Consumul de apă: cum ajută, de fapt, organismul!

Ştii deja că este vitală pentru organism, că trebuie să o consumi zilnic în cantităţi cât mai mari şi că este secretul siluetei perfecte, a hidratării pielii şi a digestiei sănătoase.
  • Publicat:
Consumul de apă: cum ajută, de fapt, organismul!

Ştii deja că este vitală pentru organism, că trebuie să o consumi zilnic în cantităţi cât mai mari şi că este secretul siluetei perfecte, a hidratării pielii şi a digestiei sănătoase.

Dar, de fapt, ştii cum funcţionează? Ştii la ce şi cum te ajută în mod exact, sau ce efecte are asupra întregului tău corp?

Da, vorbim despre apă, lichidul esenţial supravieţuirii. Vezi ce minuni poate face!

Te ajută să te menţii în formă!

Încerci să dai jos câteva kilograme? Apa accelerează metabolismul şi îţi oferă senzaţia de saţietate. Pentru a nu te supraalimenta şi pentru a nu consuma mai multe calorii decât are organismul tău nevoie, este indicat să consumi un pahar de apă înainte de fiecare masă.

Ştiai că ingerarea unei cantităţi cât mai mari de apă rece zilnic ajută la arderea caloriilor, deoarece organismul „munceşte” pentru a încălzi acest lichid?

Te umple de energie!

Dacă te simţi dehidratată şi moleşită, bea nişte apă! Acest „lichid-magic” te va revigora cât ai clipi! Consumul cantităţii necesare de apă (2 litri) în fiecare zi ajută la pomparea eficientă a sângelui de către inimă şi la oxigenarea rapidă a organismului, aspecte care duc instant la creşterea nivelului de energie!

Te scapă de stres!

Aproximativ 75% din ţesutul creierului uman este format din apă. Atunci când tu nu consumi o cantitate suficientă din acest lichid, corpul şi mintea ta vor fi acaparate de stres. Apa nu trebuie consumată doar atunci când ţi-e sete. Senzaţia de sete apare atunci când corpul este deja puţin deshidratat.

Pentru a reduce nivelul de stres, ţine mereu la îndemână o sticlă de apă şi nu ezita să o bei în cantităţi cât mai mari!

Te ajută să-ţi conturezi masa musculară!

Consumul de apă ajută la prevenirea crampelor musculare şi la lubrifierea articulaţiilor. Atunci când eşti hidratată corect, corpul tău este mai rezistent la efortul fizic.

Are grijă de pielea ta!

Ridurile şi micile defecte ale tenului vor fi mult mai proeminente atunci când organismul este deshidratat. Apa hidratează celulele pielii şi le împinge la suprafaţă, făcându-ţi tenul să arate mai tânăr!

De asemenea, te scapă de impurităţi, îmbunătăţind circulaţia şi presiunea sanguină şi făcându-ţi pielea să strălucească!

Îmbunătăţeşte digestia!

Alături de fibre, apa este un element extrem de important pentru digestie. Ajută la dizolvarea particulelor care nu sunt necesare organismului, eliminându-le apoi prin tractul tău digestiv.

Atunci când eşti deshidratată, corpul tău absoarbe toată apa, lăsându-ţi colonul uscat şi făcând substanţele nocive din organism mai greu de eliminat.

Elimină riscul pietrelor la rinichi!

Rata pacienţilor care se confruntă cu problema pietrelor la rinichi este într-o continuă creştere. Unul dintre motive fiind faptul că oamenii – inclusiv copiii – nu consumă suficientă apă.

Apa diluează sărurile şi mineralele din urină care formează cristale solide, numite şi „pietre” la rinichi.

Aceste pietre nu se pot forma în urina dilută, astfel că poţi reduce cu uşurinţă acest risc, doar prin simplul consum de apă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”