Implantul dentar ceramic – o revoluţie pe piaţa tratamentelor stomatologice

Dacă la început implanturile dentare au fost folosite doar pentru că erau necesare, erau funcţionale, iar componenta estetică nu conta prea mult, acum lucrurile stau cu totul altfel. Aceasta înseamnă că nu numai coroana este din ceramică, ci şi implantul pe care medicul îl fixează în os, şi care până acum era metalic.
  • Publicat:
Implantul dentar ceramic - o revoluţie pe piaţa tratamentelor stomatologice

Dinţii lipsă şi gingiile cu nuanţă gri de la implanturile metalice pot deveni cum doar o amintire, asta după ce implanturile metalice vor putea fi înlocuite, mai nou, cu cele ceramice.  Dacă la început implanturile dentare au fost folosite doar pentru că erau necesare, erau funcţionale, iar componenta estetică nu conta prea mult, acum lucrurile stau cu totul altfel.

La implantul ceramic nu numai coroana este din ceramică, ci şi implantul pe care medicul îl fixează în os, şi care până acum era metalic.

“La implantul metalic exista riscul să fie afectat aspectul estetic al gingiei. Transparenţa naturală a gingiei poate lăsa, în unele cazuri, să se vadă culoarea gri a metalului. Cu implantul din ceramică acest risc este eliminat, pentru că gingia îşi păstrează coloraţia normal.

Astăzi, avem din ce în ce mai mulţi pacienţi ce au nevoie de implanturi dentare în zona frontală. Teama principală a tuturor până acum era această coloraţie gri care ar fi fost evidentă. Soluţia pentru ei, dar nu numai, este implantul ceramic, disponibil acum şi în România”, spune dr. Cristian Csapo-Martinescu, Membru al Academiei Internaţionale de Implantologie Ceramică.

Mituri despre implantul dentar

Intervenţia chirurgicală pentru un implant dentar este foarte dureroasă

În realitate, tehnica modernă îi permite medicului efectuarea unei intervenţii minim invazive şi aproape deloc dureroase, deoarece managementul durerii se realizează prin tehnici de sedare/anestezie şi cu tratament medicamentos.

Tratamentul durează foarte mult

Tehnicile moderne de tratament cu implant dentar permint montarea implantului dentar foarte repede, iar funcţionalitatea lui este imediată. Există chiar posibilitatea de a avea un zâmbet nou în doar o zi.

Sunt prea tânăr sau prea în vârstă pentru un implant dentar

Vârsta înaintată sau prea fragedă este factorul frecvent invocat de cele mai multe persoane pentru a evita implantul dentar. În realitate, un medic bine pregătit, ce are la dispoziţie o tehnologie adecvată şi un plan complet de tratament, poate realiza cu succes un tratament cu implant dentar indiferent de vârsta pacientului (de la adolescenţi până la vârstnici).

Implanturile dentare au foarte multe efecte secundare

Riscurile şi complicaţiile care pot apărea în cazul implantului dentar sunt aceleaşi ca la orice tip de intervenţie chirurgicală care presupune incizii şi suturi. Pacienţii pot resimţi un disconfort cu manifestare locală, inflamarea zonei şi un risc minim de apariţie a unei infecţii, în primele zile de la efectuarea procedurii.

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că şi tu vei manifesta oricare dintre aceste efecte secundare. Din contră, statistic vorbind, peste 90% dintre pacienţii care au implant dentar se întorc la activităţile profesionale chiar din ziua următoare intervenţiei. Medicul implantolog experimentat va încerca întotdeauna să menţină scăzut orice risc, iar tu trebuie să te asiguri că urmezi întocmai tratamentul şi indicaţiile pe care stomatologul le-a personalizat pentru tine.

Implanturile dentare nu sunt mai bune decât protezele dentare

Acesta este un mit des întâlnit în rândul pacienţilor. Comparativ cu protezele dentare obişnuite, implanturile dentare prezintă numeroase avantaje:

  • implantul dentar poate înlocui un singur dinte fără a afecta ţesuturile moi din jurul acestuia;
  • permite păstrarea ţesutului osos în locul în care se realizează extracţia dintelui;
  • procedura cu implant dentar permite restaurarea tuturor dinţilor, la fel de eficient ca şi în cazul protezelor dentare;
  • nu există riscul ca mâncarea să rămână în zona coroanelor dentare;

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”