Andreea Bălan, despre dietă, dragoste şi carieră

S-a schimbat. Şi nu doar din punct de vedere al look-ului ci şi mental.
  • Publicat:

S-a schimbat. Şi nu doar din punct de vedere al look-ului ci şi mental.

“Ultimul an a fost, poate, cel mai important an din viaţa mea în dezvoltarea mea ca şi om, ca şi latură umană.

Am trecut prin nişte experienţe emoţionale dificile, am trecut prin schimbări majore emoţionale, m-am descoperit, m-am educat, modelat şi m-am conturat exact aşa cum cred eu că trebuie să fie un om: bun, sufletist şi sincer.”

CSÎD: Am înţeles că citeşti multe cărţi de autodezvoltare. Care ar fi zece sfaturi din aceste lecturi pe care le-ai aplicat şi te ajută?

Andreea Bălan: Da, am citit enorm în ultimul an, am citit foarte multe cărţi de dezvoltare personală şi de autocunoaştere şi recomand oricărei femei care caută răspunsuri să încerce o astfel de carte scrisă de un specialist. Cred că fiecare om are de învăţat alte lecţii în viaţă, alte sfaturi pe care le poate primi din cărţi. Am descoperit lucruri noi şi am înţeles foarte multe situaţii din trecutul meu care mă făceau să nu mă bucur de prezent.

Am reuşit să vindec rănile trecutului şi să închid uşa cu seninătate unor capitole dureroase care ani de zile m-au măcinat. Am învăţat să iert şi să înţeleg că fiecare om are un bagaj emoţional şi că toţi suntem mai mult sau mai puţin victimele rănilor sau situaţiilor neplăcute din copilărie. Acum ştiu să apreciez un om bun care apare în viaţa mea şi ştiu să evit oamenii disfuncţionali care nu-mi pot aduce decât sentimente urâte. Faptul că am citit şi că citesc în continuare m-a ajutat enorm şi mi-a schimbat complet percepţia asupra vieţii. Cărţile deschid uşi.

CSÎD: Câte ore dansezi pe zi?

A.B.: Nu dansez chiar în fiecare zi, însă am cel puţin 3-4 concerte din fiecare weekend – fiecare show are cel puţin 50 de minute. Iar la asta se adăugă două zile de repetiţii pe care le am cu echipa mea numeroasă de dansatoare şi cu Petrişor în timpul săptămânii. Fac suficientă mişcare încât să nu mai am nevoie să merg la sala de fitness.

CSÎD: Faci şi alte sporturi?

A.B.: Vara asta plănuiesc să încep să merg câteva ore pe săptămână la sală pentru că vreau să pregătesc un show şi mai mare care mă va solicita fizic şi mai mult şi vreau să fiu pregătită să fac faţă şi la 10 show-uri pe seară – aşa cum am avut în noaptea de Revelion. Însă nu fac alte sporturi. 40 de stiluri de dans cred că sunt îndeajuns.

CSÎD: Ai avut vreodată probleme cu greutatea?

A.B.: Nu, niciodată, dar totuşi am grijă ce mănânc pentru că după o anumită vârstă devine mai greu să ai tonus.

CSÎD: Care crezi că este secretul rezistenţei tale sub lumina reflectoarelor?

A.B.: Sunt extrem de ambiţioasă, muncitoare şi devotată carierei mele. Ştiu să-mi fructific talentele pe care le am. Am sacrificat tot ce am putut, de la copilărie, adolescenţa şi viaţa personală pentru a avea cariera pe care o am azi. Totodată e perfect normal ca în decursul carierei mele să nu fiu mereu în vârf. Cel mai greu şi cel mai important este să te menţii şi mereu să vii cu lucruri noi, frumoase şi de calitate.

Cred că un lucru care m-a ajutat mult este faptul că am învăţat să cunosc foarte bine „piaţa” muzicală din România şi am creat un produs extraordinar pentru ceea ce doreşte publicul de aici. Pe lângă asta, am devenit o femeie de business foarte bună care ştie foarte bine să-şi conducă cariera, afacerea şi oamenii cu care lucrează. Viaţa m-a ajutat să-mi dezvolt nişte abilităţi de leader pe care le-am cizelat prin cărţile citite şi prin ani mulţi de experienţa.

CSÎD: Ce conţine coşul tău de cumpărături? Apropo, îţi faci singură cumpărăturile?

A.B.: Până acum doi ani îmi făceam singură cumpărăturile, dar de când am devenit foarte ocupată şi cu filmările la “Te cunosc de undeva” şi cu spectacolele, altcineva îmi face cumpărăturile. Însă în coşul meu am mereu multe multe fructe şi legume.

CSÎD: Din punctul tău de vedere, ce înseamnă în ziua de azi stil de viaţă sănătos?

A.B.: În primul rând dorinţa de a avea un stil de viaţă sănătos trebuie să vină din interior. Dacă te iubeşti tu pe tine, vei dori să ai un corp sănătos, armonios şi te vei răsfăţa numai cu lucruri bune. Te vei aprecia, te vei respecta, vei vrea să îi oferi corpului tău ce are nevoie şi ce îl ajută.

Armonia dintre minte şi trup există doar atât timp cât te iubeşti. Eu îmi ascult organismul şi ştiu să-i ofer ceea ce are nevoie. Asta e o parte dintr-un stil de viaţă sănătos. Şi cred că mişcarea e foarte foarte importantă. Am fost norocoasă să trebuiască să dansez mult însă recomand dansul oricui, oricând. Poate funcţiona atât ca eliberare dar şi ca un exerciţiu. Alimentaţie sănătoasă – fără grăsimi, fără mult zahăr, fără prăjeli – mişcare şi iubire de sine – asta e sănătos.

CSÎD: Mergi la spa? Ce tratamente, terapii faci?

A.B.: În România nu fac niciun tratament, îmi place să am grijă singură de corpul meu indiferent că e vorba de unghii, epilat sau îngrijirea părului.

CSÎD: Cum îţi îngrijeşti pielea?

A.B.: Seara aplic o cremă de faţa după ce mă demachiez bine şi în fiecare dimineaţă mă dau cu ulei de argan. Pe corp mă dau în fiecare zi doar cu ulei de măsline combinat cu uleiuri esenţiale frumos mirositoare (de trandafiri, de levănţică…) Nu sunt stresată de riduri sau alte imperfectţiuni. Consider că ridurile reprezintă experienţă de viaţă şi că trebuie să ne acceptam corpul, să lăsăm timpul să îşi spună cuvântul, fără să luptăm cu el.

CSÎD: Ce vor să ştie fanii de la tine? Ce conţin în principal mesajele pe care ţi le trimit?

A.B.: Fanii mei în general îmi trimit mesaje de susţinere. Am peste 2 milioane de fani pe Facebook şi mulţi alţii care mă susţin şi la concerte şi la orice apariţie publică. Mă simt norocoasă, iubită şi binecuvantată că am atât de mulţi oameni şi prieteni în viaţa mea. Nu am cum să descriu în cuvinte cât de minunat este să ai milioane de oameni care îţi doresc binele şi îţi trimit mereu energie pozitivă. Românii sunt oameni calzi, iubitori ca niciun alt popor din lume.

CSÎD: S-a întâmplat să-ţi doreşti să schimbi radical stilul de viaţă?

A.B.: Mereu am avut un stil de viaţă strâns legat de scenă şi de mică am fost învăţată să am un stil de viaţă sănătos. Nu a fost nevoie să mi-l schimb radical, dar odată cu dezvoltarea mea personală, am învăţat să mă iubesc mai mult şi să-mi ofer tot ce e mai bun. Însă cred că anul 2014 m-a forţat să-mi schimb multe lucruri în viaţă.

CSÎD: Ce simţi atunci când te urmăresc paparazzi?

A.B.: Consider că e un lucru normal şi îmi asum faptul că sunt persoană publică în loc public şi că oamenii sunt interesaţi de mine dincolo de scenă. Ştiu că oricât aş încerca, vine cu meseria aşa că am învăţat să îi respect. Şi am o singură regulă: niciodată nu ies din casă nearanjată. Publicul mă ştie într-un anume fel. Ceea ce nu-mi place e minciuna care se mai scrie din când în cand în ziare lângă pozele de paparazzi.

CSÎD: Îţi mai faci singură costumele de scenă?

A.B.: Da, eu le gândesc şi aplic accesoriile cu mâna mea şi chiar dacă sunt făcute cu designeri şi cu croitorese, eu supervizez tot şi am grijă să iasă exact aşa cum îmi doresc. E o muncă titanică pentru că am 10 dansatoare şi trebuie să fac pe an cam 100-150 de costume.

La fiecare concert, atât eu cât şi fetele, schimbăm 10 ţinute (la fiecare 5 minute se întâmplă o schimbare) şi această idee de a îmbina muzica cu dansul şi cu costumaţiile e unică în România şi asta mă clasează în top 3 cele mai vândute artiste pe evenimente în ultimii 5 ani. Şi pentru că sunt rechemate în multe locuri în care am fost deja, mereu am grijă să adaug momente şi costume noi în show, peste cinci luni show-ul meu va fi cu totul altul.

CSÎD: Nimeni nu este scutit de despărţiri, trădări – cum ziceai într-un interviu. Cum ai trecut peste momentele de dezamăgire cruntă din viaţa ta?

A.B.: A fost întradevăr şocant şi mi-a fost foarte greu să realizez că viaţa pe care o aveam era doar în imaginaţia mea şi că partenerul meu trăia o viaţă dublă de peste un an, dar am avut prietenii aproape, am citit foarte mult, am făcut terapie, m-am aruncat cu toată puterea rămasă în altă relaţie şi aşa am reuşit să mă vindec.

Acum la un an distanţă, sunt un alt om şi din toată experienţa asta negativă am învăţat foarte multe lucruri despre mine şi despre oameni în general. Azi sunt fericită că s-au întâmplat lucrurile aşa pentru că durerea m-a schimbat şi m-a făcut un om mult mai puternic şi stabil emoţional. Totodată în ultimul an am trăit nişte experienţe unice, superbe, am călătorit în toată lumea, am avut o relaţie frumoasă cu un om bun şi am fost fericită aşa cum nu mai fusesem în ultimii ani.

CSÎD: Cum te-a ajutat psihoterapia?

A.B.: M-a ajutat să privesc orice situaţie dintr-o perspectivă obiectivă. Dar cel mai mult m-au ajutat cărţile citite.

CSÎD: Faci plajă? Cum îţi îngrijeşti pielea ? Ce SPF au cremele solare? Mergi la solar ?

A.B.: Nu fac plajă sau solar pentru a fi bronzată însă folosesc doar creme autobronzante. Merg la plajă în vacanţe – de obicei în luna ianuarie când industria muzicală e în pauză – şi atunci am grijă să mă protejez şi să folosesc un SPF în funcţie de temperaturile şi radiaţiile din zona respectivă. E important să adaptezi SPF-ul şi să te protejezi mereu.

Foto: Edi Enache

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân