Aloe vera (Aloe Barbadensis)

Denumire științifică: Aloe Barbadensis
Denumire populară: Aloe Vera
Aloe vera (Aloe Barbadensis)

Descriere

Aloe Vera creşte în zonele cu climă blândă, unde temperaturile nu coboară pentru mult timp sub 0 grade şi poate fi recunoscută după frunzele cărnoase, în fomă de lance, care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierăstrău.

În scopuri teraputice se folosesc atât seva cât şi gelul frunzelor de aloe vera, însă trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani. Seva se scurge când se taie frunza, iar gelul provine din celulele bogate în mucilagiu din miezul frunzei.

 

Aloe Vera – Compoziţie

Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care este folosit de mii de ani ca laxativ, sub formă de prafuri sau ca atare.

Gelul de aloe are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi de stimulare a colagenului, fiind ideal în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii.

Aloe Vera – Acţiune

Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.

În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi.

Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C, E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie.

Toţi aceşti nutrienţi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.

Aloe Vera – Indicaţii terapeutice

Eczeme, ten uscat, dermatite, ulceraţii, psoriazis, arsuri solare, acnee, fisuri anale, hemoroizi, reumatism, poliartrita reumatoidă, constipaţie, diabet, hipo şi hiperglicemie, hiperaciditate, gastrită, hepatita A, B,C, rinite alergice, cistită, candida, herpes, oboseală, epuizare, insomnii. cataractă, urcior, glaucom.

Administrare:

Uz intern:

Gelurile de aloe sunt obţinute prin presarea frunzelor proaspete, sucul translucid şi sălciu extras din partea cărnoasă fiind conservat apoi prin pasteurizare sau prin adăugarea de conservanţi. De regulă, se iau câte 50 ml de gel, pe stomacul gol, de două ori pe zi, pentru a îmbunătăţi digestia, pentru a preveni şi combate candidoza şi alte infecţii cu fungi, pentru tratarea hiperacidităţii şi a colitei, a sindromului colonului iritabil.

Sucul de aloe se consumă timp de 7 zile, câte 1 linguriţă de 3 ori/zi, înainte de masă, apoi, 2 săptămâni câte 1 lingură de 3 ori/zi, pentru a activa şi stimula fluxul sanguin şi limfatic, funcţiile rinichilor, ale ficatului şi ale vezicii biliare, reglează sistemul imunitar şi tractul digestiv, ameliorează durerile reumatismale, îmbunătăţeşte statusul psihic şi condiţia fizică.

Sucul de Aloe Vera poate fi procurat în farmacii, dar poate fi preparat şi acasă, cu condiţia să respectăm colectarea şi prepararea corectă a acestei plante.

Se recomandă frunzele mature, cele mai de jos, care se dau prin tocător pentru a obţine sucul de aloe.
Pentru a păstra sucul de Aloe Vera un timp mai îndelungat este necesar să fie conservat cu ajutorul spirtului medicinal, în proporţie de 8:2 şi se se păstrează în frigider, la o temperatură nu mai mare de 15 grade.

Uz extern:

Gelul de aloe vera este indicat pentru îngrijirea pielii şi în cazul durerilor articulare şi de tip reumatic şi poate fi folosit ca “prim ajutor” în arsuri şi diverse leziuni, datorită efectelului dezinfectant, hemostatic şi accelerator al procesului de cicatrizare. Se mai poate folosi şi sub forma de praf, compresă, tinctură, cremă, cataplasmă etc.

Precauţii şi contraindicaţii

Aloe vera este contraindicată:

– copiilor mici

– femeilor însărcinate sau care alăptează (poate provoca malformaţii copilului sau chiar avort spontan)

– în afectiuni ale rinichilor sau ficatului

Administrată intern o perioadă mai lungă de timp aloe vera poate provoca crize de colită.

În cosmetică

Datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare, antifungice, vindecătoare şi de răcorire a zonei pe care este aplicată, aloe vera este foarte utilă în tratarea pielii şi a problemelor acesteia.

Astfel, sub formă de creme, loţiuni, geluri, aceasta poate calma durerile provocate de muşcăturile de insecte, ameliorează acneea şi arsurile cauzate de expunerea excesivă la soare, atenuzează ridurile, vindecă rapid tăieturile mici şi zgârieturile, grăbind procesul de regenerare a pielii.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?