ intim”, înconjurat de o perdea. Registrele sale de cheltuieli arată că regele achiziţiona câlţi de in, precursorii hârtiei igienice.

6. În perioada Renaşterii, oalele de noapte se regăsesc până şi în inventarele de succesiune. Uneori, oamenii se foloseau de şeminee pentru a-şi “uşura pântecele”.

7. Ludovic al XIII-lea îşi primea oaspeţii aşezat pe tron. Fiul lui Ludovic al XIV-lea proceda la fel.

8. Primul pas pe calea igienei publice are loc odată cu decizia contelui de Angiviller ca toţi arborii tuia din grădinile Tuileries să fie tăiaţi, iar, în locul lor, să se construiască latrine unde intrarea costa două parale.

9. În 24 de ore, cantitatea de urină eliminată de un om se ridică la aproximativ 1.250 de grame, ceea ce înseamnă 450 de kilograme pe an.

10. Când tragi apa, consumi aproximativ 6 litri de apă curată. De asemenea, în unele cazuri, consumul de apă poate ajunge şi până la 26 de litri dintr-o singură activare a mecanismului de la toaletă.

11. Există un muzeu în New Delhi care urmăreşte istoria toaletei din ultimii 4.500 de ani, revista Time l-a clasat ca fiind pe locul trei între cele mai ciudate muzee ale lumii (foto mai jos).

Sursa: Material furnizat de WIRQUIN România, producător internaţional de echipamente sanitare inovatoare,  având ca sursă cartea “O istorie culturală a toaletelor” a lui Roger-Henri Guerrand.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”