Cum să faci baclava turcească la tine acasă

Baclavaua este un desert nelipsit din meniul turcilor iar istoria acestui desert este una controversată, mai multe popoare încercând să-şi atribuie originele acestei prăjituri faimoase. Să vedem însă cum se prepară baclavaua în mod tradiţional turcesc.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum să faci baclava turcească la tine acasă

Baclavaua este un desert nelipsit din meniul turcilor iar istoria acesteia este una controversată, mai multe popoare încercând să-şi atribuie originele acestei prăjituri faimoase. 

La bază, baclavaua pare să fi luat naştere în Mesopotamia, unde oamenii au creat prăjitura inventând un aluat pe care l-au copt şi peste care au pus miere, pentru a-i da un gust mai bun.

În prezent, grecii şi turcii duc o bătălie aprigă pe tema inventării acestui desert, însă nici arabii nu se lasă mai prejos.

Cert este că baclavaua a devenit un desert accesibil oricui, reţeta variind în funcţie de locul unde se prepară.
Desertul poate fi consumat fie cald, fie rece, însă este bine să fie însoţit de limonadă  sau de diverse sortimente de vinuri. Poporul armean a făcut chiar şi mai delicioasă baclavaua, prin introducerea scorţişoarei, iar arabii au pus în reţetă apă de trandafiri şi portocale.

Baclavaua este bine primită şi în România, ea fiind una dintre cele mai apreciate reţete de prăjituri. Este preferată în detrimentul altor reţete pentru că timpul de realizare al acestuia este scurt iar bugetul pentru realizarea ei este unul pe care şi-l permite oricine.

Să vedem însă cum se prepară baclavaua în mod tradiţional turcesc.

Pentru o tavă de baclava, aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 grame foi de plăcintă subţiri
  • 450 grame de zahăr
  • 200 grame de nuci măcinate (pot fi înlocuite cu alune, caju, fistic sau migdale)
  • 125 grame de unt
  • O lingură cu zeamă de lămâie
  • 50 ml de ulei

Mod de preparare:

Pentru sirop: Puneţi 130 ml de apă într-o oală, adăugaţi zahărul şi amestecaţi până se dizolvă tot zahărul. Aduceţi la fierbere, după care adăugaţi zeama de lămâie şi mai lăsaţi 5 minute să fiarbă.

Separat, într-o tigaie puneţi la topit untul şi uleiul, cu care veţi unge foile de plăcintă. Într-o tavă, puneţi 3-4 linguri de ulei şi întindeţi pe toată suprafaţa tăcii. Decupaţi foile de plăcintă după forma tăvii. Apoi, aşezaţi 3 foi de plăcintă în tavă, cu grijă să nu se rupă. Peste ele puneţi două linguri de grăsime (untul topit cu ulei) şi întindeţi bine pe toată suprafaţa foilor. Repetaţi operaţiunea la fiecare 3 foi adăugate în tavă. Câng ajungeţi la jumătatea pachetului de foi de plăcintă, adăugaţi nucile măcinate şi puneţi peste foile rămase (nu uitaţi să ungeţi cu grăsime la fiecare trei foi, iar grăsimea trebuie să fie fierbinte).

Cu un cuţit bine ascuţit, tăiaţi pe lungime şi lăţime foile, sub formă pătrată. Apoi, adăugaţi restul de grăsime rămasă peste prăjitură şi întindeţi bine. Băgaţi la cuptorul preîncălzit şi lăsaţi 25-30 de minute, la temperatura de 180 de grade Celsius, până se rumeneşte.

Se scoate de la cuptor şi se lasă puţin să se răcească, apoi se adaugă, cu ajutorul unui polonic, siropul din zahăr, apă şi zeama de lămâie. Deasupra se presară nuci măcinate.

Iată şi o variantă de baclava în formă de rulou:

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Cum gătim în papiotă
Cum gătim în papiotă
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: