Ce este artroza şi cum se tratează

Artroza apare atunci când cartilajul unei articulaţii se deteriorează progresiv şi ireversibil. Procesul este unul lent, dar dureros.
  • Publicat:
Ce este artroza şi cum se tratează

Artroza apare atunci când cartilajul unei articulaţii se deteriorează progresiv şi ireversibil. Procesul este unul lent, dar dureros.

“Studiile din domeniu nu au stabilit care este cauza ce determină apariţia artrozei, dar se iau în calcul acţiunea mai multor factori: ereditatea, tulburările endocrine, obezitatea şi tulbulările de nutriţie, suprasolicitarea, slăbirea forţei musculare, frigul, umiditatea, profesia, traumatismele sau leziunile de menisc şi de ligamente. De cele mai multe ori aceşti factori de risc sunt prezenţi la sportivi, vârstnici şi în cazul persoanelor care au profesii solicitante”, spune medicul Tarek Nazer pentru Gândul.

Durerea este primul semn care prevesteşte această afecţiune, ‘’de regulă apare dimineaţa , după o perioadă de repaus, când articulaţiile sunt rigide. În timp evoluează procesul degenerativ, iar mişcarea devine limitată. Orice articulaţie poate să fie afectată de artroză, dar , de cele mai multe ori, cedează cele mai solicitate : genunchii (gonartroză) , şoldurile (coxartroza), articulaţiile degetelor, coloana vertebrală (spondiloza sau spondilartroza) , mai rar pot fi afectate articulaţiile  umerilor şi cotului”, declară ortopedul Nazer.

Pentru a stabili diagnosticul, medicul va efectua un examen fizic complet prin care va examina articulaţiile si va nota istoricul durerilor şi al manifestărilor.  “Apoi se vor efectua testele de inflamaţie, proteina C reactivă, viteza de sedimentare şi hemograma, completate de examene imagistice (radiografia şi rezonanţa magnetică”, precizează Tarek Nazer pentru Gândul.

Tratamentul este dat pentru ameliorarea durerii, creşterea mobilităţii articulaţiilor şi oprirea evoluţiei bolii. “Tratamentul în cazurile incipiente poate fi medicamentos pentru a combate durerile şi inflamaţiile, fizioterapia, kinetoterapia sau infiltraţiile locale.

Tratamentul chirurgical este recomandat doar în cazurile de artroză avansată, când apare invaliditatea sau durerea cronică severă”, mai spune ortopedul Tarek Nazer.

Sursa: Gândul

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”