Horoscop octombrie 2015

Toamna aduce schimbări pentru toate zodiile, mai ales în ceea ce priveşte dragostea şi relaţiile de cuplu. Astrele ţi-au pregătit surprize şi oportunităţi pe care nu trebuie să le ratezi!
  • Publicat:
Horoscop octombrie 2015

Toamna aduce schimbări pentru toate zodiile, mai ales în ceea ce priveşte dragostea şi relaţiile de cuplu. Astrele ţi-au pregătit surprize şi oportunităţi pe care nu trebuie să le ratezi!

Vezi ce îţi rezervă luna octombrie!

Berbec

Soarele se va afla în casa dragostei a berbecilor până în 23 octombrie, deci luna aceasta este perioada perfectă pentru a-ţi stabiliza relaţia şi pentru a face următorul pas.

În ceea ce priveşte cariera, octombrie este o lună extrem de activă pe plan professional. Ai şansa de a finaliza proiecte, de a-ţi atinge un scop stabilit încă de la începutul anului.

Financiar vorbind s-ar putea să întâmpini unele dificultăţi, deoarece obţii bani cu greu, dar îi cheltui extrem de repede. Încearcă să economiseşti şi să te fereşti de investiţii.

Taur

Octombrie aduce o combinaţie de sexualitate, pasiune şi dorinţă în casa Taurilor, lucru care îi face să se îndrăgostească, să-şi găsească în sfârşit jumătatea sau să se implice mai serios în relaţia actuală. Este un moment bun pentru a face planuri de viitor.

Cariera merge bine, ţi se acordă libertatea de a lua propriile decizii în ceea ce priveşte munca şi proiectele tale. Superiorii îţi acordă mână liberă şi ai posibilitatea de a te face remarcat. Nu rata nici o oportunitate de a îţi expune talentul!

Nici financiar lucrurile nu merg rău. Apar câştiguri mai mari decât te aşteptai, lucru care îţi permite să faci câteva investiţii la care visai de ceva timp.

Gemeni

Octombrie vine cu distracţie şi pasiune! Sexualitatea pluteşte în aer în ceea ce priveşte nativii din gemeni, iar relaţiile de cuplu se pot stabiliza, în sfârşit. Cu toate acestea, încearcă să nu iei decizii importante şi să nu te laşi dus de val!

În ceea ce priveşte cariera, este un moment bun să arăţi de ce eşti capabil. Vei avea ocazia să ceri mărirea la care te gândeai şi, cel mai probabil, îţi va fi acceptată. Ţine-o tot aşa şi vei avansa mai repede decât crezi!

Treci printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, dar până la finalul lunii lucrurile se rezolvă şi reintră pe făgaşul normal.

Rac

Apar tensiuni în relaţie, mai ales din cauza faptului că eşti mereu nehotărâtă. Dacă ai luat o decizie acum este momentul să o discuţi şi cu partenerul tău. Dacă eşti singură, dar ai pus ochii pe cineva, este un moment bun să îţi faci curaj!

Stresul şi agitaţia de la locul de muncă te fac să comiţi greşeli, lucru care îi nemulţumeşte pe superiorii tăi. Ia o pauza şi evaluează-ţi opţiunile. Dacă te-ai gândit să-ţi schimbi job-ul, acesta este un moment bun.

Financiar lucrurile merg bine, dar urmează o perioadă mai dificilă, deci ar fi bine să începi să economiseşti.

Leu

Eşti într-un moment al vieţii în care romantismul este extrem de important pentru tine. Chiar dacă nu realizezi acest lucru, îţi doreşti să fii într-o relaţie şi cauţi „acel ceva” în fiecare persoană pe care o întâlneşti. Ei bine, octombrie este luna în care este foarte posibil să îşi găseşti jumătatea!

Este o lună bună pentru a te lansa, pentru a porni o afacere proprie sau pentru a găsi un nou loc de muncă, care să te satisfacă din toate privinţele. Profită de oportunităţile care apar şi nu rata nici o şansă de a-ţi exprima dorinţele.

Financiar lucrurile au mers prost în ultima perioadă, dar finalul anului îţi aduce din ce în ce mai multe beneficii. Vei avea ocazia să faci o investiţie importantă de pe urma căreia vei avea mari satisfacţii.

Fecioară

Venus, planeta dragostei şi a senzualităţii, este în casa Fecioarelor, ceea ce face ca nativii aflaţi deja într-o relaţie să facă următorul pas sau să aibă parte de o surpriză. Este un moment bun şi pentru cei singuri care au şanse mari să întâlnească pe cineva luna aceasta.

Mercur favorizează relaţiile din domeniul profestional. Investiţii, parteneriate, proiecte şi beneficii: acestea sunt cuvintele care te acaparează în octombrie.

Şi financiar lucrurile merg ca pe roate. Primeşti o mărire sau un bonus, cert e că vei avea posibiliatea de a-ţi achiziţiona unele lucruri pentru casă, la care visai de ceva timp.

Balanţă

Veşti bune pentru nativii din Balanţă! După un an plin de suişuri şi coborâşuri la capitolul dragoste, octombrie este luna care le aduce pasiune şi romantism! Atenţie, însă! Marte este adeptul dragostei, dar nu neapărat al relaţiilor tradiţionale. Dragostea interzisă şi relaţiille complicate sunt lucruri care pot să apară pentru balanţe, aşadar ai grijă la deciziile pe care le iei!

Succesul este de partea ta în ceea ce priveşte cariera. Partenerii tăi de muncă se simt atraşi de tine din punct de vedere profesional, lucru care îţi va aduce mai multe sarcini, dar şi mai multe beneficii!

Financiar nu ai nici un motiv de îngrijorare. Astrele te ajută să îţi creşti veniturile sau să le împarţi mai bine pe cele de acum. Cert este că nu vei duce nici o lipsă luna aceasta.

Scorpion

Apar tensiuni în relaţie, cauzate mai ales din cauza stresului şi a neîncrederii. Încearcă să discuţi problemele cu partenerul tău şi să nu îl mai faci să-ţi ghicească gândurile. Exprimă-ţi nemulţumirile şi roagă-l să te ajute să le rezolvaţi.

În ceea ce priveşte cariera, astrele sunt de partea ta. Poţi obţine o promovare sau poţi primi o ofertă de job care să te satisfacă mai tare decât locul de muncă actual.

Nici financiar nu ai probleme. Nu câştigi la loterie, dar obţii venituri extra, probabil dintr-un proiect sau o investiţie mai veche.

Săgetător

Iei o decizie importantă, clarifici în sfârşit lucrurile din relaţia de cuplu. O despărţire sau un nou început. Cam asta îţi rezervă astrele pentru luna octombrie, cel puţin în ceea ce priveşte dragostea.

Cariera ia o întorsătură ciudată, dar bună! Apare o oportunitate care te va pune pe gânduri, dar care, în ciuda marilor responsabilităţi, îţi poate aduce mari câştiguri. Analizează bine situaţia şi nu rata o ocazie importantă din lipsă de curaj!

Ai şansa de a câştiga mai mulţi bani, ori dintr-o mărire de salariu ori dintr-o colaborare din afara job-ului.

Capricorn

Pentru Capricorni, luna octombrie aduce o atmosferă de linişte şi discreţie, lucru care îi ajută să se implice mai mult în relaţia de cuplu. Este un moment bun pentru a rezolva probleme mai vechi cu partenerul de viaţă. Pentru nativii singuri este o perioadă în care vor avea ocazia de a cunoaşte persoane noi şi interesante.

Primeşti laude din partea superiorilor iar eforturile de anul acesta îţi sunt recunoscute în sfârşit. Colegii sunt impresionaţi de munca ta şi te văd ca pe o persoană sigură pe ea şi care ştie ce face. Ţine-o tot aşa!

Şi financiar treci printr-o perioadă bună. Deşi nu se arată câştiguri impresionante, bugetul de acum îţi permite să îţi satisfaci toate poftele şi chiar să economiseşti pentru o investiţie importantă.

Varsător

Soarele face ca relaţiile nativilor din Vărsător să aibă un rol de iniţiere luna aceasta, deschizând orizonturi pentru aceştia şi ajucându-i să-şi ducă relaţiile la un nivel spiritual mai profund. Vei avea ocazia să-i împărtăşeşti partenerului tău aspecte personale din viaţa ta care vor duce relaţia la un alt nivel de încredere. Este o perioadă bună şi pentru călătoriile în doi.

Marte stimulează casa carierei şi îţi ascute simţurile către câştig. Ai ocazia de a-ţi arăta talentul şi de a-ţi impresiona superiorii deci este momentul să treci la treabă!

Şi din punct de vedere financiar este o perioadă excelentă pentru Vărsători! Ţi se oferă şansa de a-ţi mări câştigurile, probabil dintr-o colaborare, sau de a găsi un loc de muncă mai bine plătit.

Peşti

Combinaţia dintre Marte, Jupiter şi Venus în casa Peştilor aduce circumstanţe favorabile pentru a te îndrăgosti şi pentru a-ţi găsi jumătatea. Este o lună în care pasiunea pluteşte în aer şi este un moment perfect pentru a face următorul pas, dacă eşti deja într-o relaţie.

În ceea ce priveşte cariera este posibil să întâmpini unele dificultăţi, mai ales din cauza discuţiilor în contradictoriu cu partenerii de afaceri. Păstrează-ţi calmul şi dă dovadă de diplomaţie, astfel lucrurile se vor rezolva de la sine.

Odată ce vei stabiliza situaţia de la locul de muncă actual vei putea să obţii beneficii financiare mai mari, dar şi câştiguri extra din anumite colaborări.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Horoscopul Fericirii
Horoscopul Fericirii
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân