Bruxelles, oraşul bunătăţilor!

Toţi cetăţenii europeni trebuie să ajungă măcar o dată la matcă, în sânul Uniunii Europene, să ajungă “acasă” la Bruxelles. Acesta îi vor întâmpina cu braţele deschise, mulţi europarlamentari (evident), râuri de ciocolată, râuri de bere, tone de gofre etc. Influenţele vecinilor francezi, germani, olandezi, englezi se simt din plin atât în ceea ce priveşte arhitectura, gastronomia şi atmosfera.
  • Publicat:

Toţi cetăţenii europeni trebuie să ajungă măcar o dată la matcă, în sânul Uniunii Europene, să ajungă “acasă” la Bruxelles. Acesta îi vor întâmpina cu braţele deschise, mulţi europarlamentari (evident), râuri de ciocolată, râuri de bere, tone de gofre etc.

Influenţele vecinilor francezi, germani, olandezi, englezi se simt din plin atât în ceea ce priveşte arhitectura, gastronomia şi atmosfera.  

Până acum am avut ocazia să merg de două ori în capitala Belgiei. De fiecare dată am plecat lunea. Ai un sentiment interesant încă din aeroportul Henri Coandă, căci vezi foarte multe figuri cunoscute. Sunt europarlamentarii români de fac naveta săptămânal la Bruxelles.

Este musai să ştiţi că aţi ajuns într-un oraş bilingv (80% francez, 20% german) Periplul începe întotdeauna din Grand Place. Periplul în lumea ciocolatei şi în universul dulciurilor. Toate visele din copilărie (ok, unii nu abandonează niciodată aceste fantezii) par să se adeverească. Sute de sortimente de ciocolată, de praline, cu alte sute de variante de fructe uscate, munţi de nuga, râuri de biscuţi tapetează pereţii înalţi ai magazinelor.

Nu se mai poate vorbi despre diete în acest moment. Aşa cum nu se mai poate vorbi nici despre cei care nu consumă bere. Nu trebuie să fii ahtiat după licoarea din malţ, ca să încerci 3, 4 sortimente. Cunoscătorii se bucură de gustul berii acre (personal mi s-a părut că este un mix între bere şi oţet, însă mi s-a explicat că se consumă cu foie gras şi are un ritual pentru degustare).

Bun venit în ATOMIUM, simbolul Europei!

Totuşi, cea mai frumoasă experienţă din Bruxelles am trăit-o într-o seară friguroasă în celebra construcţie Atomium. Experienţa este incredibil de interesantă atât pentru pasionaţii de arhitectură, de design, dar şi de literatură SF. Atomium a fost construit în 1958 pentru Târgul Mondial de Inventică la Bruxelles.

După atât de mulţi ani însă, reuseşte să rămână cea mai atrăgătoare construcţie din capitala Belgiei şi pe bună dreptate. Are 9 sfere, dar doar 5 sunt deschise publicului. O expoziţie permanentă dedicată EXPO 58 are loc pe 2 nivele, celelalte 3 găzduiesc expoziţii temporare dedicate arhitecturii, designului şi societăţii. Panorama 92 m, oferă o perspectivă de 360 grade asupra Bruxellului, iar când nu sunt nori se vede şi oraşul Anvers.

Restaurantul Panoramic este deschis până la 11 noaptea şi oferă delicatese inedite. Noaptea cele 9 sfere sunt luminate de 2.970 leduri. Luna străluceşte mândră printre sfere. Feeric! Dacă tot sunteţi aici ziua puteţi vizita şi Mini-Europa, un parc ce cuprinde simboluri din toate ţările ce formează Uniunea Europeană. Evident are şi o particică din România. Preţurile unui bilet încep de la 6 la 11 euro. Copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit. Adrenalina maximă este călătoria cu liftul.

Simţi până în măduva oaselor fiecare centimetru urcat sau coborât! Tot aici, am degustat preparate moleculare, ce se pregăteau live şi întregeau experienţa SF. O surpriza plăcută a fost vizita în sfera dedicată muzicianului de origine română Lola Bobescu. Nu auzisem de dumneaei până atunci, la fel ca 90% dintre români, probabil. Însă am avut un sentiment plăcut când domnişoara de la recepţie aflând că sunt româncă m-a privit într-un mod special şi mi-a arătat plăcuţa cu dedicaţie către artista româncă…

Recunosc, deşi este Bruxelles un oraş frumos şi uneori ai senzaţia că te afli în ţările vecine, după cum vă spuneam influenţele se simt, mi s-a părut că îi lipseşte ceva… Ori nu am reuşit eu să-i descopăr vibraţia… Cu berea nu am exagerat, poate din cauza glicemiei crescute instant de la atâta ciocolată… Ce-i drept, nici vremea nu este chiar foarte prietenoasă. Însă, mulţi prieteni cunoscători într-ale Belgiei, recomandă Bruges situat în nord-vestul ţării. Centrul Istoric al oraşului aparţine patrimoniului UNESCO. Gofrele sunt bune peste tot în belgia. Şi cartofii prăjiţi!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân