Sindromul de turma - kitsch sau trend?

Imi place sa cred ca sunt cu adevarat o femeie speciala, cu personalitate, deosebita, unica… Toata viata am fugit de „comun”, de „obisnuit”, de „uniforma”. Nu am facut parte niciodata din curentele trendy care s-au perindat prin spatiul mioritic nici in liceu, nici in facultate si nici dupa. N-am fost nici rock-erita, nici punk-erita, nici bros-erita si nici macar depeche-ista. Poate mi-as fi dorit, dar din frica obsesiva sa nu devin „membru al turmei” m-am abtinut. Dar ma intreb: „Oare am reusit intr-adevar in toti acesti ani sa raman unica, «altfel», originala?” „Sau doar m-am imbatat cu falsa impresie a specialitatii si unicitatii proprii de care are nevoie orice homo sapiens pentru a atinge o treapta superioara a nevoilor umane in Piramida lui Maslow?

In fiecare dimineata a anilor scolari de pana-n ’89, m-am simtit frustrata din cauza obligativitatii uniformei ceausiste, pentru restrictivul sarafan anti-sexy, pentru singurele dresuri acceptate (culoarea pielii), enervanta matricola si obsesiva bentita alba.

N-am purtat chica cand toate fetele din scoala aveau, nu m-am facut permanent cand tot cartierul s-a carliontat in mai putin de o saptamana si nici macar nu am dormit cu Henna in cap in vacanta dintr-a VIII-a, in incercarea disperata de a deveni obligatoriu uniforma-roscat.

Nu am purtat ciocate si nici nebunul cyclamen si fosforescent (din cap pana-n picioare) in vara lui ’90 cand marfa turceasca a invadat ternele rafturi comuniste. Nu am fost tunsa frantuzeste (dupa modelul Oana Sarbu) in vara lui ’87 cand „Liceenii” a detronat „Dallas-ul”.

Nu mi-am tapat parul cand toate imitau ciocanitoarea Woody, nu mi-am taiat breton chiar din crestet cand toate aratau ca niste stresini si nici „Shogun” nu am citit in isteria generala din ’91, atunci cand pana si manichiurista isi completa cultura generala orientala.

Si-n runda a II-a isteriei, 10 ani mai tarziu i-adevarat, cand „Alchimistul” a dezvoltat acelasi gen de sindrom national, am refuzat din nou sa ma supun, cu riscul de a deveni persoana non-grata.

Cine scapa din turma?

Intotdeauna, am observat, am blamat si am incercat sa evit spiritul de turma. Azi insa mi se pare ca e mai activ decat oricand, acum putem spune ca suntem cu adevarat un popor unit in aceeasi prostie. Toti dansam, ne imbracam, ne tundem si vorbim la fel.

Casele noastre arata identic - mobile wenghe, stil minimalist, lighting cubist cu abajururi de hartie, covoare latoase si nelipsita gresie si faianta, pana si bucatariile sunt identice si baile, si termopanele si ma intreb de ce, cand oferta e atat de variata?

Insa cel mai elocvent exemplu sunt telefoanele mobile. Ai, nu ai nevoie, toata suflarea are cel putin unul. Pana si copiii de gradinita sunt posesori ai unui telefon mobil. Si-apoi funny a fost o poza dintr-un ziar care infatisa o coada lunga, pe mai multe randuri de oameni de toate felurile, care asteptau deschiderea magazinului dupa lansarea celebrului iPhone 3G.

Oameni carora parintii le-au transmis genetico-ancestral meteahna statului la coada fara a dezvolta frustrari. Iar, daca rasfoiti revistele glossy, veti fi surprinse sa descoperiti ca toata suflarea de vedete mioritice (si dupa ele tot poporul) la intrebarea - „Ce ati lua cu voi pe o insula pustie?”, raspund indubitabil - „My BlackBerry!”

Si acest copy-paste il gasesti in toate grupurile sociale, de la pustii Emo - tunsi, imbracati, incaltati identic (pana si sireturile incaltarilor sunt aceleasi) la fetele din cluburi - toate blonde, parul indreptat cu placa, imbracate in rochii de nunta, cu nelipsitele imprimeuri florale (totusi, multumesc lui Dumnezeu ca moda de anul acesta a reusit sa omoare, in sfarsit, nelipsitii jeansi cu care s-au perindat fetele timp de mai bine de 20 de ani) si mirosind a acelasi parfum, de la smecherii parveniti care poarta acelasi ceas, imbraca nelipsitele camasi roz si conduc bolizi obligatoriu culoarea alb-unturiu, ultima fita „2008” acceptata unanim.

Si continuand cu clanul nevestelor de fotbalist sau a amantelor de „conturi grase insurate” - toate business-women, posesoare de saloane de frumusete si de imperios necesarele posete Louis Vuitton. Si lista nu se opreste aici.

Sfatul psihoterapeutului

Inainte de oricine, Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii „Psihologia multimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul - contagiune.

Membrii unei astfel de comunitati se supun legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele grupului respectiv.

O astfel de multime are cateva caracteristici clare care o definesc. Personalitatea individuala tinde sa se micsoreze in avantajul personalitatii colective, nevoia de apartenenta la grup primeaza altor nevoi personale, scara valorica individuala sufera schimbari majore si, nu in ultimul rand, moralitatea multimilor tinde in general sa se reduca considerabil.

Gustave Le Bon defineste masele de oameni drept multime ce poseda caracteristici noi, foarte diferite de cele ale fiecarui individ ce intra in componenta ei. Personalitatea constienta dispare, sentimentele si ideile tuturor sunt orientate in aceeasi directie, apare spiritul colectiv (care este tranzitoriu) cu particularitati foarte precise.

Multimea formeaza un singur corp si este supusa legii unitatii mintale a grupului. In grup, individul dobandeste, datorita numarului, sentimentul unei forte invincibile, forta care-i permite sa cedeze instinctelor, iar multimea devine anonima deci sentimentul responsabilitatii se micsoreaza pana la disparitie.

De asemenea, multimea infereaza din punct de vedere intelectual individul izolat. Putem spune ca „efectul de turma” nu este altceva decat o oarecare boala sociala, ca toate celelalte. Indivizii sensibili sunt predispusi infectarii, devenind vulnerabili, poate din dorinta acerba de afirmare, din dorinta reusitei prin imitatie sau din alegerea caii cele mai usoare, din comoditate sau confort emotional (e mai usor sa urmarim un tipar decat sa creem o schita).

Concluzia pe care o putem trage este una singura: nevoia de aderare la un grup este imperios necesara pentru noi toti, pentru ca, inainte de toate, omul este un animal social. Nevoia de apartenenta este elementara, ea aflandu-se catre baza Piramidei trebuintelor lui Maslow.

Importanta este alegerea grupului la care ne hotaram sa aderam din multitudinea de oferte de pe „piata”, insotita obligatoriu de preocuparea pentru pastrarea personalitatii si unicitatii individuale. Pentru ca-n viata tot ce-i mult strica!

E dimineata si tocmai v-ati trezit. Cum simtiti ziua care va urma? Oftati din greu la gandul ca iar o luati de la capat sau va cuprinde entuziasmul in fata unor noi provocari? Nu suntem toti la fel, e adevarat, dar cei care reusesc sa cultive optimismul si increderea sunt aceia care se bucura de succes in viata.

Autorul acestei carti a descoperit secretul la varsta de 30 de ani. Intr-o buna zi, s-a trezit nemultumit cu viata sa... entuziasmul si sentimentul de implinire ii lipseau cu desavarsire. Acesta a fost momentul in care Jeff Keller si-a dat seama ca in viata „atitudinea este totul“.

Strategia pe care a folosit-o se afla in paginile cartii si poate fi rezumata astfel: gandeste-vorbeste-actioneaza. „Atitudinea este totul”, Editura Curtea veche, 2008. Pret: 16 lei


Citeste si Azi ma duc la psiholog. Sssst!..
                  Intr-un pat sub cearsaful alb

Tu caror trenduri te-ai conformat pana acum?

Autor: Emilia Potenteu

Tags: psihic sanatos, originala, femeie,