FLUCONAZOLE TEVA 50 mg/ 100 mg/ 150 mg/ 200 mg, capsule

Substanță activa
fluconazol
Clasa ATC
J02AC
Format
capsule
Afecțiuni
Fluconazole Teva capsule este utilizat la adulţi pentru tratarea infecţiilor produse de fungi şi poate fi folosit şi pentru prevenirea infecţiilor candidozice. Majoritatea infecţiilor fungice sunt produse de o levură denumită Candida.
Producător
TEVA PHARMACEUTICAL WORKS PRIVATE LIMITED COMPANY
Acțiune terapeutică
antifungice

Ce este Fluconazole Teva şi pentru ce se utilizează

Fluconazole Teva aparţine unui grup de medicamente denumite „antifungice”. Substanţa activă este fluconazolul

Fluconazole Teva capsule este utilizat la adulţi pentru tratarea infecţiilor produse de fungi şi poate fi folosit şi pentru prevenirea infecţiilor candidozice. Majoritatea infecţiilor fungice sunt produse de o levură denumită Candida.

Adulţi

Medicul vă poate recomanda medicamentul pentru tratarea următoarelor infecţii fungice:

–         Meningita criptococică – infecţie fungică la nivelul creierului

–          Coccidiomicoză – o afecţiune a sistemului bronhopulmonar

–         Infecţiile produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (inimă, plămâni) sau căile urinare

–          Candidoza mucoaselor – infecţii ale mucoasei gurii, gâtului şi stomatita datorată protezei dentare

–          Candidoza genitală – infecţia vaginului sau penisului

–         Infecţii fungice ale pielii, de exemplu, „piciorul de atlet”, dermatofiţiile, micozele unghiilor

Tratamentul cu Fluconazole Teva vă poate fi recomandat şi pentru:

–          Prevenirea reapariţiei meningitei criptococice

–          Prevenirea reapariţiei candidozei mucoaselor

–          Scăderea incidenţei candidozei vaginale

–          Prevenirea infecţiilor cu Candida (dacă sistemul imun este deficitar); Copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani)

Medicul vă poate recomanda medicamentul pentru tratarea următoarelor infecţii fungice:

–          Candidoza mucoaselor – infecţii ale mucoasei gurii, gâtului

–          Infecţiile produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (inimă, plămâni) sau căile urinare

–          Meningita criptococică – infecţie fungică la nivelul creierului

Tratamentul cu Fluconazole Teva vă poate fi recomandat şi pentru:

–          Prevenirea infecţiilor cu Candida (dacă sistemul imun este deficitar)

–          Prevenirea reapariţiei meningitei criptococice.

Inainte să luaţi Fluconazole Teva

Nu luaţi Fluconazole Teva:

–                dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la fluconazol sau la alte medicamente pe care le-aţi luat pentru tratarea infecţiilor cu fungi sau la oricare dintre componentele medicamentului Fluconazole Teva. Simptomele pot fi senzaţie de mâncărime, înroşire a pielii sau dificultăţi de respiraţie.

–                dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre celelalte componente ale Fluconazole Teva;

–                utilizaţi astemizol sau terfenadină (medicamente antihistaminice pentru tratamentul alergiilor)

–                dacă luaţi cisapridă (medicament utilizat pentru afecţiuni ale stomacului);

–                dacă luaţi pimozidă (un medicament folosit pentru afecţiuni mintale)

–                dacă luaţi chinidină (un medicament folosit pentru tulburări de ritm cardiac)

–                dacă luaţi eritromicină (antibiotic folosit pentru tratarea infecţiilor)

Aveţi grijă deosebită când luaţi Fluconazole Teva :

Spuneţi medicului dumneavoastră:

–                dacă suferiţi de boli de ficat sau rinichi;

–                dacă suferiţi de boli de inimă, inclusiv tulburări de ritm cardiac

–                dacă aveţi valori anormale ale concentraţiei de potasiu, calciu sau magneziu în sânge

–                dacă apar reacţii cutanate severe (senzaţie de mâncărime, înroşire a pielii) sau dificultăţi de respiraţie

Utilizarea altor medicamente

Informaţi imediat medicul dumneavoastră dacă luaţi astemizol, terfenadină (medicamente antihistaminice pentru tratamentul alergiilor), cisapridă (un medicament folosit pentru afecţiuni ale stomacului), pimozidă (un medicament folosit pentru afecţiuni mintale), chinidină (un medicament folosit pentru tulburări de ritm cardiac) sau eritromicină (antibiotic folosit pentru tratarea infecţiilor) deoarece aceste medicamente nu trebuie luate împreună cu Fluconazole Teva (vezi pct. „Nu luaţi Fluconazole Teva”).

Unele medicamente pot interacţiona cu Fluconazole Teva . Informaţi medicul dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:

–    rifampicină sau rifabutină (antibiotice folosite pentru tratarea infecţiilor)

–    alfentanil, fentanil (utilizate pentru anestezie)

–    amitriptilină, nortriptilină (utilizate pentru tratarea depresiei)

–    amfotericină B, voriconazol (utilizate pentru tratarea infecţiilor fungice)

–    medicamente care fluidifică sângele şi previn formarea cheagurilor de sânge (warfarină sau alte medicamente asemănătoare)

–   benzodiazepine (midazolam, triazolam sau medicamente asemănătoare) utilizate pentru a vă ajuta să dormiţi sau pentru a vă linişti

–    carbamazepină, fenitoină (folosite în tratamentul epilepsiei)

–   nifedipină, isradipină, amlodipină, felodipină şi losartan (pentru tratarea hipertensiunii arteriale – presiune mare a sângelui)

–    ciclosporină, everolimus, sirolimus sau tacrolimus (folosite la pacienţii cu transplant pentru a preveni respingerea acestuia)

–    ciclofosfamidă, alcaloizi din Vinca (vincristină, vinblastină sau medicamente asemănătoare) utilizate pentru tratamentul cancerului

–   halofantrină (utilizată pentru tratamentul malariei)

–    statine (atorvastatină, simvastatină şi fluvastatină sau medicamente asemănătoare) utilizate pentru scăderea concentraţiilor mari de colesterol

–   metadonă (utilizată în durere)

–    celecoxib, flurbiprofen, naproxen, ibuprofen, lornoxicam, meloxicam, diclofenac (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS))

–    contraceptive orale

–   prednison (medicament steroidian)

–    zidovudină, cunoscut şi sub denumirea de AZT; saquinavir (utilizat în infecţia cu HIV)

–   medicamente utilizate pentru tratarea diabetului zaharat, precum clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă sau tolbutamidă

–   teofilină (folosită în tratamentul astmului bronşic)

–   vitamina A (supliment alimentar)

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Folosirea Fluconazole Teva cu alimente şi băuturi

Acest medicament poate fi administrat între mese sau în timpul acestora.

Sarcina şi alăptarea

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi. Nu luaţi Fluconazole Teva dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi decât dacă v-a fost recomandat de către medicul dumneavoastră.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

In cazul în care conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje trebuie să aveţi în vedere faptul că pot apărea ocazional ameţeli sau convulsii.

Informaţii importante privind unele componente ale Fluconazole Teva

Fluconazole Teva capsule conţine lactoză (glucidă din lapte). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Fluconazole Teva

Medicul dumneavoastră decide doza care vă este necesară. Utilizaţi întotdeauna Fluconazole Teva exact aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră şi cum este scris şi în prospect. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu înţelegeţi aceste instrucţiuni sau dacă nu sunteţi sigur.

înghiţiţi capsula întreagă, împreună cu un pahar cu apă. Se recomandă să luaţi capsulele în acelaşi moment în fiecare zi.

Capsulele pot fi luate cu sau fără alimente

Dozele obişnuite ale acestui medicament în diferite tipuri de infecţie sunt prezentate mai jos: Adulţi

Afecţiune Doză
Tratamentul meningitei criptococice

400 mg în prima zi, apoi 200 mg până la 400 mg o dată pe zi timp de 6 până la 8 săptămâni sau mai mult dacă este necesar. Există cazuri în care dozele pot fi crescute până la 800 mg.

Prevenirea recidivei meningitei criptococice

200 mg o dată pe zi până când vi se recomandă întreruperea tratamentului.

Tratamentul coccidiomicozelor

200 mg până la 400 mg o dată pe zi timp de 11 până la 24 de luni sau mai mult dacă este necesar. Există cazuri în care dozele pot fi crescute până la 800 mg.

Infecţii fungice interne produse de Candida

800 mg în prima zi, apoi 400 mg o dată pe zi până când vi se recomandă întreruperea tratamentului.

Tratamentul infecţiilor la nivelul mucoasei gurii, gâtului şi stomatitei datorate protezei dentare

200 mg până la 400 mg în prima zi, apoi 100 mg până la 200 mg până când vi se recomandă întreruperea tratamentului.

Tratamentul candidozei mucoaselor – dozele depind de localizarea infecţiei

50 mg până la 400 mg o dată pe zi timp de 7 până la 30 de zile, până când vi se recomandă întreruperea tratamentului.

Oprirea infecţiilor la nivelul mucoasei gurii, gâtului 100 mg până la 400 mg o dată pe zi, sau 200 mg de 3 ori pe săptămână cât timp există risc de infectare
Tratamentul candidozei genitale 150 mg ca doză unică
Reducerea reapariţiei candidozei genitale 150 mg la fiecare a treia zi, în total 3 doze (ziua 1, 4 şi 7) şi apoi o dată pe săptămână cât timp există risc de infectare.

Tratamentul infecţiilor fungice ale pielii şi unghiilor

In funcţie de localizarea infecţiei 50 mg o dată pe zi, 150 mg o dată pe săptămână, o doză unică de 300 mg până la 400 mg sau 300 mg o dată pe săptămână timp de 2 până la 4 săptămâni (în „piciorul de atlet” tratamentul se poate prelungi până la 6 săptămâni, în infecţiile unghiilor, tratamentul va fi prelungit până când unghia infectată este înlocuită)

Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani

Respectaţi doza recomandată de către medicul dumneavoastră (doza recomandată fie pentru adult, fie pentru copil).

Copii cu vârsta mai mică de 11 ani

Doza maximă recomandată copiilor este de 400 mg o dată pe zi.

Doza va fi recomandată în funcţie de greutatea copilului în kg:
Afecţiune Doză zilnică
Candidoza mucoaselor şi infecţii la nivelul gâtului produse de Candida – doza şi durata tratamentului depind de severitatea şi localizarea infecţiei

3 mg/kg corp (se pot administra 6 mg/kg corp în prima zi)

Meningita criptococică sau infecţii fungice interne produse de Candida 6 mg până la 12 mg/kg corp
Prevenirea infecţiei produse de Candida la copii (dacă sistemul imun este deficitar) 3 mg până la 12 mg/kg corp

 

Administrarea la copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 săptămâni

Administrarea la copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 săptămâni:

Se recomandă dozele de mai sus, dar administrate la fiecare 2 zile. Doza maximă este 12 mg/kg corp la fiecare 48 de ore.

Administrarea la copii cu vârsta mai mică de 2 săptămâni:

Se recomandă dozele de mai sus, dar administrate la fiecare 3 zile. Doza maximă este 12 mg/kg corp la fiecare 72 de ore.

Medicii uneori prescriu doze diferite de acestea. Luaţi întotdeauna medicamentul exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.

Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Vârstnici

Dacă nu aveţi probleme cu rinichii, se recomandă aceleaşi doze ca şi la adult.

Pacienţi cu probleme renale

Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza în funcţie de starea rinichilor.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie Fluconazole Teva:

Dacă luaţi prea multe capsule odată este posibil să vă simţiţi rău. În acest caz, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau cea mai apropiată unitate medicală. În cazul unui posibil supradozaj, puteţi auzi, vedea, simţi sau gândi lucruri care nu sunt reale (halucinaţii şi coportament paranoid). Poate fi necesară instituirea unui tratament simptomatic (măsuri de susţinere şi, dacă este necesar, lavaj gastric).

Dacă uitaţi să luaţi Fluconazole Teva

Dacă aţi uitat să luaţi o capsulă, luaţi una imediat ce vă amintiţi, cu excepţia cazului în care se apropie ora la care trebuie să o luaţi pe următoarea. Niciodată nu luaţi două doze odată. Luaţi dozele rămase la intervalele stabilite.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Fluconazole Teva poate avea reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Puţine persoane pot să manifeste reacţii alergice la medicament deşi reacţiile alergice grave sunt rare. Dacă manifestaţi unul dintre simptomele de mai jos, spuneţi imediat medicului dumneavoastră:

–          respiraţie şuierătoare brusc instalată, respiraţie dificilă sau senzaţie de apăsare în piept;

–          umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor;

–          mâncărime generalizată, înroşirea pielii sau apariţia de pete roşii însoţită de mâncărime;

–          erupţii cutanate

–          reacţii cutanate severe, cum sunt erupţiile care produc vezicule (la nivelul gurii şi limbii)

Fluconazole Teva vă poate afecta ficatul. Simptomele problemelor cu ficatul includ:

–          oboseală

–          pierderea poftei de mâncare

–          vărsături

–         îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter)

Dacă manifestaţi unul dintre simptomele de mai sus, spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Alte reacţii adverse:

In plus, dacă vreuna dintre următoarele reacţii adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse frecvente, care afectează 1 până la 10 utilizatori din 100, sunt:

–          dureri de cap;

–          disconfort stomacal, diaree, greaţă (senzaţie de rău), vărsături

–          creşterea valorilor la testele sanguine hepatice

–          erupţii trecătoare pe piele

Reacţiile adverse mai puţin frecvente, care afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000, sunt:

–          scăderea numărului de celule roşii din sânge care poate determina paloare a pielii şi slăbiciune sau dificultăţi în respiraţie

–          scăderea poftei de mâncare

–          dificultate de a dormi, somnolenţă

–          convulsii, ameţeli, senzaţie de învârtire (vertij), furnicături, înţepături sau amorţeală, modificări în perceperea gustului

–          constipaţie, digestie îngreunată, gaze, gură uscată

–          dureri musculare

–          afectarea funcţiei ficatului şi îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter)

–          papule, vezicule (urticarie), mâncărime, transpiraţie abundentă

–          oboseală, stare generală de rău, febră

Reacţiile adverse rare, care afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000, sunt:

–          scăderea din sânge a numărului de celule albe care luptă împotriva infecţiilor şi scăderea din sânge a numărului de celule cu rol în oprirea sângerării

–          modificarea culorii pielii în roşu sau purpuriu, care poate fi determinată de scăderea numărului plachetelor sanguine, alte modificări ale celulelor din sânge

–          modificări ale testelor de laborator (creşterea concentraţiei de colesterol sau grăsimi)

–          scăderea concentraţiei potasiului din sânge,

–         tremurături,

–          modificări ale electrocardiogramei (EKG), modificări ale frecvenţei şi ritmului inimii

–          insuficienţă hepatică

–          reacţii alergice (uneori severe), incluzând erupţii veziculare generalizate şi exfolierea pielii, reacţii cutanate severe, umflarea buzelor sau a feţei

–          cădere a părului

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Fluconazole Teva

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Fluconazole Teva după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Intrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta

la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Fluconazole Teva

• Substanţa activă este fluconazol 50 mg, 100 mg, 150 mg şi 200 mg.

•                 Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu şi stearat de magneziu.

•                 învelişul capsulei conţine gelatină şi următorii coloranţi:

•                capsulele de 50 mg, 100 mg şi 150 mg: dioxid de titan (E 171) şi albastru brilliant (E133)

•                capsulele de 200 mg: dioxid de titan (E 171), azorubină (E122) şi albastru brilliant (E133)

Cum arată Fluconazole Teva 50 mg, 100 mg, 150 mg, 200 mg, capsule şi conţinutul ambalajului

•                 Fluconazole Teva 50 mg sunt capsule gelatinoase, tari cu capacul albastru-deschis opac şi corpul alb- opac, conţinând o pulbere omogenă de culoare alb-gălbuie.

•                 Fluconazole Teva 100 mg sunt capsule gelatinoase, tari cu capacul albastru opac şi corpul alb-opac, conţinând o pulbere omogenă de culoare alb-gălbuie.

•                 Fluconazole Teva 150 mg sunt capsule gelatinoase, tari cu capacul albastru-deschis opac şi corpul albastru-deschis opac, conţinând o pulbere omogenă de culoare alb-gălbuie.

•                 Fluconazole Teva 200 mg sunt capsule gelatinoase, tari cu capacul roşu-opac şi corpul alb-opac. conţinând o pulbere omogenă de culoare alb-gălbuie.

•                 Capsulele de 50 mg sunt disponibile în cutii cu 7 capsule.

•                 Capsulele de 100 mg sunt disponibile în cutii cu 1 blister PVC-PVDC/Al cu 2 capsule, cutii cu 1 blister PVC-PVDC/Al cu 7 capsule, cutii cu 3 blistere PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule.

•                 Capsulele de 150 mg sunt disponibile în cutii cu 1 capsulă.

•                Capsulele de 200 mg sunt disponibile în cutii cu 1 blister PVC-PVDC/Al cu 1 capsulă, cutii cu 1 blister PVC-PVDC/Al cu 7 capsule, cutii cu 2 blistere PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule, cutii cu 5 blistere PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

TEVA PHARMACEUTICALS SRL

Str. Domniţa Ruxandra nr. 12, Sector 2, Bucureşti, România

Fabricanţi

TEVA PHARMACEUTICAL WORKS PRIVATE LIMITED COMPANY, Tâncsics Mihâly ut 82, H-2100 Godollo, Ungaria

TEVA PHARMACEUTICAL WORKS PRIVATE LIMITED COMPANY, Pallagi Str. 13, 4042, Debrecen, Ungaria

Acest prospect a fost aprobat în

Octombrie 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal