Streptococul de grup B, inamicul nevăzut al nou născutului

Streptococul de grup B este o bacterie care se găseşte în mod normal în intestin, de aici el putând trece cu uşurinţă în zona perineală şi vaginală la toate femeile sănătoase. Deşi în mod normal nu produce nici un simptom, în anumite situaţii, acesta poate deveni periculos atât pentru mama cât şi pentru copilul nou-născut.
  • Publicat:
Streptococul de grup B, inamicul nevăzut al nou născutului

 

Streptococul de grup B este o bacterie care se găseşte în mod normal în intestin, de aici el putând trece cu uşurinţă în zona perineală şi vaginală  la toate femeile sănătoase. Deşi în mod normal nu produce nici un simptom, în anumite situaţii, acesta poate deveni periculos atât pentru mama cât şi pentru copilul nou-născut.

Astfel, în cazul femeii însărcinate, bacteria poate trece din vagin în uter, de unde este aspirat de către făt în plămâni, determinând pneumonie, din plămân trece în sânge, ducând  la septicemie, iar din sânge, poate ajunge la creier, astfel instalându-se meningita.

 
Când apar aceste infecţii şi cât de periculoase sunt
La nou-născuţi, cele mai multe infecţii cu streptococ de grup B apar în prima săptămână de viaţă, chiar pe parcursul primelor 24 de ore, reprezentând un debut timpuriu al bolii.
 
Dacă infecţia cu stroptococ B se declanşează de la o săptămână până la 3 luni de viaţă ale nou-născutului, se consideră că debutul bolii este tardiv. 

Infecţia timpurie determină meningită, pneumonie şi chiar moarte. În majoritatea cazurilor, manifestările clinice apar la câteva ore de la naştere şi sunt reprezentate de: letargie, febră, respiraţie dificilă, apnee, paloare, hipotensiune. Mortalitatea este invers proporţională cu greutatea la naştere. 

 
Infecţia tardivă are risc crescut de moarte sau simptome neurologice permanente. De obicei  apare după 7 zile, până la 3 luni de la naştere, mai frecvent sub formă de infecţie bacteriana fără punct de plecare şi meningită. Jumătate din copiii care dezvoltă infecţii tardive sunt cei născuţi prematur.

Aceşti copii pot prezenta infecţii grave caracterizate prin şoc septic si convulsii. Infecţia tardivă după 3 luni afectează copiii prematuri cu greutate foarte mică la naştere, spitalizaţi pe perioade mari de timp pentru complicaţii ale prematurităţii. 

 
Dintre supravieţuitorii meningitei cu streptococ de grup B,  indiferent de forma timpurie sau tardivă, între 25-50% rămân cu simptome neurologice permanente. 
 
Care sunt factorii de risc si cum îi putem reduce
 
Factorii care favorizează aceste infecţii sunt reprezentaţi de: 
-naşterea prematură (la mai puţin de 37 săptămână de sarcină)
-greutatea scăzută a fătului la naştere

-infecţia lichidului amniotic şi febra din timpul naşterii (> 38 ºC).
-ruperea membranelor cu 18 ore înainte de naştere

-colonizarea masivă a gravidei cu streptococ de grup B
-vârsta mamei mai mică de 20 ani

-existenţa în urină a bacteriei  indiferent de trimestrul de sarcină
-infecţii de tract urinar pe perioada gravidităţii

-naşterea unui copil în antecedente care a dezvoltat această infecţie 
-naşterea unui copil mort sau avort spontan în antecedente
 
Reducerea riscului de infecţie se realizează prin administrarea în perfuzie de antibiotic în timpul naşterii la gravidele care prezintă colonizare cu acest streptococ. 
 
Cum poate fi diagnosticat  şi cum se tratează
 
Pentru a şti dacă sunt sau nu purtătoare de streptococ de grup B, toate femeile gravide trebuie să fie evaluate între săptămânile 35-37 de sarcina pentru colonizarea vaginală şi rectală. 
 
La femeile care nu sunt însărcinate, colonizarea vaginală cu streptococ de grup B poate trece neobservată sau poate determina o vaginită care dispare după tratament. 
 
Această bacterie afectează şi adulţii cu imunitatea scăzută pe fondul anumitor boli (diabet, ciroză hepatică, neoplazii).
 
Autor: As. Univ. dr. Violeta Cristea – Laboratoarele Synevo Bucureşti.
 
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”