Fericirea in doi

Cate cupluri care si-au jurat iubire eterna nu se regasesc astazi intr-o confruntare cu infidelitatea si cortegiul de suferinte pe care aceasta le aduce? Ce ne impinge sa cautam pe altcineva, in afara relatiei? Si care pot fi consecintele "evadarii" noastre?
  • Publicat:
Fericirea in doi
Fericirea in doi

Cate cupluri care si-au jurat iubire eterna nu se regasesc astazi intr-o confruntare cu infidelitatea si cortegiul de suferinte pe care aceasta le aduce? Ce ne impinge sa cautam pe altcineva, in afara relatiei? Si care pot fi consecintele "evadarii" noastre?

Intrebari la care doctorul Gerard Leleu ne ofera raspunsuri si, totodata, sfaturi in cartea sa „Cum sa fim fericiti in cuplu – Intre fidelitate si infidelitate”. Sa descoperi ca partenerul ti-a fost infidel inseamna, pentru cei mai multi, una dintre cele mai intense suferinte.

Consecintele sunt adeseori grave, chiar dramatice: boli psihosomatice, depresia sau suicidul, chiar crima pasionala. Salile de asteptare ale doctorilor sunt pline de cei cu sufletele ranite, iar ziarele sunt presarate cu actele de violenta ale acestor disperati. In mod traditional, a fi fidel inseamna a nu avea decat un singur partener in domeniile sexual, afectiv si psihic.

Altfel spus, inseamna sa nu faci dragoste decat cu o singura persoana, sa nu iubesti decat un singur om, sa nu ai schimburi psihologice profunde (sa te destainuiesti, sa te lasi cunoscut) decat cu aceasta persoana. Este oare posibil, este oare de dorit sa intretii un timp indelungat o iubire exclusiva? Nimic nu te mai obliga sa fii fidel, decat sentimentul de iubire si dorinta fata de celalalt. Dar sentimentele trec si dorinta se uzeaza…

Bazele fidelitatii
Vorbim in primul rand despre bazele biologice – nstinctul de atasare (nevoia, proprie fiintelor vii, de a fi legate de un altul), pulsiunea de agatare (pe vremuri, maimutele erau inzestrate cu o pulsiune extrem de puternica, cea de agatare – multumita ei, micutii se puteau agata temeinic de blana mamei.

Ea mai exista la toti oamenii, iar la adulti s-a metamorfozat in pulsiune de „atasare”, (o nevoie irezistibila de contact), in fenomenul de intiparire (obiectul de iubire spre care noi ne indreptam este acela care s-a impus prin intermediul simturilor, in special vedere si auz, in momentele cruciale ale copilariei, iar mai tarziu, aceasta amprenta s-ar putea dezvolta si in raport cu o alta persoana).

Apoi, vorbim despre bazele fizice – nevoia de securitate si implinire, visul unei mari iubiri, dar si despre cele spirituale – iubirea poate conduce la spiritualitate, iar aceasta din urma inspira fidelitatea.

Diverse modalitati de a fi infidel
Infidelitatea „trupeasca” este usor de definit atunci cand presupune acte ce implica un contact sexual, dar infidelitatea este mai putin evidenta atunci cand actele tin in egala masura de contactul sexual, cat si de tandretea din iubire: sa-l atingi, sa-l saruti, sa-l strangi.
 

Chiar si o privire, un anume mod de a vorbi sau a asculta poate constitui infidelitate, in functie de ceea ce ai in minte. Infidelitatea psihica e inca si mai dificil de delimitat. Esti oare infidel atunci cand ii incredintezi unui al treilea chinurile sau secretele tale, pe care perechea ta nu le stie?

Esti oare infidel daca fantasmezi o relatie sexuala sau afectiva cu un tert? La modul absolut, este. Am putea, pana la urma, sa definim infidelitatea prin suferinta pe care un act si o declaratie menite altcuiva i-ar produce-o partenerului.

Putem iubi in acelasi timp doi oameni sau mai multi?
„Sunteti mai degraba de acord sau nu cu ideea ca se poate sa iubesti doua persoane in acelasi timp?”. Aceasta intrebare le-a fost pusa francezilor intr-o ancheta in martie 1998, realizata de revista Psychologie: 41% dintre persoane au raspuns ca „sunt de acord”, iar 56% ca „nu sunt de acord”.

Au fost de acord in majoritate cei cu varste intre 35-49 ani si cei foarte tineri. Comentatorul s-a intrebat: „Asistam oare la o noua etapa, aceea a trecerii de la iubirile succesive la o iubire multipla simultana, pe care unii o numesc iubirea in arhipelag?”

Lucrurile nu sunt chiar atat de simple, caci in aceeasi ancheta, 67% dintre francezi sunt de parere ca fidelitatea este „cel mai indispensabil lucru” pentru reusita unei relatii amoroase. Cat despre posibilitatea de a iubi doua persoane in acelasi timp, ea este discutabila.

Sa incerci un sentiment mai mult sau mai putin insotit de dorinta sexuala, chiar o pasiune, pentru o a doua persoana este posibil, dar se incadreaza intr-un emotional facil. Caci este aproape imposibil sa iubesti cu adevarat doua fiinte, cu o dorinta egala, cu aceeasi energie, cu acelasi elan al daruirii.

Mai multe raspunsuri si sfaturi pentru o mai buna intelegere a infidelitatii si pentru a face fata incercarii ei gasiti in volumul „Cum sa fim fericiti in cuplu” scris de Gerard Leleu si aparut la editura Trei in 2003.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cu CV-ul prin Europa
Cu CV-ul prin Europa
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân