Falimentul personal, o soluţie pentru cei care nu-şi mai pot plăti creditele la bănci

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) consideră că este foarte important ca legea insolvenţei persoanelor fizice să fie adoptată cât mai repede pentru a permite eşalonarea datoriilor tuturor consumatorilor supraîndatoraţi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Falimentul personal, o soluţie pentru cei care nu-şi mai pot plăti creditele la bănci

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) urmăreşte cu îngrijorare situaţia declanşată de decizia Băncii Centrale a Elveţiei de a elimina limita conversiei francului elveţian.

Dincolo de discuţiile generate de creşterea cursului valutar de schimb a CHF şi de învinovăţirile care se aduc de o parte şi de alta, problema rămâne şi trebuie rezolvată urgent, altfel vom asista la situaţii în care consumatorii nu-şi vor mai putea asigura nici măcar un nivel normal de viaţă sau, şi mai rău, vor ajunge la un grad de supraîndatorare fără precedent.

De-a lungul anilor, APC România a susţinut în numeroase rânduri necesitatea adoptării unei legi a falimentului (insolvenţei) persoanelor fizice, un exemplu fiind scrisoarea deschisă adresată mai multor instituţii – Preşedintele României, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României – în luna mai a anului 2011, prin care criticam decizia Guvernului României de a include la acel moment în Planul Naţional de Reformă transmis Comisiei Europene un angajament de a nu adopta o lege a falimentului personal până la finele acelui an.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) consideră că este foarte important ca legea insolvenţei persoanelor fizice să fie adoptată cât mai repede pentru a permite eşalonarea datoriilor tuturor consumatorilor supraîndatoraţi.

Totuşi, având în vedere faptul că procedura de adoptare a unei legi este mai greoaie, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor consideră că este nevoie de o acţiune din partea Guvernului României în vederea adoptării unor măsuri având caracter urgent. Soluţia propusă de APC România este obligarea sistemului bancar la recalcularea ratelor lunare în toate contractele de credit în CHF pentru o perioadă limitată de timp şi fără costuri suplimentare pentru consumatori, astfel încât să se asigure că aceştia au posibilitatea reală de a plăti, fără a se ajunge la situaţii de genul celor amintite mai sus.

„Este timpul ca autorităţile române să-şi asume responsabilitatea asigurării măsurilor legale necesare pentru consumatori astfel încât aceştia să aibă în continuare un trai decent. Nu ne mai putem ascunde în spatele diferitelor motive care au tot fost invocate pentru respingere: că aşa vrea FMI, că aşa vrea CE, că aşa vrea etc. Avem nevoie de legea falimentului personal şi cu asta încheiem orice discuţie”, a declarat Conf. Univ. Dr. Stanciu Costel, Preşedinte APC România.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân