Cât de deştepţi sunt, în realitate, oamenii leneşi

O nouă cercetare pare să dovedească teoria conform căreia lenea este o caracteristică a oamenilor care au o inteligenţă peste medie.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cât de deştepţi sunt, în realitate, oamenii leneşi

O nouă cercetare pare să dovedească teoria conform căreia lenea este o caracteristică a oamenilor care au o inteligenţă peste medie.

Studiul, făcut în Statele Unite ale Americii susţine ideea că oamenii cu un IQ ridicat se plictisesc mai greu şi de aceea petrec mai mult timp adânciţi în propriile gânduri, notează Gândul.

Potrivit studiului citat de The Independent, de partea cealaltă, oamenii activi sunt mult mai angrenaţi în activitătile fizice pentru că trebuie să îşi stimuleze mintea cu factori externi sau simt nevoia să evadeze din gândurile lor pentru că se plictisesc foarte repede.

Cercetătorii de la Florida Gulf Coast University au dat un test clasic unui grup de studenţi în urmă cu 30 de ani. În cadrul chestionarului, studenţii au fost rugaţi să acorde punctaje pentru afirmaţii de genul „Îmi plac sarcinile care presupun ca eu să găsesc soluţii pentru diferite probleme” sau „Gândesc atât de adânc pe cât este nevoie”.

Cercetătorii au ales apoi 30 de studenţi înclinaţi gândirii profunde şi 30 de studenţi ale căror rezultate au relevat o fire dedicată activităţii fizice. În următoarele şapte zile toţi cei selectaţi au purtat o brăţară care le-a măsurat paşii, mişcările şi nivlul de activitate fizică în general, astfel că oamenii de ştiinţă au obţinut date clare cu privire la cat de activi fizic sunt aceştia.

Rezultatele au arătat că grupul „gânditorilor” a fost cu mult mai puţin activ decât celălalt grup.

Totuşi, diferenţele deveneau inexistente pe perioada weekendului.

Deci, stilul de viaţă sedentar poate fi asociat persoanelor cu un coeficient de inteligenţă mai ridicat, care îşi dedică timpul gândirii, căutării de răspunsuri şi de soluţii. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân