Siliciul: Beneficii, surse naturale, rolul său în organism, DZR, simptome deficit sau exces

Siliciul este important pentru sănătatea oaselor, unghiiilor, părului şi dinţilor. De asemenea, siliciul contribuie la prevenirea îmbătrânirii premature.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Siliciul: Beneficii, surse naturale, rolul său în organism, DZR, simptome deficit sau exces
Fructe în coajă lemnoasă (caju, migdale, alune, nuci, nuci de macadamia, fistic etc.) - conţin fibre, proteine şi vitamina E.

Cu toții cunoaștem importanța vitaminelor și mineralelor pentru organismul uman, astfel acestea devenind vitale pentru sănătatea noastră. Lipsa unei singure vitamine poate provoca afecțiuni serioase, așadar este important să le cunoaștem rolul, beneficiile și cum le putem procura. Cunoscut și sub numele de mineralul frumuseții, siliciul este unul dintre cele mai eficiente remedii utilizate pentru curele de întinerire și regenerare. Dar, iată mai multe despre acesta

Ce este siliciul

Siliciul este un mineral important pentru dezvoltarea osoasă, menţinerea unghiiilor, părului şi dinţilor puternici, prin acţiunea enzimei pe care o produce şi care ajută la formarea colagenului din oase, cartilagii şi ţesutul conjunctiv. De asemenea, siliciul contribuie la creştere şi dezvoltare şi joacă un rol de neînlocuit în prevenirea îmbătrânirii.

Siliciul: beneficii

Susține sănătatea pielii, a părului și a unghiilor

Siliciul este cunoscut pentru proprietățile sale de întărire a țesuturilor conjunctive, precum colagenul și elastina. Astfel, acesta stimulează producția de colagen, conferind pielii, părului și unghiilor fermitate si elasticitate.

De asemenea, previne apariția infecțiilor la nivelul unghiilor, menținând pH-ul natural al pielii și protejând împotriva bacteriilor și fungilor.

Susține buna funcționare a sistemului imunitar

Siliciul este un element vital pentru organism, contribuind la întărirea sistemului imunitar. Pielea și sistemul digestiv sunt primele linii de apărare împotriva agenților patogeni, astfel siliciul sprijină activitatea sistemului imunitar.

Îmbunătățește sănătatea articulațiilor

Pentru sănătatea articulațiilor, țesutului conjunctiv, ligamentelor, cartilajelor colagenul este de nelipsit. Acest mineral conferă rezistență și elasticitate colagenului, reducand astfel riscul de entorse, prin creșterea flexibilității articulațiilor.

Protejează sistemul cardiovascular

Siliciul fortifiază vasele de sânge, astfel întreg sistemul cardiovascular beneficiază în urma acestui mineral.

Ajută în ameliorarea simptomelor de Alzheimer

Studiile recente arată că siliciul este responsabil de eliminarea aluminiului din organism, metal ce poate contribui la apariția Alzheimerului.

Siliciul: doza zilnică recomandată

Doza zilnică recomandată de siliciu este de 20 mg pentru adulţi, cantitatea crescând pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Siliciul: deficit

Deficitul de siliciu se manifestă prin: crampe musculare, insomnie, subţierea şi căderea părului, unghii moi, slăbiciune la nivelul sistemului osos, iritabilitate, piele uscată, riduri, risc crescut de osteoporoză şi fracturi etc.

Siliciul: exces

Excesul de siliciu  este extrem de rar însă, în astfel de cazuri, se poate ajunge la instalarea silicozei, o afecţiune care poate cauza glomerulonefrita focală, o boală extrem de rară, ale cărei simptome sunt foarte dificil de identificat.

Surse naturale de siliciu

Deși este prezent într-o varietate de alimente, unele dintre cele mai bune surse de siliciu sunt fructele și legumele. Iată câteva alimente bogate în siliciu:

  •  Ovăz
  • Quinoa
  • Cereale integrale
  • Spanac
  • Banane
  • Fasole verde
  • Nuci și semințe
  • Orez integral
  • Castraveți
  • Roșii
  • Sparanghel
  • Cartofi dulci
  • Praz

Citește și: Ingredientul care te ajută să treci cu bine de sezonul gripelor și al răcelilor

Surse: Marnys, National Library of Medicine

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân