Suferă de Sindromul Down, dar au cariere impresionante! FOTO

Iată care sunt cele mai faimoase persoane care suferă de Sindromul Down
  • Publicat:
Suferă de Sindromul Down, dar au cariere impresionante! FOTO

Sindromul Down reprezintă o afecţiune – prezentă încă de la momentul conceperii pacientului – cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar.

Deşi, de obicei, sindromul Down este diagnosticat clinic încă din perooada neonatală, simptomele variază în funcţie de organismul fiecărui pacient în parte, primele semne fiind talia şi greutatea sub limita normală corespunzătoare vârstei.

Persoanele care suferă de sindromul Down prezintă un retard mental care poate varia de la mediu la sever, coeficientul de inteligenţă putând să scadă după primii ani de viaţă.

În ciuda dificultăţilor pe care această boală le poate provoca, de-a lungul anilor tot mai mulţi pacienţi care suferă de acest sindrom au reuşit să dezvolte cariere impresionante şi un stil de viaţă poate chiar mai alert şi mai interesant decât al unei persoane sănătoase.

Iată care sunt cele mai faimoase persoane care suferă de Sindromul Down:

Lauren Potter

La cei 25 de ani ai săi, în ciuda bolii cu care se confruntă, Lauren Potter a reuşit să îşi construiască o carieră impresioantă în domeniul cinematografiei. Cunoscută mai ales pentru rolul său din serialul „Glee”, Sindromul Down nu a oprit-o pe Lauren să-şi atingă visul de a deveni o actriţă celebră.

Luke Zimmerman

Are 35 de ani, o carieră în plină dezvoltare şi a devenit cunoscut odată cu rolul în care îl interpreta pe Romeo, în piesa ”Romeo şi Julietta”. Suferă de Sindromul Down, dar acest lucru nu l-a oprit nici în continuarea carierei sale, care i-a adus roluri în filme precum „Finn”, ”Faculty” şi seriale precum „Glee” sau ”The secret Life of the American Teenager”.

Jamie Brewer

O altă actriţă pe care Sindromul Down nu a oprit-o din a-şi construi o viaţă aşa cum îşi doreşte este Jamie Brewer. Cunoscută atât pentru rolurile sale din filme şi seriale TV cât şi pentru performanţele impecabile din piesele de teatru, Jamie este un exemplu pozitiv pentru toţi pacienţii care suferă de această boală!

Madeline Stuart

La 18 ani, într-o prezentare New York Fashion Week, la doar 18 ani, modelul Madeline Stuart şi-a făcut debutul în lumea modei! Este şi ea una dintre pacienţii care suferă de Sindromul Down, dar nici boala şi nici societatea nu a oprit-o din a-şi vedea visul împlinit! Acum Madeline participă la cele mai mari show-uri şi prezentări din lumea fashion-ului internaţional şi se bucură din plin de realizările muncii sale!

Connie-Rose Seabourne

Are doar doi ani, dar este cunoscută deja în lumea modei şi a fotografiei! Micuţa Connie-Rose suferă de Sindromul Down, dar cu susţinerea părinţilor săi şi cu spiritul său absolul adorabil, frumoasa Connie a reuşit să-i cucerească pe mulţi fotografi şi artişi alături de care realizează acum cele mai haioase şedinţe foto!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân