Inteligenţa emoţională: ce înseamnă şi cum o putem dezvolta

Secolul prezent este caracterizat de o investiţie permanentă în dezvoltarea oamenilor – de la dezvoltarea fizică până la cea spirituală. Inteligenţa emoţională nu vă este cu siguranţă un termen necunoscut. Dar ce presupune mai exact şi cum o putem dezvolta?
  • Publicat:
Inteligenţa emoţională: ce înseamnă şi cum o putem dezvolta

Secolul prezent este caracterizat de o investiţie permanentă în dezvoltarea oamenilor – de la dezvoltarea fizică până la cea spirituală. Inteligenţa emoţională nu vă este cu siguranţă un termen necunoscut. Dar ce presupune mai exact şi cum o putem dezvolta?

Cunoscutul scriitor Daniel Goleman – autorul cărţii Inteligenţa emoţională – ne oferă o serie de perspective noi, foarte bine conturate asupra conceptului de inteligenţă emoţională, spunându-ne totodată ce presupune aceasta mai exact. Inteligenţa emoţională poate fi cel mai bine caracterizată de autoconştientizare. Gradul de autoconştientizare al oamenilor se dezvoltă pe fondul mai multor aspecte – educaţie, maturitate, experienţe etc.

De fapt, ce este autoconştientizarea?

Autoconştientizarea este un proces relativ terapeutic de evaluare a sinelui, care odată integrat în sistemul nostru de funcţionare devine o deprindere. Este vital ca pentru buna noastră funcţionare să ne putem analiza. Dar ce presupune autoanaliza? Autoanaliza nu este un proces pe care îl realizăm odată la un anumit timp, în profunzime. Autoanaliza se petrece atât într-un cadru de tensiuni maxime, în care ne analizăm trăirile şi emoţiile, precum şi într-un cadru banal, liniştit. Practic, a fi conştient de tine însuţi înseamnă a fi conştient de ceea ce spui, ceea ce gândeşti, ce simţi, dar şi de modalitatea în care corpul tău reacţionează (înroşirea mâinilor, urechilor sau bâlbâiala)

Să ne oprim asupra autoconştientizării emoţiiolor. În ce fel ne ajută acest lucru să relaţionăm mult mai bine cu ceilalţi? – v-aţi putea întreba. Daniel Goleman afirmă faptul că identificarea propriilor noastre emoţii ne va ajuta să identificăm emoţiilor celorlalţi oameni, fără însă a ne proiecta în ei şi fără a prelua de la ei.

Practic, autoconştientizarea este o armă deosebit de utilă care ne ajută să înţelegem şi să acceptăm situaţiile şi trăirile prin care trec cei din jurul nostru, fără însă a ne încărca pe noi cu emoţiile lor negative.
Inteligenţa emoţională este totodată şi o reprezentare a gradului de empatie. Cu toate acestea, Daniel Goleman avertizează cu privire la distincţia clară dintre empatie şi identificare, cea din urmă fiind un procedeu ineficient şi eronat, care interferează de cele mai multe ori în buna funcţionare a relaţiilor interumane.

Cum putem să ne dezvoltăm inteligenţa emoţională?

Exerciţiile de autoconştientizare sunt cea mai bună modalitate de a vă dezvolta inteligenţa emoţională. A fi în contact cu tine înseamnă a fi totodată şi în contact cu alţii. Exerciţiile precum: exerciţiile de respiraţie, de conştientizare a corpului, de relaxare şi de imaginaţie sunt deosebit de utile atâta vreme cât sunt practicate cu regularitate şi cu o minte deschisă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân