Viagra poate atenua efectele diabetului tip 2

Un studiu recent sugerează că administrarea medicamentului Viagra poate încetini apariţia diabetului tip 2 la pacienţii cu risc ridicat, informează Daily Mail.
  • Publicat:
Viagra poate atenua efectele diabetului tip 2

Un studiu recent sugerează că administrarea medicamentului Viagra poate încetini apariţia diabetului tip 2 la pacienţii cu risc ridicat, informează Daily Mail, citat de Mediafax.

Prediabetul este o condiţie a organismului care precede apariţia diabetului tip 2. Boala se dezvoltă atunci când nivelul concentraţiei de zahăr în sânge este mai ridicat decât procentul normal, fapt ce poate duce la distrugerea organelor interne, orbire sau amputări ale membrelor. Persoanele prediabetice sunt de obicei insolino-rezistente, ceea ce înseamnă că nu produc o cantitate suficientă din acest hormon sau că organismul nu funcţionează normal, aşa încât zahărul să fie eliminat din sânge. 
 
Cercetările arată că, fără intervenţie, aproximativ 30% dintre prediabetici sunt predispuşi la diabet tip 2 într-un interval de 5 ani.
 
Viagra, medicament cunoscut pentru tratamentul disfuncţiilor erectile, funcţionează ca inhibitor al unei enzime care descompune un agent chimic numit cGMP. Acest agent chimic detensionează vasele de sânge. Alte medicamente care cresc nivelul cGMP-ului sunt în probe, anunţă cercetătorii.

Studiul a fost făcut pe 51 de pacienţi supraponderali şi prediabetici care au fost trataţi fie cu Viagra, fie cu un substitut placebo, timp de trei luni. Participanţii au fost supuşi unui test ce determină nivelul de insulină produs de organism şi cât de sensibilã este persoana la acest hormon. Pacienţii au făcut testul – cunoscut drept “testul hiperglicemic” – înainte şi după administrarea de Viagra.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”