Ce gândesc femeile când partenerul le oferă plăcere fizică

Pentru cei care (cred că) au deprins deja tainele sexului oral perfect, avem o veste proastă. Iată ce gândesc femeile atunci când primesc sex oral!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce gândesc femeile când partenerul le oferă plăcere fizică

Sexul oral este un subiect intens dezbătut, care stârneşte de fiecare dată pudoare, dar ceea ce se petrece în dormitor nu ar trebui blamat, judecat sau închis cu lacătul într-un colţişor al minţii noastre, pentru că, după cum arată cercetările, nemulţumirile pe plan sexual stau la baza multor cereri de divorţ.

Sexul oral este, de regulă, asociat satisfacerii bărbaţilor, însă şi femeile pot primi, la rândul lor, „săruturi” intime.

Cunnilingus-ul, termenul care defineşte actul de a oferi sex oral femeilor, este deopotrivă un subiect ce merită abordat. Femeile sunt înnebunite dacă le faci sex oral, dar nu oricum, ci ţinând cont de anumite reguli. Vezi aici cum poţi fi un expert în sex oral!

Pentru cei care (cred că) au deprins deja tainele sexului oral perfect, avem o veste proastă.

Iată ce gândesc femeile atunci când primesc sex oral!

Sper că nu te simţi obligat să faci asta!

Dacă ea te satisface făcându-ţi sex oral, asta nu înseamnă că eşti pedepsit să o faci şi tu, la rândul tău. Fă-o doar dacă îţi place, altfel partenera va sesiza că o faci „din obligaţie”.  Plăcerea trebuie să fie reciprocă şi fără constrângeri de genul „eu ţi-am făcut, e musai să-mi faci şi tu mie”.

Prea multă „umezeală”

Când umpli vaginul (şi tot ce-i în jurul lui) cu salivă, cel mai probabil actul sexual ce urmează va fi unul dezastruos. Prea multă umezeală înseamnă puţină fricţiune, iar clitorisul nu va fi prea fericit. Aşadar, sărută cu pasiune zona intimă a partenerei, dar ţine-ţi în frâu secreţiile salivare.

Nu prea adânc, te rog!

În momentele de pasiune nebună, bărbaţii au tendinţa să se înfigă în vaginul unei femei de parcă ar înfuleca o friptură suculentă. Ar fi bine să-şi ţină sub control aceste porniri, pentru că ar putea fi dureroase pentru bietele zone intime sensibile ale femeii. Bărbia şi dinţii nu au ce căuta în acest peisaj! Bazează-te doar pe limbă şi buze!

Sper că te-ai bărbierit!

Da, domnilor, barba de 3 zile e al naibii de dureroasă! Chiar dacă este una dintre trăsăturile care ne atrag atenţia şi ne îngenunchează în faţa voastră, barba voastră nu trebuie să ne atingă delicatul vagin. E ţepoasă, tare şi ne irită teribil, aşa că renunţaţi la ea sau faceţi în aşa fel încât să nu ne atingă zonele sensibile!

Continuă aşa!

Nu te gândi să „condimentezi” totul cu două degete sau cine ştie ce altă jucărie sexuală. Limba ta îşi face treaba de minune! Se întâmplă des ca, fix atunci când e totul roz şi mai avem puţin şi ajungem în al nouălea cer, bărbaţii să schimbe tactica. Iar aceasta să nu fie deloc aducătoare de orgasme de vis. Dacă vezi că mă simt (foarte) bine, înseamnă că deocamdată nu am nevoie de altceva. Te anunţ eu când „se răceşte treaba”!

NU TE HOLBA!

Ştim că bărbaţilor le place să îşi privească partenerile extaziate, dar n-ar fi rău să o facă „mai cu perdea”. În loc să se bucure de senzaţiile pe care i le oferi, ea îşi va bate capul să nu aibă cine ştie ce figură desfigurată, iar orgasmul va face mulţi paşi în spate. Aşadar, capul jos soldat!

69, doar cu confirmare!

Nimic nu poate fi mai rău decât să te simţi purtată de norişori, cu ochii închişi, visând un orgasm exploziv, când, deodată, simţi un penis care se bălăbăne prin faţa ochilor… Sigur, sexul oral e bine să fie reciproc, dar nu neapărat simultan. Unora le place, altora nu. Cert e că poziţia 69 trebuie pusă în aplicare doar cu acordul ambelor părţi!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”