GANOZHEOLYTH (Comprimate)

GANOZHEOLYTH este un produs natural recomandat pentru  detoxifierea tractului gastrointestinal, încetinirea tranzitului intestinal şi funcţionarea normală a sistemului imunitar.

CE SUNT ZEOLIŢII?

Zeoliţii sunt aluminosilicaţi naturali, hidrataţi, cu structură cristalină, care se găsesc în natură sub forma unor depozite de tuf vulcanic. Cercetările rontgenometrice au arătat că structurile cristaline ale zeoliţilor sunt formate din reţele tridimensionale. Particularitatea acestui mineral constă în proprietatea cristalelor de a fi foarte poroase, fiind traversate de numeroase canale submicroscopice, care formează un schelet anionic (cu încărcătură electrică negativă). Datorită structurii microporoase au capacitatea de a absorbi particule cu sarcină electrică pozitivă (cum ar fi metalele grele) dar şi molecule de dimensiuni mici,  care sunt încorporate în aceşti pori, ajutând la eliminarea lor. Astfel se poate explica capacitatea zeoliţilor de a elimina toxine, bacterii, gaze intestinale, metale grele sau radicali liberi, datorită includerii lor în această reţea de canale submicroscopice din structura cristalului, care, o dată cu traversarea tubului digestiv, reuşeşte să cureţe pereţii intestinali, ajutând la eliminarea lor.

DESPRE GANODERMA

Numită şi Reishi, Ganoderma este o ciupercă din clasa Basidiomycetes utilizată în medicina tradiţională chineză de peste 4000 de ani. În China şi în Japonia antică ganoderma era considerată un ,,elixir al nemuririi”, fiind utilizată de către şamani pentru a-şi prelungi viaţa şi a-şi menţine starea de calm în timpul meditaţiilor. În secolul al XVI-lea, în Farmacopeea Ben Cao Gang Mu era menţionat faptul că, Ganoderma influenţează energia Qi a inimii, fiind recomandată pentru tratarea bolilor din zona pieptului, creşterea capacităţii intelectuale şi îmbunătăţirea memoriei. În medicina tradiţională chineză ciuperca era întrebuinţată pentru: mărirea longevităţii, îmbunătăţirea funcţiilor hepatice şi respiratorii, tratarea tumorilor şi a bolilor de inimă, creşterea imunităţii şi rezistenţei organismului, scăderea tensiunii arteriale şi a colesterolului, eliminarea stărilor de oboseală şi mărirea vitalităţii.

Actiuni:

ACŢIUNI MAJORE: adsorbant intestinal, detoxifiant, antioxidant, imunomodulator, antiviral (prin stimularea producerii de interferon), hepatoprotector, stimulent al circulaţiei periferice şi cerebrale, îmbunătăţeşte oxigenarea ţesuturilor, măreşte longevitatea.

ALTE ACŢIUNI: antiinflamator, analgezic, hipolipemiant, slab hipoglicemiant, hipotensiv uşor, antitrombotic, antibacterian.

Contribuie la:

– detoxifierea tractului gastrointestinal şi eliminarea metalelor grele din organism

– îmbunătăţirea capacităţii de detoxifiere generală a organismului

– mărirea longevităţii

– protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ

– încetinirea tranzitului intestinal

– funcţionarea normală a sistemului imunitar, prin normalizarea secreţiei de interferon

– protejarea celulelor hepatice.

Precautii:

În sarcină şi alăptare se administrează cu recomandarea medicului.

Contraindicatii:

Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Forma de prezentare: 60 comprimate

Administrare:

Adulţi: câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

Tineri între 15 şi 18 ani: câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

Copii între 7 şi 14 ani: câte ½ comprimat de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

Ingrediente/comprimat: tuf zeolitic mineralizat cu 83,3% zeolit (600 mg); ganoderma – extract hidroalcoolic cu 20% polizaharide (300 mg); celuloză microcristalină; stearat de magneziu; dioxid de siliciu coloidal.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal