Cancerul ovarian porneşte din trompe

Femeile care au copii şi se gândesc la ligatura trompelor ca metodă definitivă de sterilizare sunt subiectul unei noi dezbateri în lumea medicală.
  • Publicat:
Cancerul ovarian porneşte din trompe

Femeile care au copii şi se gândesc la ligatura trompelor ca metodă definitivă de sterilizare sunt subiectul unei noi dezbateri în lumea medicală.

Unii specialişti susţin că ar fi mai avantajos să-şi extirpe trompele uterine dacă tot nu-şi mai doresc urmaşi pentru că, potrivit unor studii recente, acestea ar fi punctul de pornire al unora dintre cele mai devastatoare forme de cancer ovarian.

“Salpingectomia ar putea fi o metodă eficientă de prevenţie”, explică dr. Robert Burger de la Fox Chase Cancer Center, Philadelphia. Mai mult decât atât, discuţiile despre ablaţia trompelor uterine au devenit un soi de rutină pentru medicii de la British Columbia şi pacientele lor care nu-şi mai doresc copii şi trebuie să treacă prin intervenţii chirurgicale abdominale, cum ar fi histerectomia.

Rata mortalităţii în rândul femeilor depistate cu cancer ovarian este extrem de mare, peste 75% dintre cazuri fiind diagnosticate în stadii tardive. Potrivit unei cercetări efectuate acum câţiva ani, cancerul ovarian în stadii incipiente este vizibil în capătul tropelor uterine, către fimbrii, nu în ovare.

În plus, potrivit dr. Ronny Drapkin, profesor la Harvard Medical School, 50-84% dintre tumorile ovariene agresive s-au format, de fapt, în trompe. Intervenţia are, însă, partea ei întunecată. Ablaţia trompelor induce menopauza, iar apoi o serie de alte afecţiuni caracteristice acestei etape, cum ar fi osteoporoza sau bolile cardiovasculare.

Citeşte şi: Anticonceptionalele scad riscul de cancer ovarian, dar il cresc pe cel de cancer mamar!

Ce legătură are înălţimea cu cancerul ovarian?

Durerea abdominală, motiv de îngrijorare

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”