Pentru bărbaţi: 10 reguli pentru a fi un gentleman perfect!

Chiar dacă e falsă, este o impresie bună şi-ţi va fi utilă, atât în contextele romantice, cât şi în cele profesionale. Respectă un cod simplu, alcătuit din 10 reguli de conduită, care te va ajuta să rămâi pe calea cea bună şi să nu pari plicticos sau neobrăzat:
  • Publicat:
Pentru bărbaţi: 10 reguli pentru a fi un gentleman perfect!

În situaţiile mondene, ca şi în cele de afaceri, comportamentul de gentleman îţi va fi de mare folos şi le va da celorlalţi impresia că eşti o persoană de familie bună, un om stăpân pe sine şi încrezător în resursele proprii.

Chiar dacă e falsă, este o impresie bună şi-ţi va fi utilă, atât în contextele romantice, cât şi în cele profesionale.
Respectă un cod simplu, alcătuit din 10 reguli de conduită, care te va ajuta să rămâi pe calea cea bună şi să nu pari plicticos sau neobrăzat:

1. Fii întotdeauna punctual

Dacă evenimentele mondene oferă mai multă lejeritate, în afaceri punctualitatea este esenţială. E preferabil să ajungi ceva mai devreme şi să te plimbi puţin pe stradă ori să intri la toaletă ca să-ţi verifici înfăţişarea.

2. Dă noroc cu fermitate

Asta nu înseamnă să striveşti mâna celuilalt  sau să o scuturi atât de viguros încât să-i bâţâie capul. Ajunge să-i prinzi mâna ferm, să zâmbeşti şi să-l priveşti în ochi pe cel din faţa ta.

3. Fii politicos tot timpul

Cuvintele „Mă scuzaţi”, „Vă rog” şi „Mulţumesc” ar trebui să-ţi intre în sânge; trebuie să fii întodeauna politicos, chiar dacă alţii se poartă enervant sau grosolan. Urmează totdeauna drumul superior şi vei fi mereu la înăţime!

4. Nu întrerupe

E nepoliticos să întrerupi o conversaţie sau să-ţi suprapui replica peste discuţia persoanelor respective. Dacă se întâmplă să faci aşa ceva din greşeală, oferă scuze pur şi simplu, apoi ascultă cu atenţie până când îţi vine rândul să vorbeşti.

5. Nu înjura în public

Poate că-ţi place să vorbeşti deocheat cu prietenii, dar nu folosi niciodată un limbaj colorat la o întâlnire de afaceri sau la o petrecere cu ştaif. Ţine minte: înjurăturile repetate dau impresia că ai un vocabular foarte limitat!

6. Nu ridica niciodată tonul

Când te afli în public, ar trebui să-ţi conştientizezi în orice moment volumul vocii. Nu doar fiindcă e nepoliticos să vorbeşti tare, ci şi pentru că n-ai vrea ca toţi cei prezenţi să-ţi asculte conversaţia.

7. Controlează-ţi eventualele accese de mânie

Indiferent de situaţia în care te afli, este extrem de nepotrivit să te cerţi sau să-ţi pierzi cumpătul în faţa celorlalţi. Nimeni nu e obligat să-ţi suporte accesele de enervare şi nici nu e de dorit să laşi impresia că eşti un ţăcănit care nu-şi poate controla emoţiile. Dacă survine o situaţie neplăcută, lasă-l pe celălalt să-şi piardă controlul.

8. Nu discuta niciodată despre bani şi nici nu-i etala

Atât venitul tău, cât şi suma de bani din portofel sunt chestiuni personale. Nu-ţi discuta averea (nici lipsa ei) şi nu umbla fluturând teancuri de bancnote.

9. Nu te “dichisi” în public

Dacă trebuie să-ţi sufli nasul, ţi-a rămas mâncare între dinţi sau simţi nevoia să rearanjezi ceva din înfăţişarea ta, scuză-te neapărat şi ocupă-te de problema respectivă în intimitatea cele mai apropiate toalete.

10. Lasă întotdeauna bacşişuri consistente şi mulţumeşte pentru serviciile ce ţi s-au oferit

Pe lângă faptul că vor fi apreciate, aceste gesturi îţi asigură servicii de calitate şi data viitoare. Fă-le cu discreţie, fără să atragi atenţia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân