Prof. dr. Dan Enescu: arsura este cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane

L-am cunoscut în urmă cu 14 ani când munca de teren m-a adus cel mai aproape de ceea ce înseamnă suferinţa umană în forma ei cea mai gravă: un copil cu arsuri profunde pentru care luptau cot la cot medicii şi providenţa.
  • Publicat:
Prof. dr. Dan Enescu: arsura este cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane
Cuprins
  1. CSÎD: Ce progrese s-au făcut în ultima vreme în privinţa terapiilor pentru arsuri la copii?
  2. CSÎD: Cum rezistaţi apropo de personal având în vedere că atâta lume a emigrat din România în locuri mai bune din punct de vedere financiar?
  3. „Nu există manevre medicale normale, fireşti la nişte copii cu arsuri”
  4. CSÎD: E o componentă psihologică importantă implicarea în vindecarea fiecărui caz, dincolo de manevrele medicale?
  5. CSÎD: Care a fost provocarea cea mai mare în acest an apropo de cazuri? Spuneaţi că vă trec sute prin clinică. Aveţi vreun caz mai special?
  6. „Oricât de performant poate fi materialul respectiv, dacă nu ştii când să-l foloseşti şi cum să-l foloseşti, el este degeaba”
  7. CSÎD: Banca de piele mai e funcţională?
  8. CSÎD: În ceea ce priveşte materialele, medicamentele, ele au înregistrat progrese în ultima vreme?
  9. CSÎD: Arsura este una dintre cele mai mari provocări din medicină?
  10. CSÎD: Oamenii sunt conştienţi de ceea ce reprezintă o arsură?
  11. „Pielea este cel mai mare organ din corp, are 4 kg şi o mulţime de funcţii”
  12. CSÎD: Noi vorbim mult despre piele din punctul de vedere al îngrijirii, al frumuseţii. Dar puţină lume e conştientă de cât de fragili suntem în faţa unei banale cafele fierbinţi până la urmă.
  13. CSÎD: Credeţi că ar trebui introdus mai pregnant în educaţia părinţilor şi a copiilor prevenţia acestor situaţii?
  14. „Să ştiţi că după toate statisticile, arsurile sunt la fel în toate sezoanele”
  15. CSÎD: Vă e teamă de sezonul rece?
  16. CSÎD: Câte operaţii se fac anual în clinică?
  17. CSÎD: E o comunitate mică?
  18. CSÎD: Mai operaţi ca pe vremuri sau au intervenit şi treburile administrative?

L-am cunoscut în urmă cu 14 ani când munca de teren m-a adus cel mai aproape de ceea ce înseamnă suferinţa umană în forma ei cea mai gravă: un copil cu arsuri profunde pentru care luptau cot la cot medicii şi providenţa.

Astăzi, prof. dr. Dan Enescu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi director al Spitalului clinic de Urgenţă pentru copii “Grigore Alexandrescu”, e de găsit în acelaşi loc unde sute de copii renasc după operaţii, tratamente îndelungate şi multă generozitate din partea celor care îi îngrijesc, echipa Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri.

CSÎD: Ce progrese s-au făcut în ultima vreme în privinţa terapiilor pentru arsuri la copii?

Prof. dr. Dan Enescu: Progresul constă într-o filosofie specifică ţării respective şi a locului în care se desfăşoară, în posibilitatea de a concentra într-un loc bine dotat şi cu personal care să corespundă normelor internaţionale, toate cazurile importante de pe un anumit teritoriu, respectiv de la noi din ţară.

Suntem singurul centru de arsuri şi chirurgie plastică pentru copii. După cum ştiţi, centrul nostru este acreditat din 2008 de Societatea Europeană de Chirurgie Plastică şi suntem acreditaţi pentru arsuri şi despicături de buză şi palat. Ce înseamnă această acreditare? În primul rând, ne dă posibilitatea să putem să fim centru de training pentru rezidenţii şi specialiştii din ţările Uniunii Europene şi din celelalte ţări care n-au sisteme proprii, cum ar fi foarte multe ţări din Orientul Apropiat, din Asia. Şi mai mult decât atât, te încadrează într-o elită a unităţilor europene.

Consider că în afara lucrurilor materiale, cea mai importantă şi mai valoroasă este echipa care se face foarte greu. Şi când zic echipă, zic că această clinică trebuie să funcţioneze într-un spital multidisciplinar, unde să ai acces la absolut toate specialităţile şi în timpul cel mai scurt cu putinţă şi dacă se poate, de cea mai bună calitate.

Iar echipa care lucrează, începând de la infirmieră, asistentă şi doctor, trebuie să aibă nişte aptitudini speciale, nişte cunoştinţe speciale, o dăruire cu totul deosebită, adică trebuie să facă acel lucru cu mare dragoste. Noi spunem că echipele se autoselecţionează, nu poţi să hotărăşti că cineva trebuie să facă arsuri. Este ceva foarte grav, este ceva foarte consumptiv.

CSÎD: Cum rezistaţi apropo de personal având în vedere că atâta lume a emigrat din România în locuri mai bune din punct de vedere financiar?

Prof. dr. Dan Enescu: Niciodată n-am dus lipsă de personal. Există o mândrie a locului onorabil, a locului care-ţi creşte valoarea. Acest loc creşte valoarea oricărui individ care intră aici. Şi anume de ce? Pentru că e vorba de viaţă şi de moarte, de lupta contracronometru pentru fiecare copil.

Şi faptul că ai această mare, mare bucurie să-l vezi că pleacă este un lucru nemaipomenit şi care se pare că potenţează pe absolut toată lumea. Am să vă spun că punctul nevralgic îl reprezintă asistentele, pentru că ele pot primi mult mai mulţi bani în privat. Şi cu toate acestea, avem în permanenţă numărul corespunzător de asistente, adică nu avem nici un fel de problemă, avem din mai multe generaţii, avem şi mai experimentate, avem şi mai puţin experimentate, adică toate nivelele. De ce? Pentru că ele se învaţă unele pe altele, s-a format o şcoală la care noi ţinem.

Ce se întâmplă însă din cauza unui oraş foarte mare? Adică avem peste 600-800 de arsuri în fiecare an, dintre care vreo 400-500 sunt foarte grave. Şi acestea duc la o uzură în timp, atât pentru doctori, cât şi pentru asistente. Sunt asistente, chiar şi din sala de operaţie, care îmi spun: îmi face plăcere ce fac, aş face cu drag, dar nu mai pot. Nu mai pot să văd copii arşi, copii cu desfigurări şi cu tot ce se întâmplă aici şi aş vrea măcar o perioadă să lucrez în altă parte.

„Nu există manevre medicale normale, fireşti la nişte copii cu arsuri”

CSÎD: E o componentă psihologică importantă implicarea în vindecarea fiecărui caz, dincolo de manevrele medicale?

Prof. dr. Dan Enescu: Nu există manevre medicale normale, fireşti la nişte copii cu arsuri. Gândiţi-vă că presupun o tandreţe, presupun dragoste, o gingăşie cu totul specială, multe se fac sub anestezie generală. Lucrurile sunt foarte delicate pentru că tu trebuie practic să fii într-o legătură deosebită cu acest copil pe toată perioada internării şi să ai şi bucuria să-l vezi plecând acasă.

Din această cauză, avem şi conceptul ăsta de a trata în acelaşi timp mult mai multe lucruri care să-ţi aducă satisfacţii, cum ar fi traumatisme de mână, nervi pigmentari, hemangioame, malformaţii congenitale de mână, de picior. Sigur, prin efectul lor imediat, prin rezultatele aproape imediate, pentru că şi aceşti copii cresc şi sigur că poate trebuie şi nişte retuşuri, îţi dau o anumită satisfacţie şi îţi dau forţa să poţi să te întorci la lucrul acela greu pe care trebuie să-l faci.

Vă spun că pentru o fiinţă umană, consider că e foarte important în evoluţia ei să facă în profesia pe care şi-a ales-o un lucru foarte greu ca să-şi demonstreze valoarea, să-şi demonstreze măcar aşa orientativ locul unde ar putea ajunge. Mie mi se pare chiar încercarea existenţei pentru o fiinţă umană să încerce, este chiar obligaţia ei aş zice, să încerce să facă cât mai mult cu putinţă pe acest pământ, să vadă până unde poate să ajungă ea.

CSÎD: Care a fost provocarea cea mai mare în acest an apropo de cazuri? Spuneaţi că vă trec sute prin clinică. Aveţi vreun caz mai special?

Prof. dr. Dan Enescu: Ca performanţă, este un copil care a plecat la începutul lui decembrie şi care a avut o arsură de 100%. A fost intubat timp de o săptămână, chiar 8 zile, timp în care noi ne-am făcut manevrele pe care le puteam face şi dacă ar fi fost treaz. Gândiţi-vă că în 3 luni am putut să-l externăm. Criteriile sunt: 1% înseamnă o zi de spitalizare. Aici vorbim de 100% şi ar fi o 100 de zile, iar acest copil a stat chiar 100 de zile. Asta înseamnă valoare, adică centrul nostru fiind standardizat şi lucrând după toate protocoalele internaţionale, practic, am făcut 1% în fiecare zi.

„Oricât de performant poate fi materialul respectiv, dacă nu ştii când să-l foloseşti şi cum să-l foloseşti, el este degeaba”

CSÎD: Banca de piele mai e funcţională?

Prof. dr. Dan Enescu: Este singura bancă de piele din ţară care funcţionează, avem mai multă piele decât oricând şi o putem oferi centrelor care au nevoie de ea în permanenţă, de exemplu, lucrăm în mod frecvent cu Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu Spitalul Arseni-Bagdasar, cu Spitalul de arşi şi chiar cu spitale din provincie din Constanţa, Braşov, Timişoara, sigur că mai rar, dar avem aceste colaborări.

CSÎD: În ceea ce priveşte materialele, medicamentele, ele au înregistrat progrese în ultima vreme?

Prof. dr. Dan Enescu: La materiale, s-au mai produs nişte modificări, dar contează foarte mult tehnica şi experienţa. Oricât de performant poate fi materialul respectiv, dacă nu ştii când să-l foloseşti şi cum să-l foloseşti, el este degeaba. Ce-aş putea să spun este că tot ceea ce folosim este mai nuanţat, poate că mai potrivit. Acest rezultat despre care vă spuneam de 100%, am simţit că este mai mult meritul echipei mele decât al meu. Eu am dat sfatul meu, opinia mea, dar lucrul greu, de zi cu zi, l-au făcut ei, ceea ce pentru mine este o mare realizare.

CSÎD: Arsura este una dintre cele mai mari provocări din medicină?

Prof. dr. Dan Enescu: Este cea mai mare urgenţă medico-chirurgicală, este cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane. Şi de ce? Pentru că lucrurile se întâmplă şi pe dinăuntru. Are loc o arsură la nivel tegumentar, nu poţi să-ţi dai seama de profunzime, îi calculezi suprafaţa, dar te păcăleşte dacă nu ai o experienţă corespunzătoare.

CSÎD: Oamenii sunt conştienţi de ceea ce reprezintă o arsură?

Prof. dr. Dan Enescu: Tocmai despre asta voiam să vă vorbesc. Era un jurnal de ştiri şi povestea o bunică de la ţară cum era cu nepoţica: aceasta se arsese cu o zi înainte, după care n-a avut nici un fel de problemă. Ştiţi că acolo rămân în hăinuţele lor, nu se dezbracă la ţară. Nu toţi.

Dar sunt convins că aceasta nu s-a dezbrăcat. Şi a doua zi la prânz, povestea bătrâna, “Stăteam de vorbă cu ea şi uite aici, în faţa mea, a picat şi a murit”. Descria exact şocul postcombustional netratat. Noi nu ştim ce suprafaţă arsă a avut acel copil, vă daţi seama că dacă l-ai fi dezbrăcat şi te-ai fi uitat, probabil că, în orice caz, estimez spre 40%, aşa după rapiditatea cu care s-au petrecut lucrurile.

Netratată, a pierdut litri de lichide şi neechilibrată, netratată corespunzător, ea s-a stins în timpul cel mai scurt. Din cauza asta, pentru noi e foarte importantă fiecare secundă a timpului care se scurge de la arsură.

„Pielea este cel mai mare organ din corp, are 4 kg şi o mulţime de funcţii”

CSÎD: Noi vorbim mult despre piele din punctul de vedere al îngrijirii, al frumuseţii. Dar puţină lume e conştientă de cât de fragili suntem în faţa unei banale cafele fierbinţi până la urmă.

Prof. dr. Dan Enescu: Pielea este cel mai mare organ din corp, are 4 kg şi o mulţime de funcţii: imunitare, de protecţie, zeci de funcţii ultrasubtile. Gândiţi-vă, este acea membrană care separă exteriorul de interior, deci cei cam 2 m pătraţi, cel mult la persoanele înalte, ne separă interiorul corpului de ce se întâmplă în exterior.

Deci ne protejează şi creează toată acea subtilă homeostazie a sângelui. Dacă s-a făcut o arsură de 10, 15%, cealaltă piele care arată normal intră în acea stare de catabolism, de descreştere. Pielea care arată sănătos este practic în degradare, organismul se modifică, fiecare celulă din interiorul organismului. Vorbind de mijloace moderne, am sărit peste o grămadă de lucruri pe care le-am folosit şi s-au dezvoltat în ultima vreme, pentru că ele au început să dispară treptat, treptat şi tot mintea a rămas, tot modalitatea de a înţelege momentul evoluţiei.

Poate că foloseşti nişte pansamente superioare, dar nu sunt atât de speciale, nu sunt ceva atât de revoluţionar încât să spui că: da, îl foloseşti pe acesta şi dintr-o dată, îţi schimbă viaţa. Nu. Pansamentele au acelaşi scop: să asigure o asepsie corespunzătoare, să nu producă sângerare, să nu producă suprainfecţie, să poată să ajute la epitelizarea zonei respective. Şi în acelaşi timp, un scop al nostru este să scoatem zona carbonizată, necrozată, aceea care-ţi produce toate acele mecanisme cât mai repede şi să le acoperim cu un ţesut sănătos.

CSÎD: Credeţi că ar trebui introdus mai pregnant în educaţia părinţilor şi a copiilor prevenţia acestor situaţii?

Prof. dr. Dan Enescu: Este obligatoriu. Peste tot în străinătate, există pe grupe de vârstă, programe de profilaxie: de la 3 la 4 ani, de la 4 la 6 ani, de la 6 la 10 ani. Pe grupe de vârstă, li se explică părinţilor şi copiilor, locurile unde se pot produce aceste accidente, modul cum le pot evita. Este o altă încercare, dar e foarte greu de schimbat mentalitatea unei naţiuni, e nevoie de mare forţă şi de cheltuială. Ea trebuie făcută organizat.

„Să ştiţi că după toate statisticile, arsurile sunt la fel în toate sezoanele”

CSÎD: Vă e teamă de sezonul rece?

Prof. dr. Dan Enescu: Nu. Să ştiţi că după toate statisticile, arsurile sunt la fel în toate sezoanele. Nu am observat nici o modificare, absolut nici o modificare. Poate puţin ca etiologie, să zicem că în sezonul rece, pot să fie mai mult prin contact de sobe sau prin flacără, pentru că mai iese câte un jar de prin sobă sau de la un aparat de încălzit. Şi poate mai multe prin lichid fierbinte. Dar să ştiţi că diferenţele sunt atât de mici încât sunt aproape nesemnificative. Ce am observat într-adevăr e că arsurile chimice sunt cele mai reduse.

CSÎD: Câte operaţii se fac anual în clinică?

Prof. dr. Dan Enescu: Spre 3.000, 4.000. Noi operăm după adresabilitate, sunt copii grav afectaţi şi mai puţin grav afectaţi. Putem să facem 1.000 de operaţii uşoare sau puţine foarte grele. Ce pot să vă spun este că rezultatele sunt bune, adică noi ne păstrăm acel nivel, mor destul de puţini şi când zic asta, zic cu strângere de inimă pentru că fiecare moarte ştiu ce mult înseamnă pentru familia respectivă şi pentru noi toţi, ne şochează.
Să nu credeţi că ne-am obişnuit să moară vreun copil. Dacă moare un copil aici, e ca şi când ar fi apropiat ca să nu zic copilul tău, dar aproape. Sunt nişte copii iubiţi. Vin foarte mulţi, vin cu încredere, văd fotografii, îi văd pe alţii aşteptând la poartă, îi văd că sunt în diferite stadii. Cu ocazia asta, îşi compară rezultatul, se gândesc, îşi dau seama de câte ori trebuie să vină, cam cum o să iasă.

CSÎD: E o comunitate mică?

Prof. dr. Dan Enescu: E o comunitate şi ăsta e un lucru bun, pentru că e un loc în care se simt bine, chiar este nutritiv.

CSÎD: Mai operaţi ca pe vremuri sau au intervenit şi treburile administrative?

Prof. dr. Dan Enescu: Operez la fel de mult, tot ce mi se adresează. Am în fiecare luni dimineaţă în jur de 50, 60 de consultaţii din toată ţara. Aş putea să zic că internez mai puţin 7, 8, poate 10, pentru că îmi dau seama că pot să-i rezolv făcându-le mai multe proceduri, trimiţându-i în locuri în care se face altceva care mi-ar îmbunătăţi mie rezultatul.

Mi-a atras atenţia un capitol de carte, în care autorul spunea: “Nu uita că fiecare incizie pe care o faci pe trupul cuiva, în primul rând te face frate de cruce cu el. Iar acolo este o urmă care va rămâne toată viaţa pe trupul lui”. Şi atunci, mi-a rămas în cap chestia asta şi când mă gândesc: da, pot să i-o scot, mă gândesc că îi fac o urmă pe care o va purta toată viaţa. Şi atunci mă gândesc la multe alte lucruri care m-ar putea face să nu-l operez. Şi dacă există, le folosesc.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân