Dr. Simona Tivadar: Nu există nicio dietă anticancer INTERVIU

În ciuda convingerii multor oameni că există soluţii minune şi plante vindecătoare pentru multe boli grave, obezitate şi chiar cancer, acest lucru nu este probat de studii medicale serioase. Am stat de vorbă cu medicul primar diabet şi boli de nutriţie. Simona Tivadar, care atrage atenţia asupra unor situaţii periculoase pentru sănătate.
Dr. Simona Tivadar: Nu există nicio dietă anticancer INTERVIU

În ciuda convingerii multor oameni că există soluţii minune şi plante vindecătoare pentru multe boli grave, obezitate şi chiar cancer, acest lucru nu este probat de studii medicale serioase. Am stat de vorbă cu dr. Simona Tivadar, medic primar diabet şi boli de nutriţie, care atrage atenţia asupra unor situaţii periculoase pentru sănătate.

CSÎD: De ce se lasă în continuare oamenii seduşi de ideea de alimente-minune, plante-minune, diete-minune, deşi constată pe pielea lor că nu funcţionează?

Dr. Simona Tivadar: E dificil de găsit un răspuns la această întrebare. Fireşte că toţi oamenii îşi doresc să trăiască o viaţă cât mai lungă şi în deplină sănătate, în timp ce orice boală presupune durere fizică, suferinţă şi spaima morţii, indiferent de cât de performant este sistemul sanitar de care beneficiază pacientul. În acest context, pare firesc ca oamenii să caute tratamente miraculoase, care vindecă orice boală fără să producă efecte adverse, rapid şi fără suferinţă din partea pacientului.  Dacă acestea sunt în plus ieftine, cu atât mai bine. 

Evident că în această capcană cad oamenii care nu înţeleg fiziopatologia, care nu au cunoştinţe de chimie şi în general au un nivel scăzut de instruire. Ei se lasă păcăliţi de vânzători fără scrupule, care promovează produse netestate şi neautorizate ca medicamente, pentru că niciun astfel de supliment alimentar nu urmează calea pe care o parcurge un medicament obisnuit care trebuie să treacă prin mult feluri de teste înainte de a fi pus pe piaţă.

Inclusiv în SUA, ţară extrem de restrictive în legislaţia medicamentului, Agenţia FDA (Food&Drug Administration) nu verifică aceste produse decât când există reclamaţii sau îmbolnăviri în masă. Practic, fiecare persoană îşi administrează astfel de produse pe riscul propriu. Şi nu în ultimul râd, efectul placebo (care poate fi până la 40 la sută din efectul resimţit la orice produs) îi poate convinge pe oameni să continue să cumpere pastille minune” fără reţetă.­­­­­

CSÎD: Ce alimente şi moduri de a găti alimentele s-au dovedit a fi cele mai nocive pentru organism? Există studii serioase în acest sens?

Dr. Simona Tivadar: Studiile referitoare la modul de gătire nu pot fi decât retroactive şi observaţionale, deci imprecise: nu poţi lua mii de oameni sănătoşi şi să îi expui unui experiment: jumătate să fie obligaţi să gătească “sănătos”, iar cealaltă jumătate să se îndoape cu prăjeli şi semipreparate industriale.

Se cunosc însă destul de multe substanţe nocive sănătăţii, iar atunci când acestea sunt identificate în cantitate mare în alimentele gătite, oamenii sunt sfătuiţi să nu le consume în mod abuziv. Din păcate, nici alimentele complet neprocesate (mă refer la curentul vegan sau “fără foc”) nu sunt potrivite pentru om, care este omnivor, trebuie să mănânce de toate şi toate felurile de alimente (şi crude şi gătite) ca să rămână sănătos.

CSÎD: Existe alimente valoroase, cu nutrienţi care pot contribui la ameliorarea unor afecţiuni?

Dr. Simona Tivadar: Bineînţeles că nu există niciun aliment care să vindece vreo boală, după cum nu există nici alimente care să te îmbolnăvească. Sigur că un om prost hrănit se va îmbolnăvi mai uşor sau va face complicaţii mai multe şi mai grave decât un om care s-a hrănit bine, pentru că fiecare celulă a corpului uman e construită din nutrienţii pe care acesta i-a consumat. Interesant e că oamenii se situează la extreme: fie mănâncă ce apucă, fără niciun respect sau grijă pentru sănătatea lor, fie devin obsedaţi să mănânce doar alimente promovate ca “sănătoase”, chiar dacă constată că se îngraşă sau că nu se simt prea bine.

Foarte puţini vin să ceară sfaturi avizate înainte de a-şi schimba modul de alimentaţie. Majoritatea pierd timpul pe internet, citind orice bazaconie şi alimentându-se cu toate felurile de “ceapa ciorii” cu nume exotice, din ţări îndepărtate, sperând că au făcut alegerea potrivită. Şi, bineînţeles, se înşeală. Bagajul nostru genetic este de oameni capabili să digere bine alimente specific zonei temperate. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să mâncăm fructe tropicale, de exemplu, dar ele nu trebuie să le înlocuiască pe cele locale.

Şi mai puţini oameni aplică regulile de igienă alimentară (atmosferă, aspect, orar de masă etc.); nu le cunosc şi nici nu le consideră importante. De fapt, alimentaţia este un proces complex care include multe aspect, unele mai importante decât alimentele în sine.

CSÎD: ”Dieta anticancer” este o sintagmă frecvent vehiculată în publicatiile mass market din Occident. Există o susţinere ştiinţifică serioasă?

Dr. Simona Tivadar: Nu există nicio dietă anticancer. Sintagma însăşi este o prostie fără margini, pentru că nu putem vorbi de un singur fel de cancer. Există multe feluri de tumori sau transformări maligne. În al doilea rând, cancerele sunt boli plurifactoriale, au mai multe cauze, dintre care unele sunt necunoscute, fiindcă că omenirea nu a ajuns nici pe departe la capătul cunoaşterii.

Cei care vând reţete miraculoase “anticancer” sunt nişte ticăloşi care profită de disperarea şi confuzia oricărui om care se confruntă cu un aşa diagnostic; le vând cu bani grei tot felul de zemuri şi reţete dubioase care nu fac altceva decât să întârzie o terapie corectă şi posibil salvatoare. De altfel, apetitul pacienţilor care suferă de un neoplasm poate fi capricios, ei pot să aibă intoleranţe sau preferinţe alimentare-uneori ciudate- aşa că doctorii îi încurajează să se alimenteze cu ce le place si le cade bine, ca să suporte cât mai uşor terapia necesară (chirurgie/ radioterapie/ chimioterapie).

CSÎD: Care sunt câteva dintre regulile de bază ale nutriţiei sănătoase care funcţionează la oricine?

Dr. Simona Tivadar: Există reguli în nutriţie ca în oice disciplică ştiiţifică, doar că oamenii le consideră banale şi aleargă după cele de tip “breaking news”. Cum suntem cu toţii oameni, regulile sunt aceleaşi pentru toată specia umană şi se referă mai ales la orarul de masă şi la compoziţia alimentelor (ceea ce include şi sursa lor, fiidcă nu e totuna să mănânci piept de pui de crescătorie sau piept de pui crescut la o fermă în aer liber).

De altfel, asta e necesar în lumea modernă: să îi furnizezi pacientului toate informaţiile corecte şi să îl înveţi cum şi cât/când să aleagă anumite categorii de alimente. Adică să îl înveţi să mănânce, nu doar să îi dai nişte meniuri sau nişte reţete gata făcute. Pentru asta trebuie răbdare, timp şi cunoştinţe serioase de fiziologie, biochimie şi metabolism. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Simona Tivadar - Medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice
Dr. SIMONA TIVADAR s-a născut în 1961 la Dej, judeţul Cluj. A urmat o școală experimentală la Dej, de studiu al limbilor străine în ciclul primar, apoi liceul de matematică-fizică „N. Bălcescu“ la Cluj, absolvind însă liceul de filologie-istorie „Ady–Şincai“ din acelaşi oraș. A ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”