Ce fac oamenii de succes înainte de 9 dimineaţa

Modul în care petreci fiecare moment, chiar din clipa în care te trezeşti contează. De fapt, există o serie de obiceiuri matinale care pot da tonul unei zile plăcute şi productive.
  • Publicat:
Ce fac oamenii de succes înainte de 9 dimineaţa

Probabil crezi că ziua nu începe cu adevărat până nu ajungi la birou şi începi să te ocupi de sarcinile de zi cu zi. Dar adevărul este că modul în care petreci fiecare moment, chiar din clipa în care te trezeşti contează. De fapt, există o serie de obiceiuri matinale care pot da tonul unei zile plăcute şi productive.

Asta nu înseamnă că ar trebui să adopţi toate aceste obiceiuri imediat – în schimb, încearcă să-ţi dai seama care dintre ele funcţionează pentru tine. Iată 10 moduri în care poţi începe ziua cu dreptul.

1. Trezeşte-te devreme

Când începi să citeşti despre ruina de dimineaţa a oamenilor de succes unul dintre lucrurile pe care le vei afla este că se trezeşte când răsare soarele, dacă nu chiar şi mai devreme. Expertul în managementul timpului Laura Vanderkam a analizat programul a 20 de directori executivi şi a aflat că 90% dintre ei se trezeau înainte de ora 6 dimineaţa, în timpul săptămâni.

Chiar dacă nu eşti la conducerea unei companii, faptul că începi ziua devreme te-ar putea ajuta să avansezi în carieră. Studii recente arată că angajaţii care ajung la birou devreme sunt percepuţi de şefii lor ca fiind mai eficienţi decât cei care întârziau – chiar dacă persoanele care ajung devreme pleacă devreme.

2. Fă câteva mişcări de stretching

Dacă în momentul în care sună alarma, prima ta reacţie este să te gehmuieşti mai bine în pat şi să speri că se opreşte, ar fi înţelept să-ţi schimbi rutina. Potrivit psihologului Amy Cuddy de la Universitatea Harvard, primul lucru pe care ar trebui să-l faci când te trezeşti este să-ţi întinzi corpul pe cât de mult posibil. Cuddy crede că trupul îţi influenţează mintea, iar prin această extindere începi să te simţi mai puternic, mai încrezătoare şi chiar mai fericită pentru restul zilei.

3. Fă-ţi patul

De ce să-ţi faci patul dimineaţa dacă urmează să te culci din nou mai târziu? În cartea “Puterea Obişnuinţei”, jurnalistul Charles Duhigg susţine că aranjarea patului în fiecare dimineaţă poate ajuta o persoană să renunţe la obiceiuri proaste, în favoarea celor productive. Mai mult, Duhigg observă că persoanele care îşi fac patul tind să aibă un sentiment de fericire mai accentuat şi o mai m are capacitate de a respecta un buget.

4. Încearcă să meditezi

Celebrităţi precum starul NBA Kobe Bryant sau actorul Jerry Seinfeld se trezesc devreme pentru a-şi limpezi mintea prin meditaţie.  Profesorul budist Ethan Nichtern scrie în cartea Drumul spre acasă că meditaţia practicată dimineaţa te poate ajuta să îţi păstrezi concentrarea pentru restul zilei.
Ne trezim speriaţi în legătură cu ziua noastră, aşa că este un mod minunat de ordona mintea şi de a vedea lucrurile mai clar, spune Nichtern.

5. Ţine un jurnal

Tim Ferriss, autorul cărţii „Săptămâna de lucru de 4 ore”, este doar unul dintre oamenii de succes care petrec fiecare dimineaţă notându-şi ideile şi emoţiile în jurnal. Ferriss spune că simplul act de a scrie, şi nu neapărat produsul final, îl ajută foarte mult. În plus, aşa scapi de anumite idei contradictorii care nu te vor mai distrage pe parcursul zilei de lucru.

6. Mergi la sală

Pentru unii dintre noi, gândul de a merge la sală înainte de ora 9 dimineaţa este un coşmar. Însă, nenumărate studii arată că antrenamente dimineaţa te ajută să te concentrezi mai bine şi să fii mai productiv. Un studiu din 2013 arată că după 15 minute de mers pe bicicletă, participanţii au obţinut rezultate mai bune la diferite sarcini cognitive decât cei care nu au făcut mişcare.

7. Ia micul dejun

Nutriţioniştii sunt de acord că prima masă a zilei îţi activează metabolismul şi reglează nivelul glicemiei pentru a te concentra şi a fi productivă pe parcursul zilei. În caz contrar, s-ar putea să te simţi irascibilă şi să ai dificultăţi de concentrare. Optează pentru un mic dejun uşor de pregătit cum ar fi fulgii de ovăz cu fructe sau un smoothie plin de proteine.

8. Vizualizează ce urmează să faci în ziua respectivă

În a doua sa carte „Smarter Faster Better”, Charles Duhigg recomandă să-ţi spui poveşti despre cum se va desfăşura ziua. O echipă de cercetători de la MIT care a studiat cei productivi oameni de la o firmă de recrutare a arătat că aceştia erau obsedaţi să încerce să-şi explice lumea atât lor cât şi colegilor pe măsură ce povesteau despre zilele lor. De exemplu, rugau colegi să-i ajute să-şi imagineze cum s-ar putea desfăşura o conversaţie viitoare sau o prezentare pentru a fi mai pregătiţi în momentul în care chiar au loc. Duhigg recomandă să faci din această strategie un obicei si să-ţi petreci drumul spre birou spunându-ţi o poveste detaliată despre restul zilei.

9. Planifică-ţi ziua

Rezistă impulsului de a-ţi verifica mailurile şi începe ziua cu o a aşa numită „sesiune de planificare”.
Ron Friedman scrie într-un articol pentru The Harvard Business Review: „Ziua s-a încheiat şi plec de la birou cu un sentiment de împlinire. Ce am realizat?”
Friedman recomandă să împarţi fiecare sarcină într-o serie de acţiuni şi apoi să acorzi prioritate celor mai importante. Astfel vei şti exact ce trebuie să realizezi în următoarele ore şi cum să faci asta.

10. Începe cu cele mai importante lucruri

Psihologii au identificat recent un fenomen numit oboseala decizională, care explică de ce este bine să începi cu cele mai complicate lucruri pe care le ai de făcut, dimineaţa. Avem o rezervă de energie mentală limitată, iar pe măsură ce epuizăm acea energie pe decizii vestimentare sau alimentare, ne rămâne mai puţină energie pentru lucruri importante. Acest concept este mult mai nuanţat decât s-a crezut iniţial. Dacă crezi că voinţa este limitată, atunci sunt mai multe şanse să te simţi epuizat mental la finalul zilei. Însă, dacă crezi că voinţa este nelimitată, te vei simţi pregatită să faci faţă oricăror provocări.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”