Colchicină, comprimate, 1 mg

Substanță activa
Colchicină
Clasa ATC
M04AC
Format
comprimate
Afecțiuni
crize acute de gută
Producător
S.C. Biofarm S.A.
Acțiune terapeutică
antigutoase, produse ce nu modifică metabolismul acidului uric

Compoziţie

Compoziţie

Un comprimat conţine colchicină 1 mg şi excipienţi: lactoză, amidon, metilceluloză, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: antigutoase, produse ce nu modifică metabolismul acidului uric.

Indicaţii şi contraindicaţii

Indicaţii terapeutice

Tratamentul crizei acute de gută.

Profilaxia crizelor acute de gută la pacienţii cu gută cronică, atunci când se începe un tratament hipouricemiant.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la colchicină sau la oricare dintre excipienţii produsului.

Insuficienţă renală severă, insuficienţă hepatică severă.

Sarcina.

Interactiuni şi atentionări speciale

Interactiuni

Pot să apară interacţiuni medicamentoase cu ciclosporina, fenilbutazona, deprimantele măduvei hematopoietice, citostaticele, alcoolul etilic şi medicamentele cu risc de a produce hemoragii.

Atentionări speciale

Se administrează cu precauţie la vârstnici, taraţi, pacienţi cu insuficienţă renală şi/sau hepatică uşoară-moderată, insuficienţă cardiacă şi afecţiuni gastrointestinale.

Sarcina şi alăptarea

Colchicina este contraindicată în timpul sarcinii.

Deoarece colchicina trece în laptele matern nu se recomandă administrarea produsului în timpul alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Colchicina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze si mod de administrare

Criza acută de gută

Este necesară instituirea cât mai rapidă a tratamentului.

In prima zi se administrează o doză de 3 comprimate Colchicină (3 mg colchicină) repartizată în 3 prize; în ziua a doua şi a treia doza este de 2 comprimate Colchicină (2 mg colchicină repartizată în 2 prize (dimineaţa şi seara); din ziua a patra doza de întreţinere este de 1 comprimat Colchicină (1 mg colchicină) administrat seara.

La nevoie se pot folosi doze mai mari, divizate în mai multe prize, de exemplu V comprimat Colchicină (0,5 mg colchicină) din 2 în 2 ore, până la dispariţia durerii sau la apariţia fenomenelor dispeptice care impun întreruperea tratamentului. Se recomandă să nu se depăşească 6 comprimate Colchicină (6 mg colchicină) pe zi.

Profilaxia crizei acute

Doza este de 1 comprimat Colchicină (1 mg colchicină) pe zi, administrat timp de câteva luni (3-6), cu pauze de 10-15 zile; eventual, se poate folosi regimul fără pauze, cu doza de ^ -1 comprimat Colchicină (0,5 – 1 mg colchicină), zilnic sau la 2 zile, în funcţie de severitatea sindromului.

Reactii adverse şi supradozaj

Reactii adverse

Frecvent pot să apară greaţă, vărsături, diaree. Administrarea prelungită poate determina deprimarea măduvei hematopoietice cu agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie aplastică. Rareori s-au semnalat nevrite periferice şi alopecie.

Alte reacţii adverse: urticarie si erupţii morbiliforme, azoospermie, tulburări neuromiopatice reversibile la întreruperea tratamentului.

Supradozaj

Pot să apară greaţă, vărsături, diaree sanghinolentă, dureri abdominale sau pierderea cunoştinţei; tulburări hematologice: leucocitoză apoi leucopenie, trombocitopenie, polipnee, alopecie (din ziua a zecea), toxicitate renală acută cu oligurie şi hematurie; deces prin dezechilibre hidroelectrolitice, şoc septic, stop respirator sau şoc cardiovascular.

Nu există antidot. Nu se elimină prin hemodializă. Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

Alte informaţii

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi între 15-25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere Al/PVC a câte 20 comprimate.

Producător

S.C. Biofarm S.A, Bucureşti, România

Detinătorul Autorizatiei de punere de piată

S.C. Biofarm S.A.

Str. Logofăt Tăutu nr.99, sector 3, Bucureşti, România

Data ultimei verificări a prospectului August, 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Prospecte medicamente din aceeași clasă
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?