Noi medicamente pentru Hepatita C şi Ciroză!

Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care vor putea fi achiziţionate, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, noi medicamente destinate tratamentului hepatitei C şi cirozei.
  • Publicat:

„Este vorba de o chestiune care ne va aduce mai aproape pentru noul tratament pentru hepatită C şi ciroză, care ar putea intra în următoarele două săptămâni în România. Din păcate, s-a ajuns la un număr record de purtători de virus C. Sunt 650.000 astăzi în România, nu toţi fac boala, dar toţi trebuie să ştie că în momentul în care dezvoltă boala, 16.000 au astăzi, estimativ, boala dezvoltată, trebuie să aibă un tratament cu efect terapeutic foarte mare, nu ca până acum. Efectul terapeutic al noului tratament se duce undeva spre peste 90%, faţă de cel care este acum”, a susţinut ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în şedinţa de guvern.

Bănicioiu a precizat că speră ca săptămâna viitoare să fie finalizate negocierile cu firmele din domeniu, în vederea achiziţionării noului tratament.

Premierul Victor Ponta a afirmat, la rândul său, la începutul şedinţei de guvern, că „din ce o să avem azi ştiri la televizor, bănuiesc că asta e cea mai importantă” şi i-a cerut ministrului Bănicioiu să insiste pe acest subiect.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”