De ce ni se îngălbenesc unghiile. Ce rol joacă fumatul şi afecţiunile pulmonare

Unghiile pot spune multe despre sănătatea noastră. Atunci când la acest nivel survin modificări de textură şi de coloraţie, în 50 % dintre cazuri este vorba despre o onicomicoză (denumită popular ciuperca unghiei).
  • Publicat:
De ce ni se îngălbenesc unghiile. Ce rol joacă fumatul şi afecţiunile pulmonare

Onicomicoza este o afecţiune cronică a unghiilor, care afectează  48% din populaţia de peste 70 de ani şi este foarte rară la copii. Aceasta apare în urma invaziei cu fungi a unghiilor de la mâini sau de la picioare’’, spune dermatologul Proca Ancuţa pentru CSID.

În general, afecţiunea este frecventă la sportivi şi mineri. „Acest tip de infecţie fungică se transmite fie prin contact direct, fie indirect, de pe suprafeţe contaminate (podele, bazine de înot, saune), prin folosirea  unor obiecte şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, prosoape sau lenjerii de pat), obiecte folosite în igiena personală (ustensile pentru manichiură şi pedichiură).

Persoanele predispuse la acest tip de infecţie sunt în general de sex masculin, au peste 60 de ani, sunt pacienţi care au probleme cu circulaţia periferică sau un sistem imun deficitar ( HIV, diabet zaharat sau cancer) şi cei aflaţi sub corticoterapie sau alt tratament imunosupresor (de acceptare a unui trasplant)’’, afirmă specialistul.

Factorii care favorizează extinderea micozei la celelalte unghii şi întreţin infecţia sunt:

  • încălţămintea strâmtă sau pantofii sintetici, care produc o transpiraţie excesivă,
  • climatul cald şi umed,
  • lezarea unghiei şi a patului unghial (traumatisme, unghie încarnată, tăierea frecventă a unghiilor),
  • aplicarea unghiilor artificiale,
  • apariţia afecţiunii tinea pedis (denumită popular ciuperca sportivului sau piciorul atletului),
  • condiţii de viaţă şi muncă care menţin mâinile umede, dar şi fumatul.

„Onicomicozele de la picioare sunt mai frecvente decât cele de la mâini şi sunt mai greu de tratat, deoarece cresc mult mai lent.
Agentul etiologic principal este Tricophyton rubrum. Diagnosticul se pune în urma unui examen micologic. În cazul în care acesta are un rezultat pozitiv, infecţia va fi tratată corespunzător de către medicul dermatolog cu antimicotice topice sau sistemice, asta până la creşterea unei unghii complet sănatoase (între 6-9 luni). În ultimii ani s-a încercat tratamentul laser al onicomicozei, iar rezultatele au fost favorabile, fiind necesare mai multe şedinţe’’, adaugă dermatologul Proca Ancuţa.

În lipsa tratamentului, infecţia tinde însă să se agraveze, extinzându-se la toate unghiile şi la ţesuturile periunghiale.Tratamentul în stadii incipiente este recomandat, deoarece creşte şansa eradicării infecţiei.

Când examenul micologic este negativ, medicul poate solicita şi alte investigaţii mai amănunţite, deoarece culoarea galbenă a unghiilor poate avea şi alte cauze:

1. Contactul cu unele substanţe toxice, corozive, detergenţi, coloranţi sau unele lacuri. Dacă unghiile au fost deteriorate de contactul temporar cu diverse substanţe, partea de unghie care creşte trebuie să fie sănatoasă şi să aibă o coloraţie normală şi clară. Dacă însă unghiile continuă să crească din rădăcină galbene, s-ar putea să suferiţi de o boală internă sau să aveţi o infecţie micotică sau bacteriană unghială.
De asemenea, deficitul de vitamine sau minerale (în principal fier sau zinc) poate cauza modificări de coloraţie ale unghiilor, iar introducerea unui supliment de multivitamine şi multiminerale poate rezolva problema.

2.  Fumatul poate duce, de asemenea, la unghii galbene. Expunerea la toxine, precum şi fumul în sine pot provoca îngălbenirea unghiilor. În acest caz, cel mai bun remediu este renunţarea la fumat.

3. Afecţiuni pulmonare cronice care duc la lipsa de oxigen, căi respiratorii deteriorate (bronşiectazie) sau o infecţie pulmonară (tuberculoză);

4. Boala hepatică (icter);

5. Diabet;

 6.  Boala renală (poate duce la o creştere a bilirubinei în sânge, care poate duce la unghii galbene);

 7.  Neoplazii ale altor organe interne (cancer);

 8.  Obstrucţii limfatice;

 9.  Artrită reumatoidă;

10. Afecţiuni tiroidiene;

11. Psoriazis

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Efectele diabetului asupra pielii
Efectele diabetului asupra pielii
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”